O ora la o cafenea cremoasa

Pana acum ceva vreme nu prea existau in Bucuresti localuri in care sa poti lua linistit un mic dejun de afaceri sau de placere, cu o cafea, un croissant si/sau o briosa. Si pe buna dreptate. Numai ieri am vazut o stire la televizor cum ca romanii beau, in medie, doar 2 kilograme de cafea pe an, si inca repede, dimineata, facuta la ibric.

Trebuie sa recunosc ca nici eu nu puneam mare pret pe traditia, cultura sau deliciul unei cafele savurate de placere si nu ca sa ma trezeasca dupa o noapte zbuciumata sau dupa pauza de pranz de la birou. Cel putin nu puneam pret pana sa intru intr-o dupa-amiaza in Crem Caffe si sa vad ce inseamna de fapt sa bei o cafea. De atunci am mai fost de doua ori, o data pentru un interviu si inca o data pentru ca aveam o ora libera. Abia ultima oara insa am reusit sa savurez cu adevarat cafeaua si totodata sa observ toate detaliile si mai ales contrastul, nu atat de evident, dintre clasicul traditiei italiene si modernul designului simplist.

Traditia m-a lovit inca de la usa. Spatiul intim, departe de a fi inghesuit, este decorat in dulcele stil italian, cu fotografii inramate pe pereti care infatiseaza istoria cafenelei din Triesto (in Italia, Crem Caffe are vreo 56 de ani deja). Totul poarta semnatura Italiei, de la cafea pana la mobila, tehnologia de preparare a bauturilor, chiar si muzica. Accentul modern este dat de designul interior, un melanj de scaune si mese simple, de lemn, si canapele confortabile bej. Si, desi recunosc ca m-am asteptat la o cafenea crem, surpriza a fost si mai mare sa descopar ca decoratiunile, mobila, chiar si accesoriile sunt usor rosiatice. Cafeaua este atat de cremoasa ca nici nu-ti dai seama cat e de tare pana nu vezi graficele din meniu. Da, graficele, ati citit bine. Chiar de pe prima pagina am aflat ca si cafeaua, la fel ca vinul, poate fi analizata in functie de consistenta, culoare, finete, aroma si persistenta.

Dupa o scurta incursiune prin meniu, aveam de ales intre Triestino – un espresso traditional inmuiat putin cu o picatura de spuma de lapte, un Affogatto vanilat sau un Cappuccino cremos. In fine, putin nehotarata, m-am decis, pentru inceput, si pentru ca era deja dupa-amiaza, la un cappuccino, gandindu-ma ca asa nu risc nimic. “Gold sau Classico?” a venit intrebarea chelneritei, care, cand a vazut ca fac ochii mari, s-a grabit sa-mi explice “Gold e mai tare, pentru ca are mai multa cafea Robusta, iar Classico e mai cremoasa si mai fina pentru ca are mai multa cafea Arabica”. Am ales Gold si am incercat sa-mi dau seama la ce se refera exact “retrogustul” de care se vorbea in meniu.

Imi suna telefonul, raspund si ma straduiesc sa vorbesc incet, pentru a nu deranja clientela oarecum absorbita de melodia jazz care se auzea in surdina sau de propriile discutii. Degeaba, insa, ca nici nu raspund bine la telefon si in spatele meu se asaza cativa americani (dupa accent) care explicau in gura mare ca au avut profit de atat la suta pe 2005 si preconizeaza ca se vor dubla vanzarile pe 2006. Dar numai eu ii auzeam, pentru ca ceilalti clienti pareau obisnuiti cu astfel de subiecte, chiar si tratate la un volum mai ridicat.

Si daca ziua Crem Caffe este intesata de oameni de afaceri veniti in “interes de serviciu”, seara, dupa ora 20.00, atmosfera aluneca usor spre romantism, in acordurile pianului inghesuit dupa usa la care se tin adevarate concerte de muzica jazz.

Localul are chiar si “un caffe-shop”, de unde se poate cumpara cafea la pachet, in cazul in care te incumeti sa ti-o prepari singur, acasa, sau nu mai suporti alergatura dupa un loc de parcare (locatia avand o bila mare si neagra la acest capitol).

Tehnologie