Stil de viață /Din vorba in vorba...
Catalin Anghel: Un autodidact fara CV
Catalin Anghel, director de marketing la Romstal, nu are un CV, pentru ca, spune el, nu a fost niciodata pus in situatia de a-si face unul. A terminat Politehnica, sectia TCM (masini unelte), pentru ca voia sa fie inginer, dupa cum "cerea tara" si asta a si facut
Catalin Anghel, director de marketing la Romstal, nu are un CV, pentru ca, spune el, nu a fost niciodata pus in situatia de a-si face unul. A terminat Politehnica, sectia TCM (masini unelte), pentru ca voia sa fie inginer, dupa cum “cerea tara” si asta a si facut. Dupa ce a refuzat sa ramana cadru universitar la Bucuresti, neplacandu-i capitala, s-a intors la Targoviste, orasul natal si s-a angajat la UPET, una dintre cele mai mari intreprinderi de utilaj petrolier la vremea respectiva.
“Am lucrat mult in proiectare si mi-a placut”, spune el. Dar cariera de inginer proiectant in masini unelte (opt ani) s-a incheiat odata cu restructurarea din 1993. Moment in care Anghel a vazut un anunt despre infiintarea unui departament de marketing in aceeasi intreprindere si a profitat de ocazie.
“Era unul din domeniile pe care le studiam individual, imi placeau conceptele de marketing si management, pentru ca erau oarecum straine in perioada comunista si eram un fel de autodidact”. Acestia au fost primii pasi in marketing. In advertising (unde a fost racolat de agentia ARS din Ploiesti) a inceput de la comunicarea business to business, pentru ca venea dintr-un domeniu industrial.
Desi pe atunci, cand piata de comunicare abia se maturiza, mult mai suculente erau specializarile in domeniul “business to consumer”, pentru branduri mari.
Dar tocmai aceasta latura mai provocatoare l-a atras pe fostul inginer. “In advertising am facut insa destul de putin parte de comunicare, cat mai ales management de comunicare. De la organizare de departamente specializate pe creatie la administrare de conturi. E si motivul pentru care dupa aceea am avut multe colaborari cu mari firme romanesti in organizarea propriilor departamente de marketing”. Creatie propriu-zisa nu a facut, pentru ca il pasionau mai mult partea organizatorica si indicatorii de performanta in comunicare. Dupa 5 ani de experienta in comunicare, si-a facut propria firma de consultanta in marketing si stiinte sociale, impreuna cu sotia.
Apoi a avut un contract de colaborare cu Romstal si a ramas la ei. Firma se ocupa in prezent de sociologie, training, reurse umane si cercetari calitative (focus grupuri, interviu in profunzime), dar managementul ei e lasat in seama sotiei. Intre timp Anghel a mai terminat o facultate, Marketing-ul, la ASE (2002) si mai multe cursuri de specialitate. Acum, “resemnat” la gandul ca din functia de director de marketing nu se iese la pensie, asa cum se spune, viseaza pentru un viitor indepartat la o firma “Anghel si fiul”. “La un moment dat trebuie sa-ti valorifici cunostintele altfel, iar consultanta mi se pare cea mai buna maniera”. Dar asta daca fiul nu ajunge medic si daca tatal nu se intoarce la inginerie. “Cand vorbim de viitor orice e posibil. Poate ma intorc la inginerie, ca sa inchei cu ce am inceput”, adauga Anghel, zambind.
Cat despre imensa biblioteca de specialitate, directorul de marketing spune ca a facut la un moment dat un pariu ca are mai multe titluri decat o facultate de profil. Si a castigat. Cum a ajuns la acest record? Strange carti inca inainte de a lucra in domeniu. “Ma interesa inclusiv marketingul agentiilor neguvernamentale, al fundatiilor (mi se parea ciudat sa faci marketing unei fundatii non profit), dar si tot ce tine de management din toate sferele, de la cel strategic, la cel al imbunatatirii continue, erau atat de multe si interesante, incat nu imi ajungea niciodata timpul. Pasiunea asta mi-a ramas si cumpar foarte multe carti, dar nu reusesc sa le citesc pe toate.”
Despre carti ar putea scrie un roman – de marketing, avand in vedere ca ii place foarte mult sa vorbeasca despre propria biblioteca.
“Tin mult la o carte a lui Pierre Dubois, aparuta cu ceva timp in urma, pe care din nefericire nu o mai gasesc, pentru ca am imprumutat-o. Imi place Kotler, nu neaparat prin cartile aparute la noi, ci prin faptul ca e practic universal si a demonstrat ca marketingul nu are limite si ca isi poate dovedi utilitatea indiferent de specificul intreprinderii”.
