Vand esec. 20 % reducere

Oamenilor le place sa afle despre insuccesele altora, iar unii chiar profita de asta. Pana acum niciun film nu a batut la incasari Titanicul, adica o tragedie romantata, ridicata la rang de megaproductie. Ca sa nu mai vorbim de varful topului de bestsellere de pe site-ul amazon.com…
“Suntem incantati sa va anuntam ca ‘Fresh Kills’ (Noi crime), de Bill Loehfelm, a castigat premiul de debut al Amazon”. Asa suna anuntul despre un mystery, un roman cu un fiu care se lupta sa il gaseasca pe ucigasul tatalui sau si sa se impace cu un trecut urat. Al doilea nominalizat la acelasi premiu a fost “Bad Things Happen”, de Harry Dolan. Ambele vor fi probabil in curand in topul vanzarilor, unde locul trei il ocupa deja “The Last Lecture” (Ultimul curs), care e, de fapt, o lectie de viata scrisa de un profesor cu o boala terminala.
“Cand in viata ai parte numai de lamai, fa o limonada” – e sfatul cu care isi incepe un site de self-help lectia despre “Cum sa faci bani din nefericire. Cum sa-ti vinzi povestea si altele”. Cinism extrem sau spirit practic? “Specialistii” sugereaza ca o experienta dureroasa se poate transforma in ceva care te face mai puternic si, de ce nu, mai bogat. Una dintre solutii e sa incepi un blog – ca terapie, spun ei. “Poate ca tocmai ai dat faliment sau esti pe cale sa-ti pierzi casa. Dupa ce scrii despre experienta ta, ai putea sa te inscrii la serviciile Google sau Yahoo Publisher Network pentru a gasi publicitate adecvata”. Apoi se explica in amanunt cum poti face asta, iar autorii adauga mentiunea “ai putea sa si vinzi ceva pe blog”. Sau ai putea infiinta o linie verde pentru altii cu aceleasi probleme. Si niciodata nu stii de unde sare iepurele editor cu propunerea sa scrii o carte. Dar aici incepe alta poveste.
De pilda, Alexis Hall a nimerit la tinta. Avea datorii de 30.000 de lire sterline cand a inceput sa scrie cartea sa despre “In The Red, The Diary of a Recovering Shopaholic” publicata in ianuarie 2008 de Icon Books. De ce a riscat editura? “Pentru ca multi se vor regasi in situatia ei”. Acum Alexis nu mai are cu siguranta probleme sa obtina un credit…
Jonathan Morrison spune direct pe blogul Guardian Unlimited: “Povestile triste se vand cu raftul”, dar se intreaba – “oare chiar e o experienta catartica sau e doar voyeurism?”.
El se refera la “misery memoir”, adica experiente adevarate si triste, povestite chiar de cei care le-au trait.
Intr-un fel, reversul cartilor gen Barbara Taylor Bradford. Desi toate sunt promovate ca povesti cu final fericit si folosesc expresii precum a invinge raul sau a depasi greutatile, aceste carti sunt pline de detalii deprimante (violenta, copii parasiti, oameni bolnavi). Psihologul Diana Lucia Vasile spune ca ar reprosa acestei tendinte doar cazurile in care se exagereaza, se adauga lucruri care ar spori trairile negative.
Altfel, “suntem in mod natural atrasi de nefericire, suferinta si ii acordam mai multa atentie, pentru ca inconstient vrem sa invatam din asta, sa ne ferim. E un instinct de aparare. Dar mai e si nevoia de a ne afilia la un grup, de a dovedi ca nu suntem singurii care suferim”.
Deci nu trebuie sa ne simtim vinovati. Cat despre industria self-help, nu toti participa cu buna credinta. “Nu incurajez increderea in cele de genul ‘doar citesti si gata’. Oricum, le-as numi mai degraba ‘o introducere in self help’, pentru ca ajuta doar la primul pas, adica la constientizare, transformarea propriu-zisa vine mai greu.”
Dar ce poate fi “mai business” decat sa vinzi pana si esecul? Inca nu avem o enciclopedie a esecurilor, dar sunt o multime de carti care trec in revista nereusitele – intotdeauna pe ale altora, nu cele proprii. Matt Haig, de pilda, a scris despre “Esecuri clasice, esecuri de idei, esecuri in relatiile cu publicul, esecuri umane”. Sunt cateva dintre capitolele cartii “Mari esecuri ale unor branduri renumite”, cea mai populara carte de afaceri pe care a scris-o, dupa cum spune el in prefata. Oamenilor le place sa afle despre esecuri, in special cele din afaceri.
“Motivul principal e ca insuccesul e realitatea cu care se confrunta majoritatea managerilor de brand in mare parte din activitatea lor profesionala”. Altfel spus, si altii fac greseli precum Kellogs care a vrut sa vanda cereale indienilor (care mananca legume la micul dejun) sau Hallmark, care nu a stiut ca francezii prefera sa scrie ei insisi felicitari. Si le place sa afle ca nu sunt singurii.
La capitolul literatura, lucrurile sunt mai putin evidente. Lucian Georgescu, managing partner al agentiei de comunicare Gav, da exemplul lui Michel Houellebecq, care “a transformat depresia, somajul si mizeria morala a societatii in literatura valoroasa si extrem de importanta pentru intelegerea fenomenului ‘le mal de si?cle’ devenit astazi ‘raul mileniului III'”. Iar “Frederic Beigbeder a intors cinismul acumulat in publicitate intr-o activitate care l-a mantuit, chiar daca nu l-a facut mai fericit”.
“Esecul insa nu este esec decat atunci cand il consumi pe deplin, cu voluptate, cazand in gol cu pasiune si transformandu-l in flacara din care renaste pasarea Phoenix”, adauga Georgescu. Iata de ce, de exemplu, ecranizarile celor doi scriitori sunt lamentabile: cum crezi ca poti trai disperarea precum Houellebecq?
Si totusi, povestile tragice par ingredientul principal pentru un blockbuster. “M-am intrebat nu de putine ori daca “Dancer in the Dark” ar mai fi castigat Palme d’Or in cazul in care Selmei i-ar fi revenit brusc vederea si nu ar fi fost condamnata la spanzuratoare”, spune Stefan Dobroiu, redactor la Cinemagia. “Ar fi mai fi fost “Casablanca” sau “Love Story” niste filme nemuritoare daca intr-o ultima scena, introdusa cu un banal ‘cinci ani mai tarziu’, le-am fi vazut pe Ingrid Begman sau Ali MacGraw la cratita, inconjurate de copii?”. Iar faptul ca “Titanic”, filmul cu cele mai mari incasari ale tuturor timpurilor, se sfarseste prost pentru Rose si Jack este si el cat se poate de graitor: tragicul salveaza de la banalitate. “Pentru spectator, nefericirea experimentata pe pielea altuia e necesara pentru ca-i reconfirma confortabilul propriei vieti”.
Mai mult, industria pilulelor de fericire ar putea fi in impas, deoarece tristetea ca experienta incepe sa fie apreciata si de psihologi.
Dupa ce ani de zile au considerat depresie orice grimasa neplacuta care tinea mai mult de doua secunde, psihiatrii incep sa spuna ca tristetea e normala si chiar sanatoasa. Plus ca acum se dovedeste ca a fi foarte fericit nu e intotdeauna bine: cariera, relatiile si participarea politica au de suferit. Cand esti intr-o dispozitie proasta mintea e mai analitica, mai critica si creativa. Nu se spune ca succesul e o arta, iar esecul o stiinta?

Cultură /Tendinte