Din vorbă-n vorbă cu regizorul Cristian Mungiu, despre casa părintească de la Iași, o scrisoare adresată urmașilor de peste o sută de ani și de ce un pulover negru e un răsfăț. "Sunt pe cale să finalizez renovarea casei părintești de la Iași ca muzeu. Pe lângă ceramică, tata era colecționar compulsiv de de toate"
Înainte de a-și pune cariera pe altarul filmului, Cristian Mungiu a fost jurnalist.
S-a născut la Iași în 1968. A studiat Literatura Engleză la universitate, iar mai apoi chiar a profesat în domeniu. Pasiunea pentru cinematografie – regie, producție și scenaristică – a venit mai târziu. De fapt, înainte de a-și pune cariera pe altarul filmului, Cristian Mungiu a fost jurnalist, pentru ca mai apoi să devină profesor de limba română și de limba engleză pentru copii. Iar acum, dincolo de cinematografie, are un nou plan, să transforme casa părintească într-un fel de muzeu-instalație-hub cultural.
Un obiect pe care îl port întotdeauna cu mine și care mă reprezintă este… laptopul. Îl car cu mine și când știu că pesemne n-am vreme să lucrez. Totuși, mă gândesc că cine știe. În caz că am un moment liber, îl deschid și mai avansez cu ceva din prea multele obligații pe care mi le iau.
Cartea pe care o citesc acum este… Nu citesc nicio carte anume în acest moment deoarece sunt în plină pregătire a următorului film. Car cu mine, fără să apuc să trec de pagina 5, un roman norvegian care mi-a fost recomandat. Totodată, țin lângă pat o carte de istorie cu fotografii și una de istoria artei, pentru serile când apuc să citesc cu baiatul meu.
Pasiunile mele sunt… Hmm. Îmi place să fac un anume fel de fotografii (nu „poze“) și îmi plac animalele – ale mele în particular, dar și toate în general. Altfel, folosesc cu parcimonie termeni precum „pasiune“.
O descoperire recentă din București este… că metroul spre Otopeni continuă să prelungească restricțiile de trafic de la o lună la alta. Mă omoară chestia asta. Desigur, în principiu, e bine că se face, dar felul în care sunt organizate restricțiile e ilogic. Și conduce la săptămâni întregi de viață petrecute la volan.
Cel mai mult îmi place în România… să stau la mine acasă. Să petrec timp cu copiii. Și să scriu. În limba pe care o simt cea mai apropiată. Îmi plac cuvintele vechi, îmi place să le aștern pe hârtie, să le aud cum se potrivesc și se ritmează. Altfel, sunt o grămadă de locuri frumoase în România și tot mai multe inițiative eco-civico-umanitare remarcabile.
Ceasul pe care îl port la mână este… Nu port ceas. Am mai multe, inclusiv ale tatălui și bunicului meu, dar stau într-un sertar. E o lume deja plină de ceasuri și dispozitive care îți arată cum trece timpul. Iar să port ceas ca să îmi marchez statutul social mi se pare nepotrivit.
Parfumul meu preferat este… Of. Ultimul pe care l-am primit cadou. De fiecare dată când ajung la Cannes, mă umplu de parfumuri de la partenerii festivalului. De regulă, mă țin până la următorul Cannes. Dar cum se cheamă, habar nu am.
Beau întotdeauna cu plăcere… un pahar de vin alb sec. Mai cu seamă în prea multele zboruri din viața mea mi se întâmplă să-mi trec vremea bând vinurile din avioane. Dar pentru apa rece de la robinetul din baia bunicii mele, de pe vremea când stăteam la Iași, aveam o adevărată pasiune (uite, pasiune). Mai cu seamă vara, când afară era cald.
Muzeul pe care îl vizitez mereu cu plăcere este… casa părintească de la Iași. Găzduiește, poate, cea mai mare colecție privată de ceramică românească. Vacanțele în care ne însoțeam părinții umblând din sat în sat, după oale și ulcele, au fost minunate. Pe lângă ceramică, tata era colecționar compulsiv de de toate: lingurițe turistice, bani ieșiți din uz, reviste de epocă, pietre, scoici, unelte vechi, sticle medicinale, Magazin Istoric (revista – n. red.) și multe altele. Pe toate astea le reordonez acum, în efortul de a transforma casa părintească, (istorică și ea) într-un fel de muzeu-instalație-hub cultural.
Un artist pe care l-aș colecționa dacă aș putea este… Adrian Ghenie (să-i ziceți că l-am menționat, poate îmi face vreo surpriză).
Restaurantul meu preferat este… Sunt mai multe, unul italienesc la New York, unul japonez la Paris, unul cu stele Michelin în Macao, unul basc în San Sebastian, unul spaniol în Berlin, unul de fine cuisine la Alesund. În București ies doar pe perioada festivalurilor Les Films de Cannes a Bucarest și American Independent Film Festival, când avem oaspeți – și mă simt mereu bine la Voila, Noua Bar, Casa di David sau Edo Sushi.
Gadgetul meu preferat este… Nu mi-e foarte clar ce e un gadget, dar cred că cele mai apropiate lucruri de această descriere, pe care le car cu mine în bagaj, sunt tirbușonul, charger-ul suplimentar de baterie și adaptorul de prize pentru toate continentele.
Aplicația din telefon pe care o folosesc cel mai des este… Pe telefon, în principal citesc știri din ziare și ascult RFI. Dar mă amuză să-mi împărtășesc fotografiile pe Instagram. N-am avut niciodată Facebook și nu cred că o să am vreodată Tik Tok. N-am jucat vreodată jocuri video și nu stau pe YouTube. Cele mai excentrice aplicații de pe telefonul meu sunt cele care recunosc plantele după frunze, păsările după ciripit și autorii melodiilor pe care pot să le fluier.
Podcast sau e-book… Nici-nici. Cărți citesc pe hârtie, iar când citesc electronic o fac pe laptop, pdf-uri găsite pe net.
Ultimul film care m-a impresionat a fost… De la Cannes, Grand Tour de Miguel Gomes și Diamant Brut de Agathe Riedinger, din cele care vor putea fi văzute și la noi. Ca documentar, ultimul film al lui Albert Serra, Afternoons of Solitude.
Un loc de neuitat pe care l-am descoperit în călătoriile mele este… Călătoresc mult și cu plăcere. Și mi-au plăcut Ventotene în Italia, Xi-an în China, Nara în Japonia, Marakech în Maroc, Evora în Portugalia, Telluride în SUA, Morelia în Mexic, Deauville în Franța, dar și Rimetea la noi.
În frigiderul meu veți găsi întotdeauna… andive, când e sezonul lor, roșii în orice sezon, caș proaspăt, zacuscă de pește și măsline.
Obiectele mele preferate din garderobă sunt… t-shirturile negre, fără branding. Însă, de la o vreme, și brâul pentru dureri de șale.
Site-urile pe care le citesc cu plăcere sunt… Cultura la dubă, news.ro, G4media, Recorder, Digisport, scena9, liternet, Dilema, paginademedia.ro, ziaruldeiasi.ro, Republica, zf.ro, dar și The New Yorker, Indiewire și France24.
Destinația de vacanță pe care aș recomanda-o este… Franța în lung și-n lat, Bologna în timpul festivalului Cinema ritrovato, deșertul Arava din Israel pe timp de pace, Sodankylä în Finlanda, vara, pe timpul festivalului.
Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraș nou este… să pornesc la plimbare, fără hartă și GPS, încercând să mă orientez după mare sau după cea mai înaltă clădire din oraș, apoi să aflu dacă hotelul are piscină sau bicicletă gratis, iar ulterior unde e piața de pește.
Cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată este… Nu e un sfat, sunt doi „snopi de înțelepciune“ din fotbal. Unul e de la „nea Imi“ și îi plăcea mult lui Gyuri Pascu – „Nu-mi fac iluzii ca să nu am deziluzii“. A doua e direct de la Hagi – „Ai n-ai mingea, tragi la poartă“.
Un lucru pe care l-am învățat recent este… că arzi un număr limitat de calorii pe zi oricât de mult te agiți. Cealaltă vorbă de duh pe care mi-o amintesc e de pe vremea când mă îngrijeam de rubrica de maxime și cugetări la Monitorul de Iași, e o cugetare a lui Murphy – „Nu e mare lucru să faci un cal să înoate. Abia dacă îl faci să înoate pe spate ești cineva“.
Ultimul lucru pe care l-am cumpărat și intră în categoria răsfăț este… un pulover negru cu fermoar la gât. E răsfăț pentru că tocmai îmi mai luasem un altul cam la fel cu 10 minute mai înainte. Altfel, ajung să-mi iau haine o dată la câțiva ani.
Cel mai frumos cadou pe care l-am oferit recent este… o scrisoare adresată urmașilor mei de peste o sută de ani, într-un volum colectiv-to-be Humanitas. Doar că ei nu știu încă.
Un actor cu care mi-ar placea să colaborez și nu am făcut-o este… Victor Rebengiuc. Este cel mai mare actor român în viață – cu care, din păcate, nu am lucrat vreodată. Mă bucur însă să-i fiu în preajmă cu orice ocazie.
Proiectul la care lucrez acum este… Mă pregătesc să filmez „Fjord“, cu Sebastian Stan. Finanțăm și pregătim „Amintiri din Epoca de Aur 3“, promovăm „Jaful Secolului“, filmat anul trecut, distribuim „All we Imagine as Light“ și „Diamant Brut“. Am lansat invitațiile pentru oaspeții AIFF, lansăm curând call-ul pentru concursul de scenarii „Write a Screenplay For“, am confirmat primul invitat pentru „Les Films de Cannes a Bucarest“, pregătesc lansarea cărții „Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană în italiană“ și sunt pe cale să finalizez renovarea casei părintești de la Iași ca muzeu.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
