Viata e o scena, are circ si paine
Viata e o scena, are circ si paine
Eu asa ceva nu am mai pomenit: club, bar, sala de spectacol, terasa, toate antr-o singura locatie. Este vorba despre “La Scena”, un local in care m-am pierdut mai bine de patru ore, dar tot n-am reusit sa-i dibuiesc inca toate secretele.
Cladirea este foarte veche, a apartinut, se pare, unei familii de evrei, si pana de curand era destul de scorojita, neanuntand nimic spectaculos pe dinafara. De cum intri insa, lucrurile se schimba: in stanga se afla un soi de receptie, utilata cu o lampa discreta, de unde te apostrofeaza o domnisoara. Propune alegerea unuia dintre saloane. Le-am vazut pe toate. Pe partea dreapta este cel mai intim, cu aspect de bordel vechi, cu lumina rosie, si unde invitatii pot sta foarte confortabil pe niste perne.
Vis-a-vis este o incapere la fel de intima, in care abunda verdele, care face trecerea la cel de-al treilea salon, unde se afla o scena. Pe un culoar ce aminteste de tabla de sah din “Alice in Tara Minunilor”, poti ajunge fie la bar, fie la cea de-a patra incapere, la fel de eleganta ca si celelalte. Statuete, oglinzi, culori tipatoare, dar toate astea palesc in fata lucrurilor din meniu.
“Paznicul de la marginea lumii”, “Stiu sa astept si totusi astept”, “Cea mai proasta piesa din lume”, “Buna seara si la revedere” sunt titlurile unor piese de teatru care se joaca in acest local. Numai ca tot ele sunt si numele unor mancaruri. Spre exemplu, cine si-ar imagina ca “15 minute cu Nicole Kidman” este, de fapt, piept de pui la gratar? Sau ca “In pasi de cumbia” se traduce prozaic cu “Salata de hamsie”. Dar ca voi manca “Femeile lui Goldoni” nu am crezut vreodata!
Fiind foarte cald am mers si pe terasa. Desi mica, are un aer total inedit, prin prezenta unor busteni la intrare, in contrast cu mesele si scaunele din fier. Muzica este, de multe ori, discreta, iar genul house nu are ce cauta “prin zona”. In schimb, muzica buna este la ea acasa. Localul are si un fel de “Seinfeld” in persoana actorului Radu Gheorghe, un veritabil virtuoz al improvizatiilor, care are deja o adevarata scoala in domeniu.
Barul este destul de bine “utilat”, dezavantajul fiind insa ca sortimente inedite nu prea sunt de gasit. Servirea este destul de buna, dar nu excelenta, chelnerii fiind parca actori care mai fac un ban in plus servind in La Scena. Intarzie la “repetitii”, nu-si cunosc replicile (a se citi meniul), iar domnisoarele ospatarite par uneori desprinse din filmele tragice. Preturile sunt pentru toate buzunarele, iar toaleta este foarte curata. Pentru teatru si paine, merita sa mergi la Scena.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
