La restaurant cu Peter Imre: La trufa cea neagra (La Truffe Noire)

Dupa atata rosu, am ajuns, in sfarsit, si la negrul aristocratic – La Truffe Noire. Inchipuiti-va un loc de o eleganta fara pereche, unde notele de muzica clasica iti picura pe langa urechi ca niste diamante, in timp ce in farfurie ai parte de adevaratele diamante ale lumii culinare – trufele negre si trufele albe. Un loc unde, rasfoind meniul, primesti, in acelasi timp, si un curs fulger despre cultura generala, pentru ca la fiecare pagina admiri picturi ale unui artist celebru. Un loc unde eleganta este la ea acasa, unde fiecare milimetru este aranjat si decorat nu numai cu multi bani, dar si cu un bun-gust desavarsit, care nu tine numai de finante.

Daca v-am trezit curiozitatea si aveti de gand sa faceti o rezervare, trebuie sa va rezervati repede si un loc in avion pentru ca, bineinteles, restaurantul cu pricina nu se afla in Bucuresti, ci mult mai spre vest. La Bruxelles, mai precis.

Care Bruxelles a devenit, dupa cum stie orisicine, buricul targului european din care vrem si noi sa facem parte, daca o sa fim in stare. Ce minune si cu Europa unita, pentru ca elimina granitele, face posibile lucrurile pe care nici nu le visam – peste vreo cinci ani, lucruri precum spatiul Schengen si capsunarii nostri nu vor mai avea nici o relevanta. Cu toate astea, noi inca nu avem nici un cuvant de spus, avand in vedere ca suntem inca in adolescenta democratiei. De-abia cand vom demonstra responsabilitate o sa ne lase sa avem si noi permis de conducere.

Mare vizionar cel care, in 1954, a spus “Vom fi o Europa unita”. Sigur, pentru asta a fost nevoie ca armata sovietica eliberatoare si sistemul lor de informatii din trei litere sa se retraga putin pe coclaurii lor si sa ne lase sa ne vedem de treburile noastre europene. Dar bine ca acum avem o capitala pentru intreg continentul desi, in urma cu 15 ani, Bruxelles era doar un orasel mititel al carui aeroport, Zaventem, era mai mic decat cel din Otopeni, iar astazi este poarta de intrare in Europa.

Cred ca noi o sa facem cu adevarat parte din UE si o sa avem un real cuvant de spus atunci cand europarlamentarii nostri se vor duce la Bruxelles si pentru altceva in afara de vizitarea magazinelor de haine si cozile la diurna. Oricum, si asta e pentru ei un mare progres, avand in vedere ca, mai intai, au plecat din satul natal si au ajuns la Bucuresti, unde au reusit sa invete ca fierul mare de calcat galben este de fapt un tramvai si ca nu peste tot unde sunt sine e si o gara. Dupa care, de la Bucuresti au aterizat tocmai la Bruxelles, creierul continentului, asa ca eu cred ca au sanse sa se integreze in sistemul european. Am speranta ca vor descoperi in curand si galeriile de arta, muzeele si restaurantele de clasa.

Cat despre umila mea persoana, eu am aterizat la Bruxelles ca sa ma aflu pe langa Barroso atunci cand ia decizii importante. Daca tot sunt asa important si am atata influenta pe langa ministrii nostri de finante, macar sa influentez si Comisia Europeana sa faca ceva lucruri bune pentru Romania.

Dar, dincolo de toate aceste probleme importante legate de integrare, se profila un aspect cel putin la fel de semnificativ – la ce restaurant sa iau masa in Bruxelles, ca sa am un termen de comparatie cu ceea ce exista acasa? Cred ca am ales cea mai proasta varianta cu putinta pentru ca, odata ajuns la La Truffe Noire, te cuprinde depresia la gandul ca nimeni in Bucuresti nu a reusit si probabil nici macar nu a incercat sa realizeze ceva atat de minunat.

Dupa cum arata si numele, este un restaurant specializat in trufe – unul dintre cele mai rare, mai fine si mai scumpe ingrediente din bucataria internationala. Unii ar putea stramba din nas din cauza statutului aristocratic al trufelor, avand in vedere ca, la urma urmei, este vorba de cateva varietati ale unei ciuperci, pe care oamenii le culeg cu ajutorul unor porci sau caini dresati special in acest scop. Dar sa spui ca trufa e doar o ciuperca e ca si cum ai spune ca diamantul e doar o piatra sau ca aurora boreala e doar un joc de lumini. Trufele au un parfum si o savoare neintrecute de nimic pe lumea asta, iar daca aveti privilegiul de a calca intr-un restaurant unde se servesc si trufe albe (cum este cazul bruxellezului La Truffe Noire), atunci chiar ca va numarati printre putinii gourmet care se pot lauda cu o asemenea experienta culinara. In Romania, nici nu poate fi vorba despre trufe deocamdata.