De altfel, Anghel crede ca si in invatamantul superior se simte nevoia de marketing si de niste schimbari: de pilda, mai putine catedre la universitatile mici, de provincie. “Imi plac mai putin cartile de marketing comerciale, cu titluri pompoase, de tipul ‘Cum sa salvam economia intr-o secunda’ sau ‘Cele 100 de retete ale succesului garantat’ ori ‘Guerilla marketing’… Nu cred in retete minune si nici nu cumpar carti din astea”, adauga el.
Acum e pasionat de managementul Kaisen, al imbunatatirii continue, dezvoltat de japonezi cu ceva ani in urma. “E o tehnica destul de difuzata in mediile de afaceri americane, dar si vest-europene, un sistem extrem de interesant si cu efecte spectaculoase. Cum oricum aveam slabiciunea pentru a invata management, m-a atras foarte mult cursul oferit de Romstal. A fost o instruire benefica atat pentru top management, cat si pentru angajati, pentru ca toata lumea a trecut prin instruire, au fost chiar traineri japonezi care ne-au ajutat”.
A mai urmat si training-uri de management prin obiective, iar in managementul prin proiecte are o pregatire substantiala, lucrand de 15 ani in domeniu. “E unul dintre lucrurile cu care ma mandresc ca am reusit sa le implementez in departamentul de marketing din Romstal”, spune el. Sistemul Kaisen are ca filozofie eliminarea stresului din activitatile de zi cu zi, inlaturarea a ceea ce japonezii numesc “muda” (pierdere), adica aspectele care duc la un moment dat la pierderi de resurse, timp, bani, dupa cum explica Anghel.
“Exista o filosofie numita 5 s, foarte la moda si cunoscuta, din pacate in detrimentul altor avantaje pe care le are Kaisen. Unul din cei 5 s (pasi) e eliminarea stresului, a lucrurilor inutile. Asa se obtine si o anumita mentalitate – a tuturor, si a managerilor, angajatilor”.
In ceea ce priveste timpul liber, nimic nu se pierde.
“Din pacate timpul nu e suficient, nu pot sa fac tot ce mi-as dori, pentru ca imi face mare placere sa imi petrec timpul impreuna cu familia. Asta presupune insa si renuntarea la anumite hobby-uri care ma departau si adoptarea unora care nu-mi erau neaparat specifice. Daca ar fi un top, pe primul loc imi place sa merg la pescuit cu baiatul meu, al doilea ar fi managementul si marketingul – poate suna ciudat ca hobby, dar asta e. Pescuitul a devenit mai rar, pentru ca, desi fiul e pasionat, sotia mai deloc. In schimb, desi inainte detestam shopping-ul si cumparam ce imi cadea sub ochi, acum nu reusesc sa ma dezbar de obiceiul de a trece printr-o librarie de cate ori ies prin oras. Trecerea pe la standurile de carti si DVD-uri e obligatorie cand merg la shopping cu sotia”.
In topul calatoriilor cel mai sus stau Barcelona, Venetia si Turcia, unde a apreciat mult serviciile.
“Nu am un criteriu preponderent, dar sunt unele lucruri care marcheaza o calatorie. Probabil ca imi place mult Barcelona pentru ca prima data cand am fost era anul Gaudi, iar orasul era foarte frumos pregatit. Venetia mi-a placut din toate punctele de vedere, poate mai putin serviciile”, spune Anghel.
O pasiune mai putin cunoscuta si mai putin exersata, de altfel, e gatitul. “Nu sunt gurmand, nici adept al extravagantelor culinare. Daca imi place extravagantul, imi place cand gatesc, dar asta nu e neaparat o pasiune, ci mai degarba o evadare. Nu stiu sa gatesc, dar, daca imi ajunge in mana vreo reteta foarte complicata, ma mai apuc sa o pun in practica. Trebuie sa fie incitanta prin ceva si sa dureze mult. Ultima data am facut curcan la cuptor – totul a inceput de dimineata si s-a terminat seara: am ajuns sa-l cos, sa il impanez, sa-l bandajez in tifoane, sa il imbalsamez… A iesit o chestie interesanta sau cel putin n-a indraznit nimeni sa spuna altceva… Sotia a apreciat, dar are o mica parere de rau ca experimentele mele sunt rare. Poate asa si trebuie sa fie”.
De fapt, totul a inceput pe cand avea multe colege de birou la Targoviste, iar la un moment dat cineva explica reteta “cuib de viespi” (o prajitura cu aluat de cozonac).
“Mi s-a parut atat de fascinant, sa il faci sa iasa o forma hexagonala, incat a trebuit sa fac experimentul”, recunoaste inginerul de formatie.
Stil de viață /Din vorba in vorba...
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția