Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Vremuri grele pentru euro. Un moment bun de cumparat

Vremuri grele pentru euro. Un moment bun de cumparat



Euro a coborat sensibil sub pragul de 37.000 de lei. Este acum un moment prielnic pentru a cumpara valuta?



Parerile sunt impartite. Cumpararea de euro pentru constituirea unui plasament pe termen lung, chiar si in contextul scaderii dobanzilor la depozitele in lei, nu arata in nici un caz ca o idee buna. De ce? Pentru ca dealerii spun ca si anul acesta va fi unul de apreciere pentru leu, poate chiar in termeni nominali. Nu poate fi insa uitata usor nici experienta de la sfarsitul lui 2004 cand euro a urcat brusc pana la aproape 40.000 de lei. Previziunile initiale, care indicau un curs la sfarsit de an de 33.000 – 35.000 de lei pentru un euro nu mai par acum atat de sigure, dupa ce leul nu a reusit o apreciere majora in doua luni cu vanzari substantiale de valuta. Insa este posibil sa vedem in decembrie un curs de 36.000 de lei pentru un euro, spun dealerii.



Pe de alta parte, euro se afla la cel mai redus nivel din ultimul an si jumatate. Piata este in scadere, insa nu lipsesc nici motivele pentru eventuale reveniri ale cursului. Probabilitatea cea mai mare o are o interventie a bancii centrale, care ar putea sa cumpere valuta pentru a mai retusa deprecierea euro. In aceste conditii, cursul poate evolua in ambele directii. Nivelul este insa destul de bun pentru a deschide pozitii in euro, cel putin pe termen scurt.



“Cred ca este un nivel bun pentru cumpara euro. Aceasta pentru ca este inevitabil ca intr-un interval destul de scurt de timp sa nu apara si cresteri ale cursului. Dar nu as face plasamente in euro pe termen lung”, considera un dealer.



Majoritatea jucatorilor sunt convinsi de potentialul de vanzare, care ar duce la noi deprecieri ale euro. La fel sunt insa convinsi si de iminenta unei interventii a bancii centrale.



“Daca as fi un exportator si as avea nevoie de valuta, as incepe sa cumpar treptat, in eventualitatea in care cursul continua sa scada. Insa nu as alege euro ca varianta de plasament pe termen lung”, apreciaza un alt dealer.



Piata a manifestat in ultimele zile o miscare inertiala in jos. Pe fondul sentimentului de vanzare, am putea sa vedem in zilele urmatoare scaderi rapide ale cursului, dupa o perioada destul de lunga de acalmie. Pricipala necunoscuta este pana unde va lasa banca centrala cursul sa coboare. Unele apecieri vizeaza chiar pragul de 36.000 de lei.Jucatorii nu exclud astfel o reasezare a bandei de oscilatie a cursului agreata de BNR, dupa ce in lunile precedente limita minima a fost semnalizata la 36.700 de lei.



Pe de alta parte, spun dealerii, daca trendul se va schimba, piata ar putea sa incerce si limita superioara a bandei de variatie, tot pe fondul unor miscari energice.



In aceste conditii, o investitie in euro nu pare atractiva decat pe termen scurt, in contextul in care pozitia va fi lichidata cu prima ocazie cand cursul devine favorabil. Aceasta pentru ca, desi exista potentialul ca euro sa se mai deprecieze o perioada, aceasta va fi urmata de o crestere a cursului.



Momentul pare prielnic din inca un punct de vedere, spun dealerii. Piata a inregistrat de la inceputul anului deficite nete, care se adauga celor “mostenite” din 2004. In contextul in care BNR mai atrage sume importante (asa cum a facut in decembrie si ianuarie), este posibil ca in piata sa apara un deficit de valuta (piata short), ceea ce va duce la cresterea cursului si la mentinerea la nivele ridicate o perioada mai lunga. liviu.chiru@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția