Tips & Tricks. Am provocat cinci oameni din mediul de business să se gândească la desertul lor preferat și să ni-l descrie cât de bine pot ei, astfel încât să ne stârnească pofta și să ne dea imboldul să dăm fuga la cofetărie
„Să-ți vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile – folosite în mediul de business, dar nu numai – specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspirație sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, așa că După Afaceri Premium dă sfară în țară și îi pune pe reprezentanții din lumea businessului în fața unor provocări mai puțin stresante decât cele din viața de zi…
„Să-ți vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile – folosite în mediul de business, dar nu numai – specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspirație sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, așa că După Afaceri Premium dă sfară în țară și îi pune pe reprezentanții din lumea businessului în fața unor provocări mai puțin stresante decât cele din viața de zi cu zi a afacerilor.
Cine spune că, dacă au trecut sărbătorile, a trecut și pofta de a naviga printre fel și fel de preparate, care mai de care mai ispititoare? Mai ales printre cele dulci și aromate, care sunt cunoscute pentru că dau culoare zilelor de început de an, în care totul pare că se urnește mai greu. Pentru acele zile în care ne împotmolim uneori, am provocat cinci oameni din mediul de business să se gândească la desertul lor preferat și să ni-l descrie cât de bine pot ei, astfel încât să ne stârnească pofta și să ne dea imboldul să dăm fuga la cofetărie. Sau în bucătărie, pentru cei mai îndemânatici.
Alina Sudriu, fondatoarea atelierului de cofetărie Grace Couture Cakes: „În copilărie, desertul meu preferat a fost prăjitura de casă numită «Zi și Noapte», cu un blat cu cacao tip brownie și deasupra un strat de bezea albă. Era prăjitura pe care mama o făcea cel mai des, la cererea mea, nu neapărat cu vreo ocazie specială sau de sărbători. Nu am însă amintiri speciale de atunci legate de prăjiturile clasice din cofetării, acelea nu au fost niciodată preferatele mele. Am început cu adevărat să iubesc și să apreciez prăjiturile atunci când am descoperit, călătorind, deserturile moderne din Paris, din categoria «haute patisserie», mult mai pe gustul meu și care au fost inspirația pentru lansarea Grace Couture Cakes în România. Am simțit însă anul acesta (2022 – n. red.) dorința de a mă întoarce la unele dintre cele mai iubite prăjituri de cofetărie ale generației mele, amandina și savarina, reinterpretând rețetele clasice și adaptându-le la gusturile și așteptările de acum. În portofoliul de deserturi Grace Couture Cakes se regăsesc astăzi «Savarine au Rhum», o savarină însiropată cu rom și cu cremă de fistic și frișcă naturală, și «Amandine», o prăjitură cu blat cu cacao, sirop cu ciocolată gold, rom și cremă de cacao, amândouă create folosind ingrediente naturale de cea mai bună calitate, amândouă cu succes fantastic.“
Bogdan Doltu, antreprenor, cofondatorul brandului alimentar Fezandate de Moșie și al diviziei de catering și food Maidan: „Deserturile mele preferate erau checul și cozonacul. Checul pentru că adoram să mă lupt cu castroanele de cremă cu ou bătut și zahăr, de fiecare dată mama îmi lăsa pe castron puțină compoziție, să am satisfacția de a avea ce devora. Cozonacul cald este de departe cel mai bun desert care a existat vreodată. Proaspăt scos din cuptor, aburind și fierbinte. Să ardă un pic, să te chinui să-l mănânci. 🙂 Din păcate (în copilărie – n. red.), se făcea doar de sărbători, de Paște și de Crăciun, dar erau momentele preferate.“
Ioana Suhan, fondatoarea cafenelei Dulcipass din București: „Eu am stat foarte mult cu bunica mea în copilărie și îmi aduc aminte că îmi făcea minciunele, așa cum se numesc în Moldova. Am aflat ulterior că li se mai spune ciurigăi, uscățele sau fundițe. Bunica făcea mereu bunătăți pentru nepoții ei, dar pe acestea ni le pregătea cel mai des, pentru că sunt ușor de realizat și necesită puține ingrediente. Era acel desert rapid care ne potolea pofta de dulce. Eu fac parte din generația care, în copilărie, nu avea acces la foarte multe ingrediente pentru deserturi, ca acum. Nu găseam frișcă naturală, nu găseam ciocolată cu un conținut ridicat de cacao, nu găseam mascarpone, cremă de brânză și multe altele sau, dacă le găseam, nu mereu ne permiteam să le cumpărăm. Majoritatea deserturilor noastre erau pe bază de aluaturi – gogoși, cornulețe, cozonac, clătite. Prăjiturile cu creme și torturile le cumpăram de obicei de la cofetărie. Mie îmi plăceau gogoșile sau orice alt aluat prăjit, asa cum sunt și aceste minciunele. Erau mai crocante decât gogoșile, dar la fel de gustoase și de aromate.“
Daniela Staicu, cofondatoarea magazinului cu branduri sustenabile ALTRNTV din București: „Desertul preferat din copilărie este prăjitura cu vișine preparată de mama mea, Gabriela, la noi în bucătărie. Îmi amintesc că de fiecare dată ne convoca pe mine și pe fratele meu să o ajutăm și să scoatem sâmburii din vișine, în timp ce ea pregătea aluatul. Cred că dincolo de mirosul prăjiturii când se cocea și urmărirea atentă a cuptorului ca să vedem când este gata de scos și «să nu se ardă», cum se întâmpla cu cuptoarele de atunci, îmi plăcea să o urmăresc pe mama când pregătea aluatul. Îmi plăcea să fiu cu ea în bucătărie, în acel miros plăcut de prăjitură și în căldura făcută de cuptor. Bineînțeles că nici nu o scotea din cuptor și dispărea o bună parte din ea, chiar dacă era fierbinte. Așadar, de fiecare dată când văd această prăjitură undeva, e ca o călătorie printre momentele frumoase în bucătăria unui apartament cu două camere din Ploiești și o călătorie printre amintirile cu mama mea.“
Oana Udrea, proprietara punctului gastronomic local Meșendorf 65 din județul Brașov: „Desertul copilăriei mele, la care mă gândesc cu mult dor și cu mare respect, a fost laptele de pasăre, rigoarea transilvană a dulcelui pufos și cremos. Ni-l făcea bunica de la Ocna Sibiului (Maia, cum îi spuneam noi), destul de rar și întotdeauna pe neașteptate, cu o cadență doar de dumneaei știută. Nu era legat de vreo sărbătoare și nici măcar de sfârșitul de săptămână, îmi amintesc doar că veneam de la școală și, ca prin minune, după masa de prânz, Maia scotea din frigider desertul rece ca gheața care mă însenina și îmi umplea inima de bucurie, indiferent de cât de grea sau complicată ar fi fost ziua până atunci. Era dulce doar cât trebuie, găluștele de albuș erau pufoase și nu prea mari, cât să le dai gata din două-trei îmbucături, nu înainte de a încerca – mereu și mereu – să le scufunzi în sosul mătăsos, în încercarea de a face să dureze plăcerea. Nu îmi amintesc să o fi văzut pe Maia gătind laptele de pasăre, dar știu că ținea foarte tare la ce punea în el. Laptele și ouăle trebuia să fie de țară, să aibă gust, altfel nici nu se apuca de treaba asta. Nu înțelegeam pe atunci de ce, dar dumneaei se necăjea dacă nu avea de ales și uneori, din dorința de a face totuși pe plac copiilor și nepoților, făcea concesii care apoi o nemulțumeau teribil. Îmi place să cred că de la ea a ajuns până la mine, trecând și pe la mama, încăpățânarea de a găti puțin și bun, doar cu ce se cuvine. Gătesc de multe ori feluri învățate de la Maia și Mama, am reușit în timp să recuperez gustul mâncărurilor așa cum mi-l aminteam. Laptele de pasăre e însă o excepție; mi-e așa de drag și îmi trezește amintiri atât de profunde că l-am făcut extrem de rar și niciodată la punctul nostru gastronomic, pentru că mi se pare că nu pot să îl duc la nivelul bunicii. De vreo două ori l-am comandat la restaurante, aici sau aiurea, fără a reuși însă să mă bucur de el cum speram. M-a surprins totuși o versiune pe care am găsit-o în sudul Franței, unde sosul – o bază clasică, pe care o aromau apoi cu sirop de zmeură, de fistic, de alune de pădure, caramel sau de ciocolată, toate făcute în casă – era servit separat în sticluțe, să poți testa și alege.“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
