Washington DC, prima lectie despre America

In Washington DC am descoperit ca viata e ca-n filme. Sau invers, nu mi-e clar, pentru ca fiind chinuita de jet lag la 3 dimineata am urmarit, oare pentru a cata oara?, la televizorul camerei mele de hotel o delicioasa comedioara cu Michael Douglas si Anette Bening, el in rol de presedinte al SUA, ea in rol de vajnica ONG-ista. Nu, eu nu aveam sa apar drepturile nimanui si nici sa il seduc pe presedinte, dar, ca si eroina din film, imi petrecusem cu o zi inainte o ora nepretuita din viata blocata in traficul de la DuPont Circle – un giratoriu aflat in apropierea Casei Albe. Ea se grabea la o intalnire cu cel mai puternic om din lume, eu eram in cautarea hotelului, obosita de cele peste 11 ore de zbor, fara sa calculam timpii morti din mega aeroportul din Munchen, formalitatile de pe aeroportul Dulles (sa vezi acolo amprentari si fotografieri de retina!!!) si interminabila calatorie spre oras cu taxiul.
De aceea, atunci cand pornesti spre America, cel mai important lucru pe care trebuie sa-l pregatesti din avans este rezervarea la hotel ca sa ai unde sa esuezi intr-un somn agitat, dar binecuvantat. Iar daca hotelul are si un bar, cu atat mai bine. Un mini gin tonic mi-a mai dat atata forta cat sa ma urc in camera si sa ma arunc imbracata in pat, la 4 dupa-amiaza, fara teama ca as putea rata in prima seara ceva din spectaculoasa viata de noapte din capitala Americii. Pentru ca Washingtonul este la fel de conservator cand vine vorba de distractii nocturne, ca orice alt orasel din Montana sau Pennsylvania – stii obiceiurile de aici din filme. Totusi, pe stradutele din spatele bulevardelor principale din centrul capitalei americane mai poti gasi mici barulete, bune pentru insomniacii din Europa.
In rest, orasul are program cazon, de Pentagon: magazinele din centru se inchid la 7, alimentarele la 8, iar in magazinul de bauturi este recomandat sa intri cu pasaportul, pentru ca daca ai o infatisare cat de cat mai tinereasca risti sa fii refuzat de vanzatori: regula este sa-i legitimeze pe cei care arata de aproximativ 25 de ani, pentru ca ar putea fi minori (sub 21 de ani) undercover. Am avut supriza intr-un astfel de “liquor store” sa gasesc si cateva sticle de vinuri romanesti, la pretul de 10 dolari bucata, dar alegerea vinului este dificila, avand in vedere multitudinea de sortimente. Americanii pun mare pret pe albul californian, care mi s-a parut aromat, dar aspru, insa la mare cautare sunt si rosul chilian si sud-africanele.
In weekend, pe bulevardele din centru domneste o pace totala, spre deosebire de haosul din timpul saptamanii, cu exceptia freamatului din jurul clasicelor obiective turistice: Casa Alba, Congresul, Pentagonul si zecile de muzee, de la cel de Istorie Naturala, la Smithsonian, de la Muzeul Spatiului (preferatul meu) la cel al Timbrelor postale, ai o gramada de ales. Exista chiar si un muzeu al spionilor, in care pot fi organizate urmariri si simulari de crime. Dar cum pe mine filmele cu CIA si KGB ma lasa la fel de rece ca si pe Ion Iliescu, am preferat sa iau un autobuz turistic, care are un traseu prestabilit cu statii gen Ministerul de Externe, Washington Post, Catedrala, Congresul. Dar m-am oprit fix in Georgetown, un “satuc” rezidential atat de animat si de relaxat, ca parca nu esti in America. Centrul este traversat de canale, cu mici ecluze si pe alocuri aduce cu Anglia. M-a pus pe picioare o inghetata mamut de la Ben and Jerry, pe care am savurat-o in timp ce urmaream suvoaiele de oameni ce se revarsau pe strazi.
Am stiut atunci ca acei oameni traiau weekendul cu adevarat la ei acasa – erau in orasul lor si totusi Georgetown are o oferta atat de bogata, ca familiile nu trebuie sa se refugieze afara din oras, ca la noi, ca sa uite de stressul din timpul saptamanii. Poti sa te plimbi pur si simplu pe strada, mai ales daca ai parte de zile insorite, ca mine.
Georgetown, da, are case din lemn – dar sunt vopsite in culori pastelate si decorate cu gust, asa ca multe erau cotate in urma cu cativa ani si la peste 1 milion de dolari. Nu e de mirare ca un gentleman ca Alan Greenspan, fost guvernator al Fed, are o casa in susul unei alei salbaticite, unde m-am plimbat intr-o seara cu doi prieteni, speriind doua caprioare care isi faceau plimbarea.
Georgetown poate ca este considerat un “satuc”, dar are universitate proprie, una din cele mai bine-vazute din America, cu un campus destul de mic, dar care ofera locuri in camin pentru 80% din studentii sai.
In Georgetown inca mai sta bine in picioare cea mai veche casa din Washington: Vechea casa de piatra (Old Stone House), construita in 1765, o locuinta ca de basm, cu veranda cu balustrada de lemn vopsit in alb si un impresionant cos de fum, plasat in lateralul cladirii, pe model englezesc. Am mancat un sandwhich asezata pe o bancuta de lemn pe malul Potomacului, ca multi dintre “my American fellows”, privind la cei care se plimbau in canoe, multumita ca am reusit sa-i conving pe cei de la fast-food sa nu-mi toarne o jumatate de borcan de maioneza intre feliile de paine.
Mancarea nu este punctul forte al americanilor, iar gustul alimentelor este intr-adevar usor deformat. Am descoperit in supermarketuri mezeluri cu o mare concentratie de zahar, zeci de variante de jeleuri in culori fosforescente, biscuiti cu gust usor de carton. Americanilor le place enorm combinatia de carne cu dulce si, in general, dulce in fiecare fel de mancare.
Am fost servita de-a lungul sederii mele in SUA cu porc cu sos de moho, porc cu sos de afine, porc cu ananas, vita cu miere in combinatii anglo-nordice-asiatice, care ar putea deveni usor stilul meu preferat de mancare, daca ceva consecinte nu s-ar pune imediat pe suflet (silueta). Noroc ca in SUA hainele sunt ieftine, iar standuri de sales cu – 90% se intalnesc in orice magazin mai mare de 3 metri patrati. Georgetown este “THE place” pentru shopping in Washington DC, pentru ca aici gasesti magazine din lanturile europene clasice precum H&M sau Zara, dar si celebrele Gap, Tommy Hilfiger, Banana Republic, Old Navy, Guess si alte zeci pe care oricum nu ti le mai amintesti. In centrul DC-ului poti intalni si depozite gen Fylene’s Basement sau Marshall’s, unde sunt aduse haine din colectiile mai vechi de la Donna Karan sau Calvin Klein, la preturi de pana in 100 de dolari, insa marea incercare este sa supravietuiesti unei zile la mall. Si cand spun mall, inteleg cam trei – patru de-ale noastre, incercuite cu vreo trei statii de autobuz si parcare pentru vreo mie de masini.
Singurul dezavantaj este ca mallurile sunt situate la periferia Washingtonului, iar aceste zone nu sunt foarte sigure, deoarece capitala SUA se situeaza in primele zece orase din SUA in privinta criminalitatii. Insa eu nu am avut probleme, chiar daca am avut imprudenta sa plec la 10 si jumatate din mall si sa traversez singura un parking gol in drumul spre statia de metrou.
Fiecare magazin important din mall are suprafata generoasa, pe 2-3 niveluri, cum e cazul lui Macy’s, care, daca la New York are un spatiu propriu cam cat Unirea Shopping Center, intr-un mall obisnuit va incerca sa-si inghesuie “marfa” intr-un sfert din spatiul obisnuit. La Macy’s ai depozite de mobila, decoratiuni interioare, haine pentru adulti si copii, parfumuri, cosmetice de lux si standuri imense de pantofi de import (Italia) si posete din piele la preturi neverosimile: platesti cam jumatate din pretul pe care l-ai da in Romania, multumita crizei. Nu degeaba englezii au inventat in toamna anului trecut turismul de shopping la New York, avantajati de deprecierea dolarului in fata lirei sterline.
Dar in SUA nu doar shoppingul de haine este avantajos, poti “imbraca” o intreaga biblioteca cu achizitiile din celebrele Barnes & Noble, librariile care impanzesc orasele americane. Am fost in SUA cu un prieten care a preferat sa-si arunce toate hainele inainte de a lua avionul spre Bucuresti, pentru ca nu-i mai incapeau in valize cartile de filosofie economica.
Preturile sunt comparabile sau mai mici decat cele din Romania si pentru cele care nu sunt noi aparitii se aplica reduceri, ca pentru orice alta marfa iesita din moda. E drept, la Barnes & Noble am vazut Shakespeare la raftul de “carti in limbi straine”, totusi politica de discounturi este foarte avantajoasa.
Eu am preferat sa-mi umplu bagajele cu suveniruri de la Victoria’s Secret, pentru prietenele din tara, si ciocolata americana Hershey, pe care nu am mai facut-o cadou, ci am mancat-o acasa singura, bucatica cu bucatica, amintindu-mi de voiosia americana.

Gastronomie /Turism