Cafenea. Marfa. High class. Vip.

Biletul numarul 0692 – tichet combinat cu supliment de distractie. Pentru statia La Garaen Pub. Plecare din Calea Grivitei numerele 134-136. Trenul opreste in toate statiile si haltele trecute pe meniu.
La Garaen Pub s-a deschis la sfarsitul anului trecut. Mai bine zis s-a lansat “pe sine”, caci tot localul are specific “railway”, iar incaperile sale seamana cu un vechi Orient Express.
Cand intri te asteapta cafeneaua, amenajata ca o sala de asteptare cocheta. Sunt doar cateva grupuri de mese in genul lounge, cu 3-4 coltare din fier forjat si pernute.
Tot aici se poate lua si o cafea “din mers” – de la bar. Predomina culorile cu tente stacojii si arcadele “incrustate” in perete ca niste ferestre. Iar in loc de geamuri sunt fotografii sepia cu orasul interbelic. De parca am putea sa vedem tot orasul de la fereastra in timp ce asteptam un tren.
N-am zabovit prea mult in “sala de asteptare” caci aveam de prins un tren. Nu-i stiam exact numarul. Insa aveam sa aflu curand, caci am vazut locomotiva de la subsolul clubului pe care era inscriptionat cu vopsea alba: “Grivita 134-136”.
Uitandu-ma de jur imprejur, mi-am dat seama ca am coborat in zona “marfar” – un spatiu mai mult pentru dans. Un alt bar este situat pe partea dreapta, iar vizavi se afla o masa cat tot vagonul, la care se poate bea bere stand pe scaune inalte de bar.
Incercand sa descopar si celalalt “vagon” pe care de-abia il puteam zari (din cauza unei cortine) am trecut peste sine – la propriu. Caci podeaua inglobase – sub un geam gros de sticla – un fragment de cale ferata. Cu sine si pietris cu tot. De cum am pasit in vagonul “high class” mi-am spus ca doar aici mi-ar placea sa calatoresc. Era o camera lunga (cat un vagon adevarat) delimitata ca la carte. Pe de o parte exista compartimente destinate grupurilor de 6 persoane, pe partea cealalta a culoarului incapand maximum doua perechi.
Fiecare compartiment se poate “inchide” cu ajutorul unei cortine cu ciucuri. Fotoliile inalte – ca la first class – sunt asa de comode incat am fost tentata sa intorc privirea catre fereastra si sa admir peisajul. Si am avut ce vedea, caci “fereastra” compartimentului la care aveam bilet (rezervat) imi arata chiar Calea Victoriei – undeva pe la Palatul Telefoanelor de azi.
Mi-am aruncat o privire printre “opririle” trecute in meniu. N-am fost atenta la tot parcursul, dar am zarit cocteilurile casei dintre care am ales House Votca cu lichior de cocos, sirop de cocos, Blue Cura?ao si Grenadine (17 RON). M-a intrigat, mai apoi, numele altuia: Rusty Nail cu Scotch si Drambuie. Nu mi-am explicat de la ce vine numele atat de neobisnuit, insa am mers mai departe cu Passport to Hell, Amnesia si apoi ABC (cu Amaretto, Bailleys si Cointreau). A trecut prin gara si Vienna Express (cu Kahlua, Drambuie, Campari, Sambuca si Bourbon), insa mi-ar fi placut sa continui drumul alaturi de o bere. Frantuzeasca, germana sau belgiana, toate avand “brevetul” trecut in meniu.
Nu va mai povestesc despre muzicalitatea trenului de pe Grivita. O varietate de sounduri – de la anii e80 la balade rock. Cat despre servire… ? la carte. Si nu cred ca am beneficiat doar noi de serviciile de la clasa intai. De-abia cand am plecat am aruncat o privire inapoi in vagon (sa nu-mi uit bagajele si cartea de vizita a localului de forma unui vechi tichet de tren). La capatul salii-vagon am zarit o usa stacojie culisanta. Ferestrele ca niste hublouri nu aratau sinele si nici aburii pe care ii lasa in urma locomotiva. Erau inscriptionate simplu: The End.

Gastronomie /DJ Culture