VW Passat - Phaeton de clasă medie
Passat deține prima poziție în topul vânzărilor în majoritatea țărilor europene atunci când vine vorba de clasa medie. Din 1973 și până în prezent VW a lansat șapte generații ale modelului care s-au vândut în peste 15 milioane de unități, fiind totodată unul dintre cele mai longevive modele din segmentul său.
Passat deține prima poziție în topul vânzărilor în majoritatea țărilor europene atunci când vine vorba de clasa medie. Din 1973 și până în prezent VW a lansat șapte generații ale modelului care s-au vândut în peste 15 milioane de unități, fiind totodată unul dintre cele mai longevive modele din segmentul său.
Acesta este contextul în care VW vine, la cinci ani de la prezentarea modelului anterior, cu un facelift puternic al modelului german care poate fi “confundat” cu o nouă generație.
La exterior schimbările sunt majore – partea frontală a fost complet redesenată pentru a include elementele de design specifice mărcii și lansate odată cu noul Golf și cu Phaeton facelift. Spatele a fost și el redesenat în așa fel încât să semene cu cel al limuzinei din segmentul de lux a Volkswagen. Aceasta este și ceea ce și-a propus constructorul german. Să facă un “upgrade de segment”. Singurul lucru care mai amintește de modelul din 2005 este profilul.
Dacă la Mondeo discutăm de un facelift minor atunci când vine vorba de design, la Passat este unul ceva mai amplu, semn ca VW dorește să dețină supremația în segment mult timp de acum înainte.
Odată ce iei loc la volan regăsești atât elemente clasice de la generația anterioară, cât și mici noutăți. Cum ne-am așteptat, nemții de la VW sunt destul de conservatori atunci când vine vorba de modificări radicale. Pe de altă parte, apreciem introducerea unor detalii care aduc aminte de Phaeton, cum ar fi amplasarea unui ceas analogic în partea superioară a consolei centrale. Sistemul infotainment este același ca la generația anterioară, dar are în plus displayul dintre ceasurile de bord care este color și seamănă cu cel de pe Touareg. Pe consola dintre scaune regăsim majoritarea comenzilor pentru noile sisteme de asistare, cum ar fi pentru cel ce modifică setările suspensiei.
Pentru drive-test am ales motorizarea diesel de 2,0 TDI și 170 CP cuplată la o cutie de viteze DSG cu șapte trepte. În acest caz discutăm de același propulsor ca și la generația anterioară, cu rezerve bune de putere în zona de turații joase și ajutat desigur de transmisia automată. În plus, avem disponibile pentru schimbarea treptelor două clapete amplasat în partea din spate a volanului.
La interior Passat nu dezamăgește deloc. Are materiale de bună calitate, finisări tipice pentru Volkswagen și o ergonomie tipic germană. Pe de altă parte, am fi preferat ca și scaunele să amintească de un segment superior, nu doar liniile exterioare. Acestea sunt confortabile, dar au nevoie de o mai bună susținere laterală.
Prețurile oficiale pentru România nu se cunosc încă, dar, potrivit oficialilor Porsche România, acestea vor fi similare cu cele ale generației actuale.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția