Gastronomie
Tot somelieri, dar altfel sau care este povestea Măslinescu, business cu uleiuri de măsline ultrapremium: Realitatea este că nu știi nimic despre uleiul de măsline până nu mergi în livadă, până nu intri în moară și vezi exact ce se întâmplă
Sunt câteva alimente care imediat te trimit cu gândul la vacanță, iar unul dintre acestea este uleiul de măsline. Este suficient să-ți imaginezi sticla, pentru ca apoi aproape instant să te vezi punând câteva picături pe o bucată de pâine sau peste o salată generoasă, nu la tine în bucătărie, evident, ci undeva prin Spania, Italia sau Grecia.
de Roxana Petrescu
· 6 min de citit