Ciocolata si avansarea

“Dragostea trece prin stomac”, imi repetau obsesiv mama, bunica, strabunica, matusile si alte rude de sex feminin inca din copilarie, pentru a se asigura, probabil, ca nu voi face familia de rusine, ramanand fata batrana pe motiv de “antitalent culinar”.

Ce-i drept, de cand eram mica puneam oarecum la indoiala acest precept, pentru ca, desi multe dintre prietenele noastre de familie erau gospodine si, mai ales, bucatarese desavarsite, asta nu ii impiedica pe sotii respectivi sa “comita indiscretii”. Ma gandesc si acum, ce risipa de materie prima, inspiratie, talent si timp – toate borcanele de muraturi, preparatele elaborate, torturile compuse in fiecare zi, dulceturile “exotice” (niciodata nu m-as fi gandit la dulceata de dovlecei) si alte rasfaturi scumpe si nemeritate.

Din fericire, am nimerit pe cineva care are cel putin doua atuuri serioase: nu solicita mancare gatita si nu poarta camasi, care, implicit, ar trebui calcate, apretate, scrobite si cine stie ce alte operatiuni care mai trebuie aplicate in cazul acestui articol vestimentar.

Iar acum am si scuza perfecta in ceea ce priveste lipsa mea de entuziasm pentru gatit: dupa renovarea cat se poate de extinsa din iarna trecuta, intr-un entuziasm demn de o cauza mai buna, am aruncat toata mobila de bucatarie (inclusiv aragazul), pentru ca prea se invechise.

Planul (meu) era sa achizitionam o bucatarie ergonomica, moderna, colorata, care sa ramana curata pentru vesnicie, pentru ca ar fi fost pacat sa murdaresc toate ustensilele hi-tech.

Dar, din motiv de cheltuieli neprevazute (vezi ciocnirile repetate ale autoturismului proprietate personala), s-a declarat ca bucataria nu e o prioritate, astfel ca ma mai asteapta vreo luna doua de liniste si pace, intr-o bucatarie goala-goluta.

Pe de alta parte, am observat ca, in redactie, mancarea face minuni – sau provoaca discordii.

De pilda, cum toti muncim foarte mult, se gaseste in fiecare zi cate o victima, care se sacrifica si se angajeaza sa aduca tone de mancare, la comanda.

Bineinteles ca mai uita de cate cineva, astfel incat dusmanii sangeroase se nasc de la o saorma care nu mai ajunge la destinatar.

Eu sunt fericita ca am descoperit leacul minune la crizele existentiale ale sefului sau ale colegului de banca: niste ciocolata si tipetele inceteaza ca prin farmec. Poate daca aduc la un moment dat o cutie de Godiva o sa fiu chiar si avansata sau primesc o marire de salariu… raluca.badea@zf.ro

Gastronomie