Vântul, coralii și undița

Fie că se scufundă la zeci de metri adâncime, că se iau la întrecere cu vântul și valurile pe placă sau stau răbdători să prindă cel mai mare pește din baltă, oamenii de afaceri își găsesc adrenalina, dar și relaxarea în apropierea apei.

Pasiunea pentru diving a început pentru Viorel Niculescu, proprietarul dealerului Automotive Trading Team – care comercializează mărcile auto Land Rover și Jaguar, la 5-6 ani când făcea snorkeling. „M-a pasionat să văd ce e sub apă, în felul acesta credeam că-mi exorcizez frica de adânc, dar eram și fascinat de vietățile pe care le vedeam destul de clar și de aproape cu echipamentul de atunci (un tub și ochelari)“.

Cu adevărat de scufundări s-a apucat însă în urmă cu vreo 20 de ani, cu fiul său în Antalia, îndrumați de o echipă de profesioniști. …

„Am îndrăznit atunci chiar de la început să cobor la 20 de metri ceea ce reprezenta o adevarata performanță.“ De atunci plăcerea de a se scufunda l-a dus prin nenumărate locuri de la Sharm-el Sheik („un loc excepțional pentru scuba, foarte profi și organizat“), Turcia și mai ales Grecia, până-n Australia. „În Insulele Ciclade este așa-numitul Tripiti reef unde poți coborî și explora vreo 5-6 nave scufundate. Poți face asta în grupuri foarte bine organizate de 8-9 oameni sau singur cu 2 ghizi. Am fost anul asta în iunie și în Grecia, la Ouranopoli, și n-am pierdut prilejul să închiriez un echipament și împreună cu doi localnici să cobor la 10 m sub niște stânci care formau o adevărată peșteră.

Ceva mai departe, în Australia, Niculescu împreună cu fiul său Adrian au fost la Cairns și de acolo în apropiere de Marea Barieră de Corali unde „ghidați de cei care se ocupă de asta am descoperit Rolls Royce-ul scufundărilor, o cu totul alt lume, mirifică și excepțional colorată, animată de corali și pești.“

În ceea ce privește echipamentul, omul de afaceri are unul marca Mares. „În funcție de câte scufundări pe an faci cred că e mult mai convenabil să închiriez local unul. Un echipament mediu cu ochelari, sistem de respirat, ceas etc. ajunge în jur de 1500 de euro. Accesorii sunt nenumărate și cu cât sunt mai sofisticate și inutile, cu atât sunt mai scumpe“, încheie Viorel Niculescu.

Alessandro Amato, care deține printe altele magazinele Cellini și Gucci din Capitală, a făcut primele scufundari cu butelie la 12 ani la Mogadiscio, unde a trăit 8 ani. „Oceanul Indian acolo era neatins, aproape toți băieții mergeau în zilele libere la pescuit cu pușca subacvatică, iar eu nu lăsam să treacă săptămâna fără scufundări în apnee.“ Acum managerul face între 5 și 10 scufundări pe an iar locul unde merge cel mai des pentru explorări subacvatice este un promontoriu la 120 km la nord de Roma numit Argentario (aprope de locul unde s-a scufundat nava Concordia ), „una din cele mai frumoase zone din Italia și un paradis pentru cei care fac scufundări la orice nivel, de la 6m la 150 m. Acolo este plin de epave, iar eu mă duc des cu un diving club din zonă numit Nostromo“, spune Amato.

Bogdan Andriescu, președintele UNSICAR – Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România, e pasionat de bărci de peste zece ani și are propria barcă din 2007, un Monterey 250 CR, iar anul acesta speră să ajungă cu ea, pe peridoc, în Croația unde să poposească câteva zile pe fiecare insulă. În lumea iahtingului românesc nu sunt foarte multe noutăți, însă „este lăudabilă inițiativa unui hotel din Venus care a construit un ponton unde pot acosta ambarcațiuni, adevărat nu prea multe și cu un pescaj aproximativ până într-un metru. Astfel ca ai o destinație, pe lângă celelate marine, ca Limanu au Mangalia, unde poți lua masa sau bea o cafea“.

De ceva vreme însă omul de afaceri a învățat câte ceva și despre wake boarding, de când s-au apucat copiii săi de acest sport.

„Wake-boarding-ul aproape că a înlocuit cu totul schiul nautic. Lucrurile s-au schimbat ca și în schiul montan unde snow-boardul a câștigat mulți fani.

Wake înseamnă în engleză siaj (urma pe care o lasă o barcă cu motor în urma ei). Totul se întâmplă în urma bărcii și este foarte spectaculos, de la schimbarea piciorului cu care ești în față (swich) până la sărituri peste cap“.

Bugetul pe care trebuie să îl aloci pentru a învăța wake-boarding la noi este de aproximativ 150 lei pentru prima lecție și apoi câte 100 lei pentru o tură de 10 min. pe lacul Snagov, de exemplu. „Deși pare scurt timpul este suficient să te obosească și să-ți dorești o pauză“, spune Andriescu. Costul cuprinde și echipamentul necesar (placă, vestă, cască).

Wakeboardingul se poate practica pe orice lac suficient de mare și există două moduri de tractare: unul cu o ambarcațiune motorizată, de preferință specială pentru wake, sau mult mai ieftin cu teleschi montat pe lac.

„Copii mei au început lecțiile în urmă cu trei ani pe lacul Snagov cu Leon Rotaru care în continuare îi perfecționează în acest sport. Philip a participat deja la un campionat pe lacul Snagov obținând locul 2 și cel mai important lucru, un autograf de la campionul mondial american care spune «For Philip who is riding with style»“, încheie Andriescu.

Un sport ceva mai liniștit însă la fel de satisfăcător și complex ca explorarea adâncurilor sau acrobațiile pe apă este și pescuitul. Din stilurile de pescuit staționar, spinning, fly sau sea, Tudor Marchiș este pasionat de pescuitul spinning sau fly, unde „trebuie să fi activ, mereu în mișcare“. Marchiș este CEO la compania Thermo Control Services and Expertise din India și conduce 1.000 de oameni care asigură întreținerea a 40 de clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India.

„Pentru mine pescuitul e o reîncarcare de baterii. Cultivă răbdarea, plus e un moment în care pot să îmi fac ordine în gânduri și să mă detașez de activitățile zilnice. Mai mult, îmi aduc aminte că prin 2010 pe malul lacului am încheiat cel mai mare contract al anului respectiv. Eram în concediu când am fost contactat pentru o ofertă și am negociat și parafat contractul având casca de Bluetooth și laptopul pe o măsuță.“

Pentru profesioniști pescuitul cere o investiție de câteva mii de euro. „Cel mai scump stil este sea fishingul din cauza costurilor de transport. Eu am achiziționat și o cameră subacvatică pe care o controlez cu telefonul mobil pentru a avea imagini de referință cu partenerul meu… peștele“.

Omul de afaceri a dat la pește peste tot în lume, în România, din Deltă până în nordul Moldovei, pe Prut, pe lacurile de munte din zona Clujului și pe Valea Oltului.

„Recent în India am pescuit pe râuri și lacuri, dar și în Goa pe malul mării. În aprilie m-am întors din Sri Lanka unde am pescuit în recifurile de corali“.

Iar în plan, în luna septembrie e Thailanda, undeva aproape de capitală, pentru somn și pește arapaima, Norvegia pentru cod și Tana River din Finlanda pentru captura de somon.

