Bucatari celebri satui...de gatit

Din moment ce nimeni nu s-ar ingramadi sa vada o dublura a lui Laurence Olivier jucand Hamlet, de ce ar trebui sa ne pice bine la stomac dublura lui Jamie Oliver gatind felurile traditionale ale acestuia, argumenteaza cei care s-au saturat sa mearga la restaurantul unui bucatar-sef celebru doar pentru a afla ca masa (foarte scumpa) va fi gatita de un ucenic al acestuia.
Iar o trupa de cover-uri, oricat ar fi de competenta, nu ne-ar oferi prea multa “satisfaction” in chip de inlocuitori ai celor de la Rolling Stones, la fel cum un portretist care picteaza “in maniera lui” Lucian Freud nu ne-ar incalzi prea tare. Si totusi, in mod ciudat, chef-ii celebri nu au niciun fel de scrupule in a pretinde tarife de top pentru munca unor subordonati.
Iar acest lucru nu se intampla numai cand chef-ul e bolnav: Gordon Ramsay are vreo 22 de restaurante raspandite pana in colturi indepartate ale lumii, precum Tokio, Dubai si Hollywood – Superman de ar fi, nu ar putea sa gateasca atat, printre filmari pentru televiziune, scandaluri publice si reclame la gin, de tipul “Multumescu-ti tie, Gordon, a sosit Craciunul” (“Thank Gordon it’s Christmas”).
In vremurile in care chef-ii de astazi erau doar niste bieti bucatari necunoscuti, nimeni nu parea afectat de faptul ca morcovii nu erau “jumuliti” chiar de bucatarul-sef. Dar acum, ca sunt megastaruri, unii fani economisesc luni in sir pentru a-si permite o masa la restaurantul idolului lor culinar, numai pentru a fi pacaliti, oferindu-li-se o “facatura”, chiar daca aceasta este uneori foarte reusita. Se pare ca Gordon Ramsay a fost foarte impresionat de cum merge restaurantul sau cu acelasi nume din Terminalul 5 din aeroportul Heathrow; ai sentimentul insa ca e vorba ca vizita lui a fost mai mult o baie de multime decat o ocazie de a trudi la ceaun.
Rivalii au facut tot ce le-a stat in putere sa-l discrediteze pe Ramsay in ultima vreme. Helene Darroze, o frantuzoaica maestra in arta culinara, instalata de curand la hotelul de lux the Connaught din centrul Londrei, pretinde ca Ramsay s-ar imparti in prea multe directii, rezultatul fiind mai subtirel decat foaia de clatita.
Shane Osborn de la Pied a Terre declara : “Nu inteleg cum de isi gaseste timp sa mai intre si in bucatarii. Cat despre Jean-Christophe Novelli, acesta probabil ca isi viziteaza localurile o data pe luna, si mai mult ca sa se priveasca in oglinda decat ca sa puna osul la treaba”. Intre timp, Osborn si-a mai deschis un restaurant, L’Autre Pied, iar Darroze urmeaza sa se imparta intre Londra si restaurantul sau de la Paris. Si ei si-au francizat reputatia, o adevarata impertinenta, avand in vedere preturile de la Connaught.
Ramsay nu a fost insa primul care sa o apuce pe calea asta. Cu aproape zece ani in urma, Marco Pierre White si-a dat seama de absurditatea situatiei de a fi un bucatar care nu gateste si a renuntat.
“As fi putut sa stabilesc preturi mari, sa-mi pun numele pe usa, prefacandu-ma ca gatesc”, a spus el. “Dar nu am putut trai in minciuna.”
Apoi a aparut Jamie Oliver, care a iesit din bucatarie in halat alb si boneta, pentru a acorda un interviu, declarand ca tocmai elabora un preparat – atata doar ca jurnalistul il observase cu putin timp inainte coborand de pe un scooter. Deci, pentru a testa restaurantele de top, cotidianul britanic The Daily Telegraph a pornit la drum, incercand sa descopere cu cat timp inainte trebuie sa iti rezervi un loc pentru a fi sigur ca patronul va gati pentru tine.
Nu ar fi o pretentie prea mare, nu-i asa? Si totusi, se pare ca este.
La intrebarea daca poate beneficia de serviciile lui Rick Stein la al sau Seafood Restaurant din orasul Padstow, managerul restaurantului i-a raspuns reporterului ca lui Stein “nu i se permite sa gateasca acolo pentru ca haosul provocat ar fi prea mare”.
Urmatorul pe lista a fost Gary Rhodes de la Cumberland Hotel, care gazduieste cel de-al doilea restaurant al sau din Londra. “A fost aici la pranz, dar acum nu mai este. Nu stim niciodata dinainte cand va veni.” E de presupus ca predictii de acest tip vor fi si mai greu de facut in momentul in care isi va deschide alte doua restaurante in micuta asezare Christchurch din Dorset.
La restaurantul Jamie’s Italian din Oxford esti informat ca Jamie Oliver nu se ocupa personal cu gatitul.
Chiar si trimisul sau pe Pamant, Gennaro Contaldo, pana mai ieri bucatar-sef aici, este ocupat acum cu deschiderea noilor restaurante ale lui Jamie, unul in Bath, celalalt in Kingston.
Raymond Blanc, de la Le Manoir Aux Quat’Saisons din Oxfordshire, pare ceva mai dispus sa mai puna, din cand in cand, mana pe facalet.
“In seara aceasta e aici, si s-ar putea chiar sa treaca pe la mese pentru a-i saluta pe oaspeti, dar e greu de precizat cand veti mai avea ocazia sa-l intalniti aici.”
La restaurantul Fat Duck din Berkshire, detinut de Heston Blumenthal, considerat cel mai bun restaurant din Marea Britanie, nici macar nu razbesti sa obtii un raspuns, dar e limpede ca reputatul chef este foarte ocupat: tocmai a terminat de scris o carte si mai consiliaza si o mare companie producatoare de chips-uri in vederea lansarii unei “game de produse sanatoase”.
La Restaurant Gordon Ramsay – cel mai important restaurant al lui Ramsay, situat in cartierul exclusivist Chelsea din Londra – esti informat ca “Gordon vine pe la noi ocazional, arunca un ochi pe meniu si supervizeaza totul, dar nu stim cand mai trece pe aici”.
Cel putin Ramsay precizeaza clar pe site-urile restaurantelor sale ca nu el e cel care gateste. Contributia lui se reduce la a scana meniurile din priviri si la a-si antrena armatele de bucatari, care trebuie sa gateasca bucatele exact asa cum le-a conceput el.
Si, cum e unul dintre cei mai buni bucatari din lume – al doilea ca numar de stele Michelin – mancarea trebuie sa fie la inaltime.
Poate ca, pana la urma, clientii sunt mai multumiti daca bucatarul-vedeta nu gateste, ci sta cu ei la masa, la o vorba.
Ce-i drept, bucatarii si faima lor sunt motoarele acestor restaurante, nu mancarea – dar, daca vor sa fie cu adevarat respectati, ar face bine sa se intoarca la cratita.