Venetia insangerata si cam ... lesinata

Mostra venetiana si-a luat avant pe doi cai mari: George Clooney si Brad Pitt au innebunit toata suflarea feminina stransa in fata Palatului (o batranica era cat pe ce sa se rostogoleasca de pe ghiveciul imens din piatra pe care se cocotase ca sa-si urle mai bine dragostea pentru Pitt), dar filmul fratilor Coen, “Burn After Reading” a impartit criticii in doua tabere.
Parodie la filmele cu agenti secreti (si nu numai), ultimul Coen, scris in timp ce fratii regizau mega-succesul de anul trecut, “No Country For Old Men”, este de-o lejeritate care il echilibreaza complet pe intensul Javier Bardem. Chiar si-asa, fratii Coen deraiaza sangeros si ajuta si ei, ca imensa majoritate a filmelor din competitie, la inrosirea lagunei.
De la Inju, la b?te dans l?ombre, unde capul unei gheise este taiat stil “Kill Bill”, la aparent calmul, paternul, inteleptul “Il papa di Giovanna”, sangele este numitorul comun al acestei editii a festivalului de la Venetia. Meniul include: gloante in cap, rulote explodate, automutilari, cutitari zelosi si-asa mai departe, francezii socand (pe mine cel putin) cel mai mult cu… ciocane in crestet.
De ce am vorbit neaparat despre violenta din filmele de la Venetia? Pentru ca despre altceva nu prea avem de ce. La ora scrierii acestui articol (luni), jumatate din filmele din competitie au avut deja proiectii de presa si putine sunt cele care au scapat de huiduielile ziaristilor. Selectia este atat de slaba, incat in acest moment favoritul pentru Leul de Aur este animatia japoneza “Ponyo pe stanca de langa mare”, un film al carui public-tinta n-ar trebui sa depaseasca zece ani.
Putine sunt filmele la care spatioasele sali ale Palazzo del Cinema sa se umple si mult mai putine sunt cele la care salile nu se golesc inainte de apropierea genericului. Mai ca ai spune ca atractiile turistice ale Venetiei sunt mai interesante decat festivalul: daca anul trecut croazeta de pe Lido era ticsita de cinefili, acum aceasta este mai mult goala, amatorii de film preferand probabil o vizita in Palatul Dogilor sau o demonstratie din atelierele de sticlarie de pe Murano.
Singurul film entuziasmant de pana acum a fost “Pa-ra-da”, o coproductie italo-romana despre copiii strazii din Bucuresti, ovationata cu incapatanare de o Sala Grande arhiplina. Inspirata din realitate, povestea clovnului Miloud, ramas la Bucuresti in 1993 ca sa ajute la integrarea copiilor strazii, a emotionat jurnalisti din lumea intreaga, prin urmare aplauzele au durat zece minute, mult mai mult chiar si decat la “Ponyo”.
Regizorul Marco Pontecorvo, insotit la proiectie de multi dintre copiii-actori romani care au aparut in film, n-ar trebui acuzat ca reconfirma prostul renume al Romaniei: miscatoarea lui poveste insista pe relatiile interumane, avand grija sa precizeze ca evenimentele au avut loc imediat dupa Revolutia din 1989. Din competitia festivalului (caci pana la urma la Leul de Aur se gandeste cam toata lumea) trebuie amintite filmul italian “BirdWatchers – La Terra degli uomini rossi”, despre conflictul dintre fermierii si populatia de amerindieni din provincia braziliana Mato Grosso, “L’autre”, despre gelozia unei frantuzoaice innebunite (la propriu) de noua relatie a fostului ei prieten, si “The Burning Plain”, debutul scenaristului Guillermo Arriaga in regie, cu Charlize Theron si Kim Basinger in rolurile principale. Cam putin pentru cel de-al doilea festival din lume, nu-i asa?

Stil de viață /Film