Vanatorii de carti

Viata de editor pare un paradis. Editorii merg la targuri de carte, schimba numere de telefon cu scriitorii si agentii lor, au privilegiul de a crea colectii si de a se juca cu numele lor (“Dulapul indragostit”, “Rasul lumii”). Si, desi in lumea editoriala “e ca si cum ai fi apicultor si nu iti mai vine sa mananci miere”, mai citesc si de placere.
De fapt, lupta e dura. Piata editoriala s-a stabilizat mult, editurile mari au devenit foarte puternice. Pentru ca autorii mari sunt deja “luati”, acum lupta (tacuta sau nu) se da pentru cine descopera autori noi sau editii inedite. Astfel, a publica o antologie a implauzibilului, un thriller ovin, prima editie din “Razboi si pace” (cu totul altfel) sau un roman licentios al unui academician francez sunt victorii rare si importante. Si nu de putine ori au de-a face cu avocati sau scriitori indaratnici.
Laura Albulescu a terminat Sociologia, a lucrat la o revista literara, iar in prezent urmeaza un doctorat in literatura si jongleaza cu sase colectii ale editurii Art, unde e redactor-sef. “Am facut de toate, redactare, copyright. Nu mi-am propus, a fost o intamplare, mi s-a oferit un job, mi-a placut si am ramas. Munca editoriala e aproape ca fumatul: chiar daca te lasi, te prinde.”
Citeste in medie trei carti pe luna, in timp ce parcurge Bucurestiul in autobuze –
“e modul meu de a supravietui in oras”. Ce alege pentru editura? Personal prefera autorii cehi si rusi, evita caramizile (lumea se sperie de ce trece de 400 de pagini), e atenta la editurile straine. “Ma uit cine a mai luat cartea, asa imi dau seama de tipul de scriitura, daca e comerciala sau nu. Nici nu fac compromisuri colosale, chiar cred in tot ce aleg, altfel mi se pare ca sunt moarte din start. Daca imi place ceva, imi asum”.
Si intamplarea joaca un rol important. “Mi-a vorbit cineva la Paris despre un critic de arta, Daniel Arrase, mi-am luat cartea lui si am citit-o. Mi s-a parut atat de pasionanta, sincer nu ma asteptam, era sa ratez metroul. Eram convinsa ca e un tip de carte pe care nu l-as publica, eu o luasem pentru mine. Dar
mi-am dat seama ca asa ceva poate fi gustat si de cineva care nu are o mega-cultura plastica: sunt sase eseuri, fiecare discuta un tablou, dar nu in mod academic, ci cu limbaj colocvial, cu observatii fine, umor. In Franta e al doilea bestseller pe arta din toate timpurile”.
In asteptarea vanzarilor pe care le va face la noi Arrase si a unor posibile viitoare “scandaluri” (iscate de cartea academicianului Alain Robbe-Grillet, Un roman sentimental, care e, de fapt, foarte licentios, si de un ghid al connaisseurului de canabis), Albulescu vorbeste despre “prime aparitii la care nu te-ai astepta”. De pilda, Tolstoi. “Ce stim noi din ‘Razboi si pace’ e o a doua versiune. Tolstoi s-a dus cu prima la editori din toata Moscova si a fost refuzat, pentru ca romanul era foarte “politically incorrect”: mai mult razboi decat pace, personajele mor, multa ironie, mult mai putine pagini. Cineva a lucrat timp de 40-50 de ani ca sa o reconstituie din manuscrise si de cativa ani e publicata de toate marile edituri din afara, iar acum am luat-o si noi.”
Avantajul de a lucra la o editura mai mica si noua e acela ca poti fi creativ. “Desi la inceput au fost multe reeditari (nu se gasesc usor autori noi sau neluati), acum migram spre 85-90% noutati, lucrurile se schimba. Iar la departamentul meu apar cam trei carti pe luna in medie. Piata editoriala e o loterie: nu merg lucruri pentru care ai baga mana in foc si merg altele, ca memoriile lui Jaroslav Seifert sau Alberto Moravia.”
Cititorii sunt imprevizibili: s-a vandut bine “Cea mai frumoasa istorie a fericirii”, dar si Schopenhauer, cu “Arta de a avea mereu dreptate” (confundat de unii cu un titlu de autoeducatie). “Merg foarte bine, mai ales in supermarketuri, cartile ilustrate. Acum doi ani era de neconceput, dar brusc, probabil a crescut o patura medie, cu bani mai multi”, adauga Albulescu.
Bogdan Stanescu, cel care se ocupa de literatura straina de fictiune la Polirom, se lupta cu amazoanele. Lista de bestselleruri de pe site-ul Amazon e o sursa importanta de noutati. Trebuie sa fii primul, dar nu primul care publica sau cere un manuscris, ci chiar primul care afla cand un autor scrie o carte. “Am alerturi de pe site-urile si blogurile scriitorilor si, cand ei anunta ca scriu ceva, eu vorbesc cu agentul care ii reprezinta. Lucrez cu foarte multi agenti externi, Andrew Nurnberg, Wylie Agency si foarte multi independenti mai mici.”