Revenind cu picioarele pe placă, „ca și în business, performanța în windsurfing vine foarte greu după ani în care te străduiești să nu abandonezi și să mergi înainte, spune Florin Mihăescu, care de patru ani practică acest sport. După ce a vândut producătorul de suplimente Hipocrate către Omega Pharma, omul de afaceri din industria medicamentelor, a rămas apoi la conducerea companiei până în iunie anul acesta. Nu știe care va fi următorul pas în business, însă cu siguranță vara aceasta va practica sportul său preferat. În vacanță se simte cel mai bine în insula Naxos din Grecia unde „natura a fost foarte generoasă cu iubitorii de sport“. Vântul care bate în permanență și marea calmă față de alte locuri unde valurile sunt proporționale cu intensitatea vântului fac din Nexos un paradis pentru cei pasionați de windsurfing.

„Echilibrul pe placă vine din echilibrul interior. Trebuie să stăpânești vântul, valurile, stâncile și toate obstacolele care pot să-ți apară în față. În același timp, trebuie să te întorci pe plajă zâmbind și bucuros că ai reușit. Acest sentiment al reușitei te împinge a doua zi să o iei de la capăt“, spune Florin Mihăescu.

După două ore de stat pe apă se simte epuizat, dar și mulțumit pentru că a descoprit o altenativă ecologică la sporturile cu motor sau la „sportul clasic“ de a face plajă și de a bea bere.

„Echilibrul, atât de important în winsurfing, vine dintr-un echilibru între viața privată și viața profesională și de business (…). Singur în mijlocul mării învolburate, la 3-4 kilometri de țărm, îți dai seama cât de fals este egoul fiecăruia, acea parte din tine care crede că ești o persoană individuală separată de toți ceilalți și de orice.“

Windsurfing-ul combină elemente din navigație, yachting și surfing, dar și elemente atletice din skateboarding, snowboarding, schi nautic și wakeboarding, iar un echipament complet costă în jur de 1.500 de euro, în timp ce ora de închiriere este de aproximativ 20 de euro, iar lecțiile pentru începători pot ajunge la 50 de euro pe oră.

Windsurfingul se poate practica și în România, existând două centre de închiriat, unde se pot lua și lecții, pe lacul Siutghiol din Mamaia, dar și pe lacul Morii în București unde în zilele cu vânt puternic se pot vedea iubitori ai acestui sport.

Tot în competiție cu vântul și cu valurile sunt și cei care fac kiteboarding, un sport extrem ce a devenit în România, în ultimii ani, din ce în ce mai popular, mai ales printre vedete și oameni de afaceri.

„Cred că oricine poate să facă acest sport dacă stie să înoate. Pentru început ai nevoie de multă răbdare, ambiție și perseverență, bani și timp liber“, spune Vlad Nilă, unul dintre puținii instructori atestați I.K.O (international kiteboarding organisation) de la noi, care organizează cursuri și tabere de kiteboarding pe wwriderscamp.wordpress.com. Echipamentul de bază pentru acest sport constă în zmeu, placă și harness și costă în jur de 1.500 – 2.000 euro, însă prima investiție a unui începător este de 400-450 de euro pentru un curs de aproximativ 10 ore, cu un instructor.

„La noi în țară kiteboardingul se practică cel mai mult la Marea Neagră, dar se mai poate practica și pe diferite lacuri dacă vântul ajută. În lume, dacă aș face eu un top al celor mai populare locuri pentru acest sport ar fi Brazilia, Africa de sud (Cape Town), Hawaii (Maui), Caraibe, Filipine (Boracay), Vietnam și mai aproape de casă Spania (Tarifa, Fuerte Ventura), Egipt, Turcia (Gokceada) și Grecia (Lefkada, Paros, Limnos).“

Conform instructorului, oricine poate învăța să se dea cu kite-ul pe apă după trei-patru zile dacă există și vântul este potrivit. Iar pentru cei ce reușesc să controleze zmeul pe valuri nu mai există cale de întoarcere. „Sportul acesta te face să-ți dorești să împarți senzațiile cu cât mai mulți oameni. Oricum am observat că la capătul unui zmeu înălțat ai mari șanse să găsești un om deosebit. Și asta e valabil pentru toate plajele pe care am călcat vreodată“, încheie Nilă.

Călătorii