Ciocolata, trandafiri si insecte

La ora la care scriu aceste randuri (intotdeauna mi-am dorit sa pot scrie asta, asa, ca eroii din filme), incerc sa-mi revin dintr-o trauma pentru care sunt doar eu vinovata – cine m-a pus sa ma duc la targul de siropuri si sa vad, si la propriu si la figurat, rosu in fata ochilor? Ca in fiecare an pe vremea asta, probabil ca sa-si mai atenueze depresia provocata de vanzarile cu reducere, retailerii ne-au lovit iarasi cu conceptul “dragoste la comanda”.
Si, prompt, s-au inghesuit intr-un spatiu ticsit cu eternele oboseli – inimioare din plus, cani – unele cu sloganul “world’s best mom” (?!!), lumanari peste lumanari, bijuterii dintre care unele arata de parca ar fi fost facute de mine, cosmeticaraie si, evident, haine din sezonul rece care nu s-au vandut pana acum si de care comerciantii spera sa scape pe fondul puseurilor amoroase ale vizitatorilor.
Dupa cum am mai spus, nu am nimic impotriva iubirii si nici a cadourilor, dar macar sa fie cadouri mai acatari si sa nu trebuiasca achizitionate dintr-un loc care arata ca ultima statie pentru marfurile respective, inainte de magazinele de mana a paispea.
In plus, mi se pare ca tot acest “indreptar de gesturi amoroase” e cam provocator de stres: adica, pentru o seara romantica trebuie neaparat cina la lumina lumanarilor, o ditamai cutie cu bomboane de ciocolata plus buchetul de trandafiri rosii, un parfum sau/si o bijuterie sau/si lenjerie (mizele se ridica de la an la an) plus, de preferinta, un gest cat mai spectaculos: un avion care sa scrie vorbe dulci pe cer, o excursie surpriza pana intr-o metropola unde sa se mai faca niste cumparaturi sub semnul lui Eros etc etc.
Daca e sa judecam dupa tot itinerariul de mai sus, eu cred ca as ramane corigenta, daca nu chiar repetenta la capitolul asta: lumanarile ma streseaza de cand am avut o pana de electricitate si, singura fiind, am petrecut o seara doar la lumina de-a dreptul “creepy” a unei lumanari (chiar daca era parfumata), convinsa fiind ca mi se pregateste vizita lui Dracula (vazusem filmul si o scena implica tocmai intuneric si niste lumanari, plus o fiinta speriata). Pe langa asta, nu-mi mai place ciocolata si nu ma dau in vant nici dupa trandafiri, care, dupa parerea mea, s-au demonetizat.
Eu vreau, de exemplu, sa mananc mancare indiana si sa primesc lalele, dar mi s-a explicat de catre prietene de-ale mele experte in acest domeniu ca asemenea intentii ma compromit, asa ca ar trebui sa aspir catre foie gras si mousse au chocolat (inca o regula pe care nu o inteleg decreteaza ca mancarea frantuzeasca e cea mai romantica, ceea ce mi se pare de-a dreptul hilar. Ficatul unei gaste indopate si o friptura servita cruda nu mi se par foarte afrodiziace).
Dar recunosc ca e bine sa ne mai amintim si de dragoste, chiar daca o facem la comanda.
Pentru ca tocmai am citit ca in China e penurie de femei si bietii chinezi nu mai au cu cine sa se insoare, ca in State peste 50% dintre femei traiesc fara un partener (in acest context disperat eu as propune o infratire sau, mai bine zis, o combinatie intre cele doua popoare) si ca in Marea Britanie majoritatea coplesitoare a femeilor prefera un dulap cu haine dupa ultima moda in locul companiei masculine.
Asa ca merita sa ma indop cu ciocolata, sa ametesc de la lumanari si sa ma obosesc sa pun in apa niste trandafiri care mor a doua zi, daca asta inseamna ca ajut si eu la supravietuirea dragostei.
Cum sunt sigura ca ajuta si gama de produse care, dupa parerea mea, ar merita premiul I la targul de dragoste: creme din insecte.

Ceasuri & Bijuterii /Despre lume si viata