Citeste in medie o carte pe zi si propune 20 si ceva pe luna. “Unele sunt respinse si cei care le resping au dreptate, sunt mai lucizi decat mine. E nevoie de putina distanta fata de carte ca sa judeci clar ce potential are. Eu am terminat Litere, nu pot sa gandesc ca un director comercial.”
Alegerea depinde de colectie. Pentru “Chick lit” romanele trebuie sa fie amuzante si sa aiba in centru o eroina amuzanta, pentru thrillere e nevoie de o intriga inteligenta, dar usor de citit in aeroport. In schimb, pentru colectia “Biblioteca Polirom”, Stanescu alege nume importante, clasici, dar si autori tineri din strainatate, care sa provoace. Pe Amazon am gasit mai recent “The Brief Wondrous Life of Oscar Woo”, de Junot Diaz.
E vorba de “intuitie, noroc si viteza”. Un “feeling” a fost la Kiran Desai (care a castigat Booker Prize dupa ce el facuse oferta pentru un alt roman de-al ei) si la Elif Shafak, autoarea “Bastardei Istanbulului”, despre care aparuse un articol ca fusese data in judecata pentru aluziile la genocidul armean. Ultima a mers bine chiar si la tarabe, probabil datorita titlului.
“Dar daca ar fi sa public doar ce imi place as publica cinci titluri pe an. La Desai a fost pur si simplu intuitie si mi-a placut si mie. E o carte despre emigranti si adaptarea lor la societatea occidentala. Se spune ca e reteta ultimilor ani, care se aplica si la Nicole Krauss, Zadie Smith, chiar Salman Rushdie”, adauga Stanescu.
Tot el a avut initiativa reeditarii colectiei integrale Hemingway, pentru prima oara in 15 ani in Romania, din pricina unor probleme de copyright. “Am cautat avocatul care se ocupa de mostenirea lui Hemingway, l-am convins prin zeci de mailuri si telefoane, plus o abordare foarte riguroasa a problemei (plata la timp, totul pe fata) si, mizand pe faptul ca se va vinde foarte bine, i-am si dat un avans foarte mare.”
Stanescu spune ca se vand bine Doriss Lessing, castigatoarea Nobelului 2007, seria de autor Haruki Murakami si Rushdie, cu “Versetele Satanice” (s-au vandut peste 30.000 exemplare din decembrie).
Cu umorul ar trebui sa fie mai simplu. Dar nu e. Radu Paraschivescu, care se ocupa de colectia “Rasul lumii” de la Humanitas, spune ca “daca dupa o suta de pagini constat ca am in mana o plicticosenie, abandonez si trec la altceva. Poate parea mult, dar nu-mi place sa ma pripesc.
Exista si cazuri cand te ajuta flerul, conjunctura si reclama cartii. Daca un text are un titlu trasnet, posibilitati mari de publicitate si o semnatura prestigioasa, evident ca nu stau pe ganduri”. Dar de cele mai multe ori e vorba de o lectura de confirmare, pentru ca stie ca autorul respectiv e bun, a citit deja ceva care i-a placut sau e la curent cu vanzarile din alte tari.
In general e in cautarea scriitorilor care stiu sa povesteasca. “Asta presupune forta de a crea personaje memorabile, dialoguri vii, naturale, situatii iesite din sfera obisnuitului si o trama bine inchegata. Imi plac cartile care ma fac sa-mi rod unghiile de nerabdare.”
Statutul dublu, de scriitor-editor, nu are neaparat avantaje. “De fapt, cand ma asez la biroul de la Humanitas, scriitorul care-mi poarta numele ia o pauza. Cel care lucreaza acolo e exclusiv editorul. Cand citesc o carte pe care mi-o doresc in colectie, sunt dator
sa-mi pun cateva intrebari: Publicul fidel colectiei ‘Rasul lumii’ ar vibra la un asemenea text? Se pastreaza nivelul valoric al colectiei? E vandabil ceea ce propun? Se respecta echilibrul dintre rentabilitatea (succesul de piata) si valoarea cartii cu pricina?.” De pilda, s-au incadrat in aceste criterii ‘Catalogul obiectelor de negasit’ si ‘Povesti corecte de adormit copiii’.
Paraschivescu a lucrat ca profesor de engleza, bibliotecar si documentarist, iar in calitate de editor la Humanitas a implinit de curand 5 ani.
“Cred ca am o medie lunara de 7-8 titluri citite pentru ‘Rasul lumii’, iar ritmul aparitiilor e de doua carti pe luna. Pana in 2008 scoteam o carte pe luna, dar vanzarile bune si, in general, detenta colectiei in ochiul public m-au facut sa cred ca e bine sa cresc productia.”

Vor aparea:
“Anarhie pura” de Woody Allen
“Planeta domnului Sammler”, de Saul Bellow
“Glenkill sau urma scapa turma” (un thriller ovin de Leonnie Swann)
“Cum mi-am petrecut armata” (antologie de umor cazon)
“Paienjenel”, de Patrick McGrath

Cultură /TENDINTE