Revenind la La Truffe Noire, e un loc de unde nu-ti mai vine sa pleci – covoarele negre decorate cu desene care infatiseaza trufe sunt moi si somptuoase, argintaria si portelanul sunt demne de un rege, iar salile de mese sunt presarate cu coloane zvelte de marmura neagra, atat de lustruita incat straluceste. Iar pe pereti, oglinzile si tablourile minunate iti creeaza iluzia ca esti un print sau cel putin vreun purtator de sange nobil, care cineaza in palatul propriu, printre operele de arta adunate de generatii. Luxul e pretutindeni, dar nu sare in ochi, nu e opulent sau evident. Dupa ce mai intai iti seduce coada ochiului, pana la sfarsitul mesei vei fi fermecat pe de-a intregul. Muzica este, bineinteles, clasica, ceea ce demonstreaza ca un restaurant cu adevarat bun nu difuzeaza potpuriuri de slagare FM. Mancarurile de cinci stele se savureaza foarte bine si fara muzica Andrei sau a vreunei alte privighetori autohtone.

Meniurile (de mancare, de desert, cartea de vinuri si doua meniuri degustation) au copertele facute de un pictor si fiecare e o opera de arta. Cartea de vinuri e chiar un album de pictura – tras in piele vernil, este realizat de un renumit pictor belgian. Pe fiecare pagina de dreapta se afla cate o pictura, acompaniata de comentariul artistului, iar vinurile sunt descrise pe pagina de stanga.

Proprietarul, Luigi Ciciriello, om pe la 60 de ani, este un italian elegant ca toti italienii, care se doreste umil, dar care nu-si poate ascunde mandria ca se pricepe la trufe mai bine decat oricine in lume.

De la inceput m-am simtit in largul meu pentru ca si-a facut aparitia Luigi care m-a rugat sa-i ingadui sa ma consilieze si sa aiba grija de mine, ceea ce a si facut. In mod cert, a avut mai multa grija de mine decat orice femeie. Pentru scurt timp, bineinteles.

Chelnerul silentios a adus imediat o spuma de paprika, atat cat sa incapa intr-un toi de palinca, cu creveti, putin piper negru si cateva firicele de trufe albe. Ca sa completeze armonia acestui inceput de festin, mi-a pus o lingurita de papara de oua cu doua foite de trufe albe deasupra. Trebuie sa va spun ca bolta palatina se umple de aroma trufelor si fiecare gust e amplificat intr-o explozie de savoare si parfum. Daca foamea va da ghes, sub un clopotel de argint se gaseste untul, iar pe masa sunt feliile proaspete de paine, facuta bineinteles in casa, din cinci cereale. Pentru antreu, Luigi mi-a adus, pe un pat de anghinare de Ierusalim, felii subtiri de scampi delicati, cu carnea alba si, dintr-un ibric de alama, a picurat peste scampi un sos din otet balsamic si suc de trufe negre. Pentru nota finala, a aparut o razatoare speciala care a produs rondele subtiri de trufe albe, ce trebuie puse ultimele, ca sa-si devoaleze parfumul pregnant. A fost doar o gustare, dar deja am invatat noi definitii ale cuvantului grandios. Inchipuiti-va o farfurie din cel mai fin portelan, pe care se gasea piureul de anghinare, in mijloc un fel de carpaccio de scampi cat o moneda de doi euro, sosul cu o aroma innebunitoare si feliile de trufe albe.

Totul e de un rafinament rar intalnit, dar cu toate acestea foarte simplu, pentru ca marii maestri nu cad in greseala supraincarcarii sau a cacofoniilor (fie ele de culori sau de gusturi).

La felul principal m-am delectat cu “Eclat de diamant noir en surprise”, mai pe romaneste – stralucirea surprinzatoare a diamantului negru. Ravioli (paste facute in casa) umplute cu trufe negre amestecate cu girolles (ciupercute rare de padure, care cresc pe langa trufe). Toata compozitia e acompaniata de un buchetel de telina si scufundata intr-o supa alb spumoasa de pasare. Trufele sunt de iarna, mai parfumate decat cele obisnuite, iar valoarea lor cred ca nu se poate socoti decat in gramajoare de aur. Telina e o alegere foarte inspirata, pentru ca accentueaza gustul trufelor. Combinatia e divina, iar formula e astfel gandita incat gustul ingredientelor sa nu se anuleze reciproc, ci sa se puna in valoare cat mai bine.

