Valetul modern - o sotie de moda veche

Viata “secreta” a valetilor a fascinat dintotdeauna – asa se explica succesul seriei lui P.G. Wodehouse despre super-valetul Jeeves. In ultima vreme insa, lumea valetilor de lux s-a schimbat radical. Acum se numesc “estate manageri” si viata lor e la fel de complicata ca a lui James Bond.
Majordomii de altadata si-ar prezenta demisia daca ar trebui sa faca ceea ce fac “estate managerii” de astazi: supervizeaza mai multe case, angajeaza personal auxiliar, au grija ca proprietatile sa fie in siguranta, organizeaza evenimente si vacante, tin registrele. Poate totusi s-ar mai gandi, daca ar auzi ca acestia sunt platiti cu sume cuprinse intre 100.000 si 200.000 de dolari pe an.
Principala sarcina a unui estate manager este sa isi scuteasca seful de toata rutina si birocratia pe care le implica o avere uriasa. Iar nevoia unei astfel de profesii este evidenta intr-o lume in care traiesc 793 de miliardari, conform estimarilor revistei Forbes de anul acesta (aproximativ 300 dintre ei sunt doar in SUA) si peste 1 milion de milionari (cu averi de mai mult de 25 de milioane de dolari), care fac nenumarate afaceri pe tot globul. Toti acestia au nevoie de o armata de soferi, contractori, secretare, peisagisti, bucatari, antrenori, care trebuie tinuti in frau de cineva.
Inarmati cu handset-uri, BlackBerry, rolodexuri si multe telefoane mobile, managerii vietii de miliardar aranjeaza escapade de weekend la Paris, cumpara bilete de avion, supravegheaza lucrarile de reamenajare de la casa de vacanta si aleg chiar si buchetul din camera de hotel in care va poposi “stapanul” in calatoria de afaceri. Si toate acestea simultan, intr-o singura zi sau chiar ora. Scopul e ca seful sau sa fie relaxat si sa nu fie nevoie sa vorbeasca decat cu el/ea atunci cand are vreo problema sau dorinta.
Un astfel de manager mai prezinta un avantaj pentru norocosul sau angajator.
J. Kroubetz, fost manager de shopping center si actualmente estate manager pentru un magnat al petrolului, spune ca sefilor le place sa joace rolul personajului pozitiv, mereu amabil cu personalul, in timp ce rolul negativ, al celui care critica mereu, ii revine managerului, care are parte de toate problemele cotidiene.
Se intampla insa uneori ca toata munca sa fie in zadar si sa aminteasca de legenda lui Sisif. De pilda, Stacey Jones, care a lucrat pentru o vedeta de la Hollywood, iar acum e angajata de o legenda americana a finantelor, povesteste cum a trebuit la un moment dat sa se ocupe in timp record de reamenajarea unei case de vacanta (asta dupa ce au fost izgonite pasarile tropicale care zburau libere prin camere), numai pentru a fi apoi informata sec ca seful si-a anulat vizita respectiva din cauza unui program prea incarcat. Calitatile trecute in CV-ul unui astfel de manager seamana cu descrierea unui cleric: rabdare, diplomatie, loialitate, onestitate. La care se adauga abilitatile de negociator, manierele si bunul gust al unui aristocrat. Apoi ar trebui sa fie mereu bine informat, sofisticat, elegant, atent la detalii. Si, nu in ultimul rand, un estate manager e neaparat un bun organizator si conducator de proiect (fiind nevoit sa supravegheze in medie o echipa de 30 de oameni si mai multe proprietati) si are experienta in mediul de lux.
Nu de alta, dar nu poate fi eficient daca e intr-o continua stare de uimire cand aude pretentiile boss-ului…. Daca mai stie si sa lucreze la computer si are ceva cunostinte generale (de la vin la peisagistica) e ca si angajat.
Surprinzator, dar astfel de oameni chiar exista. Sunt fosti CEO, proprietari de companii de asigurari, directori de centre comerciale, designeri de interior, brokeri sau chiar militari. Dar “valetii” moderni sunt recrutati mai ales din randul directorilor cu experienta in industria hoteliera de lux (Ritz, Hyatt), care e cea mai buna recomandare.
