Istoria nu 100% franțuzească a patiseriilor franțuzești

“Desertul” este adus de francezi. Și nu ne referim doar la răsfățurile dulci de origine franțuzească, ci la cuvântul în sine, care provine de la franțuzescul “desservir”, termen a cărui traducere înseamnă ”debarasarea mesei”. Abia în secolul al XVII-lea acesta a căpătat semnificația răsfățuluidulce pentru națiuni din toată lumea. Și dacă la început desertul se referea la fructe sau brânzeturi consumate după felul principal, obiceiul a devenit popular odată cu trecerea timpului și cu dezvoltarea numeroaselor produse de patiserie, prăjituri și dulciuri sofisticate ale francezilor.

Produsele franțuzești de patiserie fac parte dintre cele mai bune din lume. Și nu e de mirare, dacă ne gândim la minunatul miros de aluat proaspăt scos din cuptor prezent pe străduțele franțuzești, la vitrinele sutelor de patiserii cu scenografii apetisante sau la bucătarii francezi, de la cei care găteau pentru regii Franței și până la chefii de la faimosul restaurant de lux al hotelului Ritz. Dar se pare că ”bazele” acestor realizări în istoria culinară franțuzească au fost puse cu mici ajutoare non-francofone. În mod ironic, cel mai cunoscut produs de patiserie franțuzesc, croissantul, ar avea origine austriacă: potrivit unei legende, acesta ar fi fost creat în Viena, pentru sărbătorirea unei victorii în fața invadatorilor otomani. Alte legende vorbesc despre cum regina Maria Antoaneta a Franței, născută în Austria, soția regelui Louis al XVI-lea, ar fi cerut câte un croissant în fiecare zi. În timp ce legenda are surse nesigure, există certitudinea că acest tip de mâncare era prezent la curțile regilor francezi.

Majoritatea produselor de patiserie au rădăcini mediteraneene, datorită Imperiului Otoman, care a dominat Europa în secolul al XIII-lea. Chiar și după căderea acestui imperiu, mâncarea și cultura făceau parte din viața de zi cu zi a europenilor, iar produsele de patiserie erau servite la curțile franceze și spaniole. Iar istoricii în materie de mâncare au identificat drept sursă primară rețetele dulci aduse de cruciați, rapid adoptate de bucătarii din Europa Medievală. Chefii din perioada Renașterii italiane și al celei franceze au perfecționat foile de plăcintă, iar chefii din secolele XVII și XVIII au introdus noi rețete. Se spune că plăcinta cu foi ar fi fost inventată în jurul anului 1540 de Popelini, bucătarul șef al Catherinei de Medici, dar cel care a ridicat produsele de patiserie franțuzești la rangul de artă ar fi Antonin Carême, care a gătit pentru Napoleon, dar și pentru regele englez George al IV-lea și pentru țarul Alexandru al Rusiei. Carême a creat conceptul de haute cuisine, dar înainte de a ajunge ”cheful regilor”, și-a câștigat faima prin munca la propria patiserie, ”Pâtisserie de la rue de la Paix”, unde ale sale ”pièces montées”(construcții din aluat,zahăr și marzipan expuse în vitrina patiseriei), au devenit renumite prin complexitatea lor.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, existau mai bine de o sută de patiseri doar în Paris, iar în 1986, peste 40.000 erau răspândiți în întreaga Franță. Patiserii cei mai buni sunt considerați eroi, nume precum cel al lui Carême, al lui Nicolas Stohrer, inventatorul baba au rhume( o prăjitură cu frișcă, însiropată de obicei cu rom) sau Vincent La Chapelle, bucătarul lui Madame de Pompadour, amanta regelui Louis al XV-lea, și autorul cărții ”Bucătarul modern” în 1735 influențând bucătăria din întreaga lume.

Luxul în gastronomie