Viata cu telecomanda inclusa

Un film (Click) ne arata de curand ceea ce suntem pe cale sa devenim: maniaci ai controlului, care viseaza la o telecomanda universala pentru a-si trai viata ca intr-un home cinema, sarind pasajele plictisitoare sau repetandu-le pe cele mai placute. Problema e ca filmul nu e in totalitate SF.
Si in viata reala timpul, informatia, comunicarea sunt controlate cu ajutorul tehnologiei de care am devenit dependenti. In plus, e vorba de semne ale statutului social -in lipsa unui telefon mobil de “fite” cum am mai face diferenta intre top si middle manageri?
Nu de mult, cativa parinti americani observau un tic ingrijorator la copiii lor: cand ceva nu le convenea intindeau o mana si apasau cu degetul mare asupra celorlalte. Nu era altceva decat gestul automat pe care il faceau cu telecomanda atunci cand schimbau canalul.
Obisnuiti cu o realitate virtuala, ei credeau ca pot controla in acelasi fel si ce se intampla cu adevarat in jur. Pe de alta parte, sunt destule persoane mature care s-ar recunoaste in acesti copii sau in personajul din “Click” (Zapand prin viata).
Mihai Marin, jurnalist IT, nu se considera inca un “caz patologic”, dar e constient ca e inconjurat de tot mai multa tehnologie pe care ii e greu sa o puna in ordine: “numai cand ma uit la cate cabluri trec prin camera ma ingrozesc”.
Si Radu Ionescu, manager al unei firme de marketing online, marturiseste ca nu poate trai fara telefon si multiplele lui functii: agenda, internet, note (pinuri), muzica… Mihai ii adauga functia Bluetooth si chiar pe cea de telecomanda, foarte utila cand te uiti la un film la calculator. Dispozitivele care ne ajuta sa fim “in charge” sunt din ce in ce mai multe: de la telecomanda pentru iPod, la alarma de acasa, care “te suna” in cazul in care e declansata. Asa avem iluzia ca suntem intr-adevar stapanii propriului univers, ceea ce, aparent, face toti banii…
In locuintele inteligente, temperatura din sufragerie se poate seta inainte de a pleca de la serviciu, toata aparatura din casa poate fi coordonata prin internet, iar cumparaturile online (chiar cu telefonul mobil) sunt deja banale. Ca sa nu mai vorbim de memorie – ce ne-am face fara agenda din mobil care ne aminteste aniversarea prietenilor sau chiar de cea proprie?
Dar noi controlam tehnologia sau ea ne controleaza viata? Nu cumva pachetul hi tech are un bonus nedorit, cum ar fi dorinta de a-i controla si pe cei din jur? Ce stim sigur e ca fara tehnologie ne simtim pierduti.
Lipsa internetului are efecte asemanatoare cu cele pe care le are privarea de libertate: sentiment de izolare, frustrare, dezorientare. De altfel, mai multi cercetatori se plangeau ca au gasit cu greu voluntari care sa renunte la viata online (adica la siguranta, relatii si putere) pentru doua saptamani. Daca scoatem si mobilul din peisaj, viata sociala a multora e in pericol. Uneori mergem prea departe: preferam sa ii scriem colegului de vizavi mailuri, in loc sa-i vorbim, iar zilele in care sunt probleme cu conexiunea la internet ni se par pustii… Rolul tehnologiei nu este de a oferi o “viata virtuala”, ci mai degraba de a o dezvolta pe cea reala, aminteste Mihai Stanescu, life & business coach.
In cultura noastra balcanica si orala, “pericolul” nu e atat de mare, pentru ca internetul e folosit doar ca oportunitate de a dezvolta relatii, care devin reale in scurt timp, din nevoia de a-l vedea pe celalalt.
Stanescu nu crede ca un om poate fi “dependent de tehnologie”, in general. Iar nevoia de control apare la unii oameni care sunt la anumite grade de stres, acesta nefiind cazul majoritatii clientilor sai, in mare parte top manageri.
“Multi dintre ei folosesc tehnologia in mod inteligent, nu se lasa “folositi” de ea. Si sunt destul de putine cazuri in care sa fie o nevoie atat de mare de control incat ea sa treaca in viata personala. Tocmai pentru ca au destul “control” la serviciu si nu sunt deloc frustrati”.
Dimpotriva, sunt oameni foarte atenti cu timpul in viata profesionala, care apoi se relaxeaza. Sau au program strict de 4 ore la serviciu, apoi isi iau de lucru acasa, ies la o cafea.
Radu Florescu, CEO Saatchi&Saatchi, nu se considera dependent de tehnologie (nefiind punctul sau forte), cu exceptia telefonului. Prefera sa exercite “controlul” in discutiile fata in fata cu persoanele cu care are ceva de impartasit sau de la care asteapta ceva. “In acest fel imi dau seama care ne sunt intentiile si incotro ne indreptam”, spune Florescu. In opinia sa, cineva obsedat de control “pierde viziunea de ansamblu si uita care este de fapt destinatia, pe cand o persoana organizata isi canalizeaza energia constructiv”.
Intr-o lume in care timpul si informatia au fosnet de bani, a fi obsedat de tehnologie si control suna insa mai degraba a compliment si nu a “diagnostic”: “Sunt un multitasker pasionat: am mereu la indemana un notebook, palm computer sau un smartphone. Nu stau degeaba niciodata, scriu sau intru pe net intr-o cafenea, citesc ultimele stiri in metrou, pe telefon. Iar cu Bluetooth (care conecteaza intre ele mai multe device-uri) sunt mai eficient ca oricand”. Desi pare marturia unui robot ultimul model, sunt doar cateva randuri scrise de un laudaros pe un forum. Semnalul de alarma ar trebui sa sune cand incepem sa ii controlam si pe ceilalti ca si cand ar fi personaje dintr-un joc, ne avertizeaza psihologii. Nevoia de siguranta (si deci control) e una de baza, dar n-ar trebui sa devina excesiva.
Si nevoia de a sti, de a avea multe informatii, poate fi o alta manifestare a controlului. “Un fost client de-al meu, director financiar, a fost avansat la director general, dar in acel moment a fost nevoie de un coach”, povesteste Stanescu. Persoana continua sa vina des la departamentul financiar, controlandu-i, indrumandu-i, verificandu-i. Asta se intampla pentru ca nu trecuse de faza de director financiar.
Pe de alta parte, lumea virtuala ii cucereste pe multi, pentru ca e cel mai usor de controlat: cateva comenzi care functioneaza aproape intotdeauna la o simpla apasare de buton si totul se desfasoara dupa bunul plac (spre deosebire de viata). Jocurile online sunt o dependenta moderna, care insa poate avea si efecte pozitive. In jocuri exista intotdeauna o solutie, trebuie doar sa o gasesti. Efectul ar putea fi mai multa ambitie si mai mult optimism in viata reala, spun cercetatorii. Pe de alta parte, jocurile sunt create in asa fel incat gamerii sunt personajul principal, ceea ce i-ar putea face sa vrea sa fie “star” si in viata reala (in cuplu, in echipa, la serviciu). Aici nu suntem atat de departe de realitate, spune Stanescu. Fiecare este, intr-adevar, “starul” propriei sale vieti. Ca si in jocuri, exista foarte putine situatii fara solutie. De obicei problema e sa le gasim in timp real. “E firesc, asadar, ca aceia care exerseaza decizii rapide si de succes sa aiba o parere pozitiva despre ei insisi, sa fie mai hotarati si optimisti”, adauga el.
Un semn sigur ca joaca devine serioasa e insa aparitia durerilor (fizice). RSI (ranirea repetata prin incordare/stres) e o boala arhicunoscuta printre cei pasionati de “tastat”. Ea afecteaza in special muschii, tendoanele si nervii mainilor si apare atunci cand muschii din aceasta zona stau incordati pentru o perioada foarte lunga de timp, fara intrerupere. La RSI sunt predispusi cei care lucreaza foarte mult cu computerul sau pur si simplu sunt dependenti de SMS.
Nici “Nintendonita” nu este o gluma, cuvantul chiar exista in Anglia si este un neologism, o combinatie intre jocul Nintendo si boala tendonita. Termenul a fost preluat de New England Journal of Medicine in 1990. “Nintendonita” apare de obicei in urma folosirii excesive a unui joystick care vibreaza si cauzeaza dureri profunde din degete pana in antebrat. Iar in ultima vreme oamenii de afaceri traiesc sub “Dominatia Blackberry-ului”, o boala care afecteaza degetul mare de la mana, cel cu care se tasteaza cel mai des un PDA.
Solutii? Specialistii nu au incredere in sfaturile de tipul “x moduri de a-ti ordona viata”, care taie realitatea in felii pe care ajungi sa crezi ca le poti coordona.
“Ar tebui sa ne putem bucura de partea imprevizibila a vietii – de pilda, de un rasarit de soare (fara a sta cu ochii pe ceas)”, ne sfatuieste psihoterapeutul Edmond Dumitru. Numai ca si pentru asta am avea nevoie de un ceas performant, care sa ne trezeasca la ora exacta, dupa o noapte petrecuta pe net…Ideal ar fi sa pastram doar tehnologia cu adevarat necesara si sa o folosim cu moderatie. Sau sa urmam sugestia lui Radu Florescu: “Daca as avea o telecomanda cum e cea din film, m-as asigura ca macar o parte din taste nu functioneaza”.