Cristina Roșca, După Afaceri Premium: Ce alegi când ajungi la intersecția dintre lumi? Dintre bio și non-bio, dintre zahăr și alternative sănătoase, dintre clasic și inovator?
Răsfoind această ediție a După Afaceri Premium, mi-am dat seama că există mai multe exemple de industrii unde lucrurile se schimbă.
Știți oamenii aceia care ar putea mânca zi de zi la restaurante cu stele Michelin și, poate, unii chiar o fac? Sau pe cei care zic că nu s-ar sătura de cartofi prăjiți chiar dacă i-ar savura dimineața, la prânz și seara?
Ei bine, eu sunt ca ei, doar că înlocuiesc chefii cu cofetarii, patiserii și cu toți aceia care reușesc să scoată ce e mai bun (la gust) din zahăr. Și, astfel, înlocuiesc preparatele sofisticate sau clasicii cartofi prăjiți cu amandine ori salam de biscuiți ori fel și fel de alte minuni dulci. Băi, dar dulci să fie, nu mousse-uri fine și cheesecake-uri cremoase unde zahărul se simte doar în plan secundar.
Chiar în timp ce scriu acest text, pentru „micul meu dejun” de la ora 13:30 mănânc o pavlova home-made (nu de mine!), cu fructe proaspete și frișcă.
Glumesc de multe ori și zic că eu funcționez cu zahăr și cafea. Dar, în realitate, nu știu cât de glumă e de fapt.
Îmi imaginez că cei mai mulți care citesc acest text își vor da ochii peste cap gândindu-se la ce dietă dezechilibrată am, iar cei care numără caloriile din farfurie își vor pune întrebarea dacă nu cumva e ceva exagerare aici. Din păcate (ori fericire) nu e!
De ce am vorbit atât de mult despre zahăr, pe care cei mai mulți îl consideră, pe bun motiv, inamicul numărul unu atât în lupta cu kilogramele, cât și în lupta pentru o viață sănătoasă și echilibrată?
Ideea mi-a venit după ce am citit textul colegei mele Mădălina despre dulciuri fără zahăr. O singură dată am încercat o astfel de prăjitură și, dacă e să fiu sinceră, nu mai știu ce era, dar nu mi-a displăcut.
Ea povestește pe larg despre cum cofetarii au fost primii care au intrat în laborator cu scopul de a găsi înlocuitori pentru zahăr. Deși astăzi întâlnim acest ingredient în aproape toate alimentele și băuturile pe care le consumăm, când vine vorba de prăjituri există, culmea, tot mai multe variante fără zahăr!
Și, chiar în timp ce mă gândeam că trebuie să le mai dau o șansă acestor deserturi, am ajuns la textul Alinei, care vorbește despre prăjituri realizate la comandă de doi artizani cu experiență vastă peste hotare chiar în cadrul unor cofetării cu nume mari precum Harrods. Și, de această dată, zahărul nu este scos din ecuație.
Acum, mă gândesc de două ori și la două lucruri distincte – o dată să le încerc pe cele clasice, o dată pe cele „light”.
Nu a fost nimic coordonat în ceea ce privește cele două texte, dar ele au venit să aducă împreună două lumi, atât de diferite și totuși atât de asemănătoare.
Răsfoind paginile din această ediție a După Afaceri Premium, mi-am dat seama că există mai multe exemple de industrii unde lucrurile se schimbă după modelul din sectorul deserturilor. Și, la fel ca aici, sunt unele lucruri care rămân la fel.
În industria vinului, mulți producători încearcă să aducă această licoare și mai aproape de natură. Astfel, ei fac trecerea la viticultura bio într-o epocă în care produsele mai sănătoase au început să fie la mare căutare. Vinul clasic, nonbio, nu dispare însă, ci continuă să încânte simțurile iubitorilor de licori bahice.
Și dacă tot am ajuns în lumea băuturilor, mai fac o paralelă, dar de această dată la whiskey, care are, ca și vinul, un număr mare de adepți și fani înfocați. În industria de profil, licoarea de culoarea chihlimbarului ajunge să stea în butoi și 10, 12 sau chiar 15 ani înainte de a fi pregătită să își cunoască „fanii”. Procesul de învechire în butoi este elementul definitoriu pentru sectorul dominat de jucători din Scoția și Irlanda. Doar că acum câțiva ani antreprenorul german Dr. Dolf Stockhausen, cel care a inventat polimerul superabsorbant folosit și astăzi de P&G la scutecele Pampers și la produsele de igienă feminimă, a patentat o metodă care permite unui whiskey să fie învechit în doar două săptămâni. Descoperirea lui nu a fost primită prea bine de tradiționaliști, dar antreprenorul speră că se va ajunge și acolo.
Am dezvăluit deja prea multe secrete din acest număr din După Afaceri Premium, așa că pe restul vă las să le descoperiți singuri. Lectură plăcută!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția