Venetianul de pe Calea Floreasca a?" Quadri

Imi place foarte mult 1 Mai, pentru ca imi aduce aminte ce frumos era cand nu exista nimic altceva in afara de 1 Mai si cand unul mai destept decat restul tarii ne spunea ce sa facem. Acum sunt mai multi care ne dicteaza ce sa facem si se mai si bat cap in cap.

Imi pare rau totusi ca am plecat din Bucuresti si n-am ramas la o bere si un mic social-democrat. Dar e asa de bine sa te intoci la lucru – nici nu stiam ce sa fac cu atatea zile libere. Astia de-mi place mie de ei – adica politicienii, s-au carat care pe unde au apucat si eu am ramas fara nici o distractie. Asa de disperat eram ca am ajuns sa ma uit la meciurile de fotbal. Combatantul electrician pare ca a fost parasit temporar de divinitate, dar zic eu ca, daca prietenii pamanteni nu-l parasesc, orice se mai poate intampla.

Mi-e foarte rusine de cat am putut sa mananc in weekendul asta popular. Chiar si in singura dupa-amiaza cand am crezut ca voi scapa ieftin cu 12-13 mici si mujdei de usturoi, prietenul meu mi-a propus sa facem o ciocolata de casa. Si asa am “gatit” o tava intreaga de ciocolata cum nu gasesti nicaieri prin Bucuresti, cu lapte praf , margarina si cacao olandeza. Tineti minte prin anii ”70 cum era ciocolata de casa, la 75 de bani bucata? Asa ne-a iesit si noua – cremoasa si aromata de doua zile dupa aceea mi se aduna saliva in gura numai cand ma gandeam la bunatatea asta.

Dupa atata desfrau gurmand, mi-e si jena sa vin sa scriu despre un restaurant, dar o fac numai si numai din spirit de sacrificiu pentru cititori, tot asa cum fac si politicienii pentru tara. Asa de altruist si devotat cauzei sunt. Datoria fata de cititori m-a manat saptamana asta la un restaurant italienesc, pe numele lui Quadri. O frumusete de piesa: minimalism, oarecum Art Nouveau, culori pastelate bine combinate.

Locul se afla intr-o casa superba de pe Calea Floreasca, unde cu siguranta patronul a investit mai mult in reamenajare si decorare decat in achizitia imobilului. Sala mare e scaldata de lumina si, ca sufletul meu, primeste pe oricine. Restaurantul.

Mobila e extrem de eleganta – mese acoperite din cap pana-n picioare cu tesaturi fine, scaune suple si arcuite, imbracate in matase alba sau galbuie. Pe pereti, bine pus in valoare de aplicele din cristal, se gaseste stucco veneziano, de un vernil ce aminteste, bineinteles, de apele care inconjoara si invadeaza fosta Serenissima. Partea minimalista se regaseste mai ales in ramele aurii carora le lipsesc picturile. Le-o fi vandut proprietarul ca sa amenajeze locul asta. Lasand gluma la o parte, pana si prostia mea intelege ca asa a gandit decoratorul. Poate ca, la un moment dat, una dintre rame se va umple cu poza unui conducator al neamului – dar nu iluminatul.

Ce mai – nici n-ai crede ca te afli pe Calea Floreasca. Nu ca as avea ceva cu zona respectiva, doar ca restaurantul e mai degraba demn de Primaverii sau Cotroceni (ma rog, partea unde stau oamenii obisnuiti, nu la Palat).

Noroc ca s-a deschis si un restaurant cu specific venetian – nu trebuie sa-si mai duca investitorul iubita la Danieli. Acum poate sa iasa pe Calea Floreasca si deja intra in atmosfera. Cu inundatiile astea, daca se revarsa putin Lacul Floreasca, se ia o luntre de braconier, iubita investitorului se intinde gales pe bancuta, iar el canta patimas sub luna. Si gata romantismul. Totul tine de imaginatie. Oricum, apa de la noi e mult mai curata decat la Venetia, care, din pacate, e o mare frauda de imagine: totul pute si e foarte scump. Venetia e poluata si plina de turisti nepretentiosi, pe care venetianul impertinent ii trateaza de parca cel putin le-ar face o favoare ca ii baga in seama. Ce-a fost facut acum cinci secole e superb. Dar ce se face azi – mai bine mergeti la cherhanaua lui Vasile Briceag. Acolo macar miroase a mare si nu a petrol. In plus, nu e important unde mergi si cat ai, ci ce te bucura, ce te face fericit. Pe mine, de exemplu, mancarea de la Quadri m-a facut fericit.

