Visăm deja la un weekend perfect, așa că l-am provocat pe Horea Popescu, managing partener CMS România, să ne povestească despre cum își petrece finalul de săptămână: După 15 mai, am încercat să ieșim cât mai mult. Cred că de atunci nu am stat mai mult de 2-3 weekenduri pline în București

Este de profesie avocat, domeniu în care activează de circa două decenii. Este managing partener al casei de avocatură CMS România și coordonator al practicii Corporate M&A în Europa Centrală și de Est. De altfel, de mai bine de 15 ani se ocupă de consultanță juridică în tranzacții, consiliind și asistând fonduri de investiții gigant, antreprenori locali sau companii de peste hotare în unele dintre cele mai mari deal-uri de pe plan local. În timpul liber însă este un călător neobosit și un alpinist neînfricat, luându-se la întrecere cu înălțimile și „cucerind“ destinații îndepărtate, dar nu numai. De altfel, weekendurile rar îl prind în oraș.

Ziua de lucru a unui avocat de M&A poate să fie foarte imprevizibilă: aș putea să spun că știu întotdeauna când încep, dar nu știu niciodată când termin. Sunt zile când pot să plec între șase și șapte seara de la birou, dar sunt și cazuri când ajung acasă a doua zi dimineața, doar pentru a mă întoarce la birou peste câteva ore.

În acest context, sfârșitul săptămânii reprezintă timpul cel mai prețios pe care îl am și pe care îl dăruiesc familiei și prietenilor. Prin urmare, în weekend, îmi place să fac o delimitare între viața personală și cea profesională și să pun cât de multă distanță pot între mine și muncă. Atât distanță fizică, cât și psihică.

Fiecare weekend e diferit, dar, în general, el începe vineri seara când mă urc în mașină și plec din București. De multe ori mi se pare că un final de săptămână petrecut în București e unul irosit, prin urmare, evadez, de cele mai multe ori la munte și la maximum 3 ore de condus (la ora potrivită).

Înainte de martie, ne plăcea să evadăm din țară în weekenduri, doar în cuplu sau împreună cu prietenii. Am vizitat majoritatea capitalelor din Europa, și deși sunt orașe care îmi plac foarte mult, cum ar fi Parisul, Roma și Barcelona, locuind în București, pentru mine evadare înseamnă a merge într-un loc mai aproape de natură. Combinația ideală ar fi undeva unde să fie și munte și mare, un aeroport prin apropiere și mâncare bună!

De aceea, după ce trece perioada asta ciudată, aș recomanda, de exemplu, un weekend prelungit la Nisa și prin împrejurimi. Merită luat avionul joi seara și întors duminică. Odată ajuns la Nisa, opțiunile sunt infinite, și e unul dintre locurile acelea unde munții se varsă efectiv în mare.

Alte weekenduri prelungite extraordinare pot fi în Cinque Terre și Portofino, cu zbor la Milano (chit că e un pic mai mult de mers cu mașina) sau pe Coasta Amalfitană cu zbor la Napoli.

În toate aceste locuri te poți plimba pe malul mării, fie pe coaste sălbatice, fie pe promenade amenajate. În plus, dacă ajungi la Nisa, poți să dai o fugă până după Ventimiglia în Italia, unde italienii au dezafectat o cale ferată pe malul mării și au transformat-o într-o pistă de biciclete și de plimbare lată cât o șosea. La anul va ajunge la peste 30 de kilometri și în curând la vreo 50 de kilometri. E absolut fantastic să pedalezi pe malul mării, iar priveliștile sunt deosebite!

Pentru noi, ca și pentru toată lumea, bănuiesc, anul acesta a fost segmentat în perioade distincte. Declararea stării de urgență ne-a prins la schi în Poiana Brașov, unde cred că am închis instalațiile pe anul acesta:). După aceea au urmat două luni în care nu am părăsit Bucureștiul aproape deloc.

A fost o perioadă în care am petrecut mult timp în familie, în care, din multe puncte de vedere, weekendul nu se mai putea distinge foarte clar de restul săptămânii „les matins se suivent et se ressemblent“, vorba cântecului.