Cu greu, mi-am ridicat ochii din farfurie si m-am uitat in jur – oamenii din restaurant sunt eleganti si destinsi, demonstrand ca exista viata fara incrancenare. Nu totul trebuie sa miroasa a transpiratie si a chin. Frumusetea lucrurilor este in spiritul celui care le contempla. Dupa cum spune si inteleptul, “sa asteptam ca fericirea sa vina din exteriorul nostru e ca si cum am astepta ca soarele sa patrunda intr-o pestera a carei intrare se afla la nord”. Asa cred eu ca ar trebui sa ne gasim si noi fericirile noastre si sa dam la o parte incrancenarile. Maestrul spune “Nu exista obiectiv mai complicat care sa nu poata fi descompus in obiective mici si simple”. Bucuria de a trai, de a zambi, de a fi bun se poate obtine usor. Apropo de incrancenare, la Trufa Neagra, foarte discret in coltul din jos al meniului, scrie “pentru propriul dumneavoastra confort, va rugam sa lasati telefoanele mobile la receptie”.

Poate ca aceasta uniune a Europei ne va face si pe noi mai linistiti. Acum cateva zile am sarbatorit Marea Unire. Daca ne bucuram atata pentru ca am reusit sa unim trei provincii, inchipuiti-va ce mandri vom fi cand vom face parte din marea Uniune Europeana. Atunci om incinge cu adevarat o hora.

Revenind la cartea de vinuri – de fapt opera de arta, pe langa picturi, cineva, cu o caligrafie de perle, a scris cuvinte magice: Chateauneuf de Pape, Chambol Mussigny, Champagne si cate si mai cate licori care nu exista decat aici. Menirea vinului este, dupa cum scrie si im Biblie, sa “inveseleasca inima omului”, iar vinurile de la La Truffe Noire provin de pe taramuri fermecate, binecuvantate de Dumnezeu. Eu stiu ca e doar o chestiune de timp pana cand, in restaurante precum La Truffe Noire, Murfatlarul va istorisi povestea si frumusetea neamului romanesc. Abia cand Murfatlarul va fi pe masa acestor restaurante vom intra in Europa, nu cand europarlamentarul ajunge la Bruxelles. De fapt, trebuie sa fim foarte constienti ca nu europarlamentarul ne va baga in UE, ci calitatea lucrurilor romanesti. Deci, dupa cum spuneam, cand Murfatlarul va fi pe mesele de la La Truffe Noire si Luigi isi va deschide un restaurant si la Bucuresti, de-abia atunci vom putea spune ca intr-adevar suntem europeni. Dupa cum cugeta un om de geniu, “Unii vad lucruri si spun ÃDe ce?Ã. Eu visez lucruri care nu au existat vreodata si imi spun ÃDe ce nu?Ã”

Pana sa apuc eu sa mai meditez la Romania si locul ei in Europa, a sosit si perla coroanei – tagliatelle cu bucatele de homar roz, intr-un sos de trufe albe. Maestrul Luigi a fost generos cu trufele albe pe care le-a razuit peste compozitie, dar a pus doar atat cat gusturile sa se completeze armonios. Cele mai gustoase, dar si cel mai greu de preparat sunt bucatele simple. Iar Luigi practica o simplitate de geniu.

Bucataria de la La Truffe Noire e ca o simfonie adevarata care respecta un crescendo si unde fiecare ingredient isi are locul sau bine definit, completandu-se unele pe altele ca o orchestra de mare talie. Totul e de un sublim care ai vrea sa nu se mai termine niciodata. Dar stiu ca se va termina si asa e bine pentru ca viata mi-a rezervat multe minuni pe care vreau sa le traiesc de acum inainte. Am primit asa de multe de la viata si as dori sa ma bucur mai departe de ceea ce va veni. E minunat sa te poti revolta impotriva lumii, impotriva propriei persoane, sa suferi pentru cine nu merita, sa te doara pentru ca apoi sa te poti impaca din nou cu tine si sa te bucuri de toate lucrurile din lume.

Stiu sigur ca noul meu prieten Luca (este noul meu prieten pentru ca s-a nascut in urma cu trei saptamani) se va bucura si el pe deplin de o noua Europa. Si, peste 20 de ani, voi veni cu el la La Truffe Noire, unde Luigi va fi putin mai lasat de spate, iar eu am sa-i povestesc lui Luca despre vremurile cu vize, pasapoarte si granite. Luca nu va intelege nimic si totul va fi pentru el ca o poveste, dar se va bucura de trufele fermecate asa cum m-am bucurat si eu, intr-o seara de vis, de neuitat.

La desert am primit un mousse de ciocolata, cu trufe negre si cu un raulet de dulceata de mure si bucatele de fructe. Si, pe langa unul dintre vinurile de legenda de mai sus, a fost o sursa de veselie. Dar, dupa cum bine a spus cineva, “intelepciunea, cateodata, se ascunde sub o aparenta de veselie”.

*Toate citatele din acest articol provin din cartea de vinuri a restaurantului La Truffe Noire

peter.imre@zf.ro

Boulevard de la Cambre 12, Bruxelles. Rezervari la: +322 640.44.22

Ceasuri & Bijuterii