Estate managerii pot fi gasiti printr-o firma de executive search sau un serviciu de “household management” in SUA. Si nu sunt doi care sa aiba aceleasi indatoriri. Unii pot fi managerii unei singure proprietati, altii pot jongla cu cinci case simultan. Unii sunt tinuti cat mai aproape, in timp ce altii nu au voie sa stea cu seful in acelasi hotel atunci cand calatoreste, pentru ca acesta isi protejeaza viata privata.
“Oamenilor li se pare extraordinar cand vad ca te plimbi cu avioane particulare si iahturi, stai in case si hoteluri de lux, dar nu vad si partea cealalta a monedei”, spune cu un oarecare regret un estate manager. “Daca seful se trezeste la 11 noaptea ca ar vrea sa ajunga la Las Vegas, tu esti cel care trebuie sa faca toate aranjamentele. Si tot un valet ramai, in ciuda titulaturii pompoase”, adauga el.
Asadar o singura cerinta pare a fi esentiala pentru un astfel de job: sa iti placa (destul de mult) sa le faci oamenilor pe plac. “E ca si cum ai fi o sotie de moda veche, dar foarte high-tech”, spune un “valet” experimentat.
Un astfel de specialist trebuie insa scolit intr-un institut pe masura cerintelor. Starkey International Institute for Household Management din Denver e recunoscut ca o referinta pe piata luxului.
Proprietara, Marie Louise Starkey, un fel de doamna Doubtfire (cu exceptia travestiului), e considerata “prima doamna” a acestui tip de servicii si chiar isi merita titulatura, pentru ca la Casa Alba lucreaza persoane care au absolvit cursurile scolii sale.
Institutul a creat si un software specific, Household Management Software, folosit de administratorii marilor familii sau ai vedetelor. In 2000 au inceput chiar si conferintele de “house management”, la care participa in fiecare an scoli de profil, profesionisti din armata americana si estate manageri din toata lumea. Doamna Starkey a tinut, de altfel, cursuri la Pentagon, Camp David, conacul MGM, amabasade, hoteluri din Paris si Hawaii.
Ce invata managerii miliardarilor? Programa suna mai degraba ca oferta unei agentii de turism: 14 zile in Franta, printre portelanuri, lenjerie de pat, mancaruri si bauturi fine, la pretul de 10.000 dolari (cursul se numeste “Entertainment de calitate si ghidul pietei de lux”).
Sau 3 zile despre achizitionarea de arta, antichitati si vinuri rare in licitatii, 2500 dolari. Sau 4 zile de seminarii despre cumpararea de vinuri, la 2500 dolari (“Cum sa creezi o ambianta sofisitcata prin alegerea vinului si a mancarii”).
Cursurile de baza privesc insa administrarea cramelor, diete, meniuri speciale, servirea ceaiului, cina formala, mixologie (cum sa imbini felurile servite la masa), impachetarea eficienta a bagajelor… Ceea ce nu inseamna ca toti cursantii vor avea aceste indeletniciri, dar ii vor supraveghea pe altii.
Fara training-uri de acest fel, in care se invata, fara indoiala, si constiinta datoriei, exista riscul unor scenarii horror, cand “valetii” nu se descurca sau au alte prioritati decat cele ale sefului.
De pilda, cineva din domeniu isi amintea de cazul unui majordom care a luat in serios etimologia cuvantului “butler” (vezi caseta) si a baut toata colectia de vinuri a patronului.
Apoi, nu putine sunt cazurile in care, sub influenta unui complex de inferioritate, administratorul face din proprietatea sefului un imperiu personal, inversand rolurile, iar angajatorul ajunge sub papucul angajatului. Si nu toti valetii sunt atat de draguti ca Jeeves…

Despre majordomi
Termenul englezesc “butler” provine dintr-unul frantuzesc, “butiller”, respectiv “botele”, si insemna la origine “cel responsabil de vinuri si lichioruri”.
Majordom – de la francezul “majordome”, care in Franta Evului Mediu era intendentul domeniilor regale si al palatului; persoana insarcinata cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p.ex. seful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogatasi.

Cultură /TENDINTE