După 15 mai, în schimb, am încercat să ieșim cât mai mult. Cred că de atunci nu am stat mai mult de 2-3 weekenduri pline în București. Ritualurile de weekend au inclus mult timp petrecut la volan. Cred că am condus anul acesta mai mult decât oricând în ultimii 10-15 ani. Și am descoperit sau redescoperit foarte multe locuri frumoase în țară, cu niște priveliști de poveste. Ca să enumăr câteva, Cazanele Dunării și Golful Dubova, văzute de pe Ciucarul Mare, Cascadele Bigăr și Beușniței, Lacul Ochiul Beiului sau Cheile Nerei în Banatul Montan, Rimetea și Piatra Secuiului în Munții Trascăului, Oltul văzut de pe Vârful Cozia, Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana, Cheile Vârghișului cu nenumăratele sale podețe săpate în stâncă, Salina Turda și Cheile Turzii și multe, multe alte locuri frumoase!

Astfel, în ultimul timp, weekendurile le-am petrecut mai mult la munte. Aici îmi place să fac trasee, mai lungi sau mai scurte, în funcție de companie. Mă bucur de fiecare dată când sunt în aer liber și, mai ales în perioada actuală, a fi o zi întreagă în natură și a respira aer curat e mult mai important decât a termina traseul x sau y.

Sunt iubitor de munte și schi, cu apetit crescut pentru călătorii și aventură. Am urcat mult pe munte în tinerețe, apoi am avut o pauză de aproape 10 ani – până pe la 30-31 de ani. Ulterior am reînceput călătoriile pe munte alături de bunul meu prieten Dan Barbu și împreună ne-am încurajat și ne-am forțat să mergem cât mai sus, cât mai departe.

Așa am ajuns pe Kilimanjaro și Mont Blanc în 2007, Aconcagua în 2008/2009, Rwenzori în 2012 și Elbrus în 2014. Apoi, împreună cu prietenul meu Ciprian Lolu, salvamontist din Zărnești, am ajuns în 2015 pe Muztagh Ata, la 7.546 de metri, fiind primii români care am ajuns pe vârf și primii care au urcat un vârf atât de înalt pe schiuri. Aceea a fost printre ultimele expediții. Ulterior am mai fost și pe alte vârfuri, dar mai puțin solicitante, cum sunt Vf. Toubkal în Atlas în 2018, Vf. Mytikas din Olimp în Grecia sau Musala în Bulgaria în 2019.

În prezent mă concentrez mai mult pe timpul petrecut în familie și pe activitatea profesională, așa că pentru viitor îmi voi stabili ținte mai cuminți.

Dacă ar fi să menționez cea mai periculoasă experiență pe care am trăit-o, aceasta nu a fost, culmea, legată de munte. S-a petrecut în Groenlanda, când, după ce am vizitat un ghețar de pe o insulă învecinată, eram într-o barcă destul de mică, condusă de un inuit care nu vorbea decât daneza. La întoarcerea spre țărm am fost prinși de o furtună care ridica niște valuri extrem de mari și înghețate. Nu m-am mai simțit niciodată atât de aproape de moarte și cred până în ziua de azi că a fost un miracol că am ajuns întregi la țărm.

E greu de spus care au fost cele mai frumoase locuri pe care le-am descoperit pentru că sunt atâtea pe lumea asta. Probabil printre cele mai impresionante mi s-au părut aisbergurile apropiindu-se de mal în Groenlanda, un apus de soare fantastic de pe marginea craterului vulcanic Ngorongoro în Tanzania, Everestul văzut la răsărit de soare dinspre mănăstirea Rongbuk din Tibet și Golful Rio de Janeiro din elicopter.

Când rămân în București, încerc să fiu activ, sâmbăta merg dimineața la sală, iar duminica alerg 10-15 kilometri în Herăstrău. Dimineața, Herăstrăul e absolut fantastic în orice anotimp din an, dar mai ales în lunile acestea de toamnă, când natura își schimbă culoarea. Și în plus, când ai un început activ, ai o cu totul altă energie pentru restul zilei.

Tot în București dacă rămân caut orice loc cu mâncare italiană sau orientală bună sau cu o carne de vită făcută cum trebuie! Dacă ar fi să enumăr câteva restaurante unde merg mai des, acestea ar fi Il Locale și The Grill, pentru mâncare, dar și pentru atmosfera plăcută în zona Herăstrău, Osho, pentru carnea de vită și Divan pentru mâncarea orientală.

Stil de viață