Nici nu stiu cum sa descriu guguloaiele de paine de casa – chifle aurii pe dinafara si albe ca zapada pe dinauntru, care merg foarte bine cu untul de casa frecat cu usturoi verde. Dupa ce am mancat o chifla cu unt si niste foccacia crocanta cu ulei de masline picant, as fi putut deja sa ma declar satul si satisfacut. Dar a venit antreul – creveti cu zucchini si ricotta. Trei creveti care se tineau in brate pe farfurie, dar unul se uita la mine si, de admiratie, a cazut pe spate. Farfuria mare, albastra si transparenta iti da impresia ca micile crustacee inca mai inoata in apa marii cand de fapt sunt pregatite cu dovlecei si branza moale si dulce.

Ma uitam la toata capodopera si nu-mi dadeam seama daca e mai gustoasa sau mai frumoasa. Crevetii sunt foarte bine preparati, iar bucatarul a reusit sa adauge in crema de branza si niste icre de Manciuria, care merg foarte bine si cu zucchini. Dupa mine, ricotta e una dintre branzeturile italienesti, pe langa parmezan si gorgonzola, care ar merita preaslavite.

Multe laude merita si un alt antreu cald de la Quadri – sepia cu ruccola.

In vopseaua ei neagra (oare din asta se face cerneala?), trasa la tigaie in ulei de masline, sepia are o carne ferma si gustoasa. Asa de mult mi-a placut ca m-am hotarat ca asta va fi testul pentru noua mea iubita: stie sau nu sa faca sepie? In ziua de azi nu poti sa traiesti cu o femeie care nu stie sa faca sepie, cat o fi ea de career-womanita.

Tot la antreu am primit si o salata de ruccola cu lamele de parmesan si o lamaie frumos stoarsa pe verdeata, dar cum sa mananci salata cand asta nu ingrasa? Era tare bine pe vremea lui Rubens – daca erai vreo silfida din asta cum vor sa fie manechinele de astazi, nu te baga nimeni in seama. Totul incepea de la 80 de kilograme – de fete vorbesc.

Apropo de fete – ce bine-mi pare ca a venit primavara! Ce daca sunt 4 grade noaptea si sta sa ninga? La mine in suflet e primavara. Cred ca o sa parafrazez cantecul si o sa ma apuc sa fredonez “Primavara asta am sa ma-ndragostesc”, numai ca sa fiu sigur ca vara o sa ma prinda gata indragostit. Si o sa ma simt ca si cum m-as fi ametit cu una dintre raritatile de vin care se afla si la Quadri – de pilda Lacrima Christi de Vezuviu.

Vinul asta cu multa duiosie imi aduce aminte de prima mea fosta nevasta pe care o cheama Lacrima.

Cu foarte multi ani in urma, pe cand ii faceam curte (nu va spun cati ca sa nu o compromit), ii spuneam Lacrima Christi.

Revenind la mancare, pieptul de rata este taiat felii subtiri si bine patruns, asa cum imi place mie, acoperit cu un sos din pasta de masline si trufe negre.

E o mancare care ar face furori in restaurante europene mari si instelate. Faptul ca putem manca de-acum asa ceva pe Calea Floreasca arata ca Europa intr-adevar nu-i departe. Ce sa mai spun despre pieptul asta de rata? Numai cuvantul cum suna si deja e bine. Carnea frageda merge extraordinar cu cartofii la cuptor cu rozmarin, aurii si crocanti. Doar cartofii sa-i mananci si esti fericit.

Pastele umplute cu cascaval afumat, in sos de trufe, cu radicchio calit in vin sunt, cu mana pe inima, printre cele mai bune si mai inventive pe care le-am mancat vreodata. In forma unor saculeti legati cu firicele de usturoi verde, au o savoare nemaipomenita, data de branza fina si gustul matur al trufelor. Sunt o adevarata delicatesa – asta e cuvantul. Leganat de muzica mai recenta a lui Celentano, nici nu mi-am dat seama cand au disparut toate pastele din farfurie.

Tiramisu, dulce moarte a dietei, nu se stie daca e o crema ca o spuma sau o spuma ca o crema. Cred ca e cel mai bun pe care l-am mancat in Bucuresti. Mai bun chiar si decat ciocolata noastra de casa – o sa ma duc la bucatar sa-i cer reteta. Va dati seama ce barbat de casa o sa fiu, dupa ce am umblat prin atatea restaurante? Gatesc, stiu deja cum sa ma asez la masa si cum sa folosesc toate tacamurile. Barbatul ideal…

Cat despre tortul de ciocolata cu marzipan este chiar mai bun decat sexul. Mai ales ca, cel putin pentru mine, e mult mai accesibil. Crema de ciocolata facuta in casa e groasa si consistenta, invelita de un strat alb de marzipan dulce.

Quadri primeste 4Imre, cu bataie catre 5, dar, avand in vedere ca e atat de nou, ne rezervam dreptul sa-l mai vizitam anul acesta, ca sa constatam daca si-a mentinut standardele. Pe de alta parte, la cat e de buna mancarea, eu zic sa mergeti repede, pentru ca in curand n-or sa se mai gaseasca locuri. peter.imre@zf.ro

Gastronomie