Cinci destinații pe care le-am descoperit în 2026 și care cred că merită date mai departe

Există puține destinații pe care să-mi fi dorit să le vizitez mai tare decât Myanmarul, o țară din Asia de Sud-Est măcinată de mai mulți ani de un război civil care nu pare să se încheie prea curând. Atât de închisă și izolată e însă această țară că mulți au și uitat că există, darămite că aici se desfășoară un război. Chiar și așa, cu toate măsurile de precauție luate, am decis să descopăr ce are țara de oferit. Dincolo de istoria bogată, de monumentele de-a dreptul senzaționale și de gastronomia delicioasă, ce mi-a plăcut cel mai tare a fost căldura cu care ne-au întâmpinat oamenii dispuși să împartă cu noi din puținul lor. Și nu doar atât, dar împărțeau zâmbete „fără număr“ și fără interes. Nu a existat niciun moment în care să simt vreun pericol. Sau să aud războiul. Ce am văzut însă au fost urmările cutremurului devastator din 2025, ale cărui „răni” brăzdau drumuri, temple de sute și mii de ani și viețile oamenilor. De sus, din balonul cu aer cald care se ridică deasupra Baganului, nu vezi însă nimic din toate astea. De acolo, din cer, asculți linistea și te gândești că un loc mai frumos nu există.

Cei mai mulți asociază Gambia cu plajele nesfârșite care mie mi-au amintit cumva de cele din Sri Lanka, flancate de palmieri semeți de-o parte și de ocean de cealaltă. Dar dincolo de ele, la multe ore distanță (mult mai multe decât susține Google Maps), ajungi în River Gambia National Park. Și ești într-un cu totul alt univers aici, unul populat de cimpanzei, hipopotami, maimuțe și păsări fel de fel. Călătoria e lungă, iar opțiunile de cazare la destinație sunt limitate și deloc încântătoare. Dar spectacolul naturii e absolut impresionant. Cimpanzeii au dispărut din sălbăticie în Gambia undeva la începutul secolului al XX-lea, însă datorită proiectului Chimpanzee Rahabilitation Project lansat în 1979, au fost reintroduși în habitatul lor natural. Iar astăzi sunt peste 100.

În final de iunie, la mine a fost iarnă în mijloc de vară, iar asta pentru că am ales să călătoresc unde se agață harta în cui, în arhipelagul Svalbard, unul dintre cele mai apropiate puncte de Polul Nord. Am mers din mai multe motive, dar în primul rând pentru că am vrut să văd urși polari. Nu i-am văzut. Am dat nas în nas cu morsele, cu renii lui Moș Crăciun, cu focile și cu balenele, dar urșii m-au evitat. Din păcate aș spune eu. Din fericire ar spune unii dintre colegii mei de barcă, alături de care am navigat 10 zile în apele arctice. În această perioadă, soarele nu a apus și nu a răsărit nici măcar o dată. În timpul verii polare, e zi toată ziua. Doar norii de furtună pot să aducă puțin întuneric. Și o fac. Dar apoi, invariabil, „răsare“ soarele peste peisajul care nu seamănă cu niciun altul.

Suntem prea tineri să călătorim în proximitate. E mesajul pe care mi l-a transmis acum ceva ani o cunoștință și care mi-a rămas în minte. Și ea îl auzise de la niște călători cu ștate vechi, trecuți de 60 de ani, care nu prea văzuseră Europa. Deși și eu încerc să merg cât de departe pot acum, nu le împărtășesc în totalitate crezul, motiv pentru care vara asta am fugit până în Serbia pentru a vedea ce are de oferit dincolo de Belgradul cosmopolit și plin de viață. Am descoperit așadar o capitală a art-nouveau-ului, Subotica, pe care aș recomanda-o oricând pentru un city-break, poate chiar în combinație cu Novi Sadul, o urbe romantică, cu o arhitectură diversă și cu o cultură a ieșitului în oraș care te invită la masă și la un pahar de vorbă.

Scriam mai sus că în Gambia am văzut cimpanzei pentru prima dată. În același an 2026. am mers la câteva mii de kilometri distanță, în Asia de Sud-Est, mai exact în insula Borneo, pentru a vedea urangutanii în habitatul lor natural. I-am căutat mult. Ba chiar am crezut că nu vor să ni se arate, că ne urmăreșe ghinionul. Dar au apărut când mă așteptam mai puțin, în unul dintre copacii milenari din curtea hotelului nostru Sepilok Nature Lodge. A fost o întâlnire extrem de apropiată, intimă chiar, deloc planificată și care mi-a adus această insulă și mai aproape de suflet. Pentru cine iubește animalele și păsările, safariul în general, Borneo este o variantă foarte bună în Asia. Unde mai pui că natura e ruptă din rai. Înconjurată de pădurile tropicale din Deramakot Forest Reserve, care au venerabila vârstă de 130 de milioane de ani, m-am gândit că așa trebuie să arate Paradisul. Dar, totodată, ma așteptam ca în orice moment, după colț, să apară un dinozaur.

Călătorii