Stil de viață /Despre lume si viata
Valentele stranutului
Rauvoitorii vor spune, citind rubrica de astazi, ca am ales sa scriu despre diverse franturi de viata din lipsa unor subiecte indeajuns de interesante incat sa poata ocupa tot spatiul care trebuie umplut. La asemenea insinuari rautacioase, nu pot decat sa raspund: este perfect adevarat
Rauvoitorii vor spune, citind rubrica de astazi, ca am ales sa scriu despre diverse franturi de viata din lipsa unor subiecte indeajuns de interesante incat sa poata ocupa tot spatiul care trebuie umplut. La asemenea insinuari rautacioase, nu pot decat sa raspund: este perfect adevarat. In apararea mea: m-a toropit caldura, n-am avut concediu pe anul asta in timp ce toti prietenii mei sunt bronzati, calatoriti si relaxati, iar jumatatea clocoteste in pragul unei crize de isterie, avand in vedere ca Blekota se afla in service de ceva vreme si nimeni nu poate sa-i puna vreun diagnostic. Dar sa nu intram in amanunte referitoare la mecanicii din Romania (si mai ales mecanicii de la reprezentante), pentru ca seful mi-a pus in vedere ca nu am voie sa folosesc blesteme sau injuraturi in ziar.
* Ma plimb cu o prietena prin centrul atat de istoric incat mai are putin si cade peste noi. Este vorba de acea prietena care e convinsa ca nu poate sa mearga pe strada fara sa fie privita, urmarita, admirata si poftita de orice baiat/adolescent/barbat/mosneag. Trecem pe langa o cladire pazita de vreo doi “bodiguarzi” foarte preocupati de o sticla pe jumatate plina, moment in care prietena mea stranuta. Se uita cu coada ochiului la cei doi action heroes si imi spune: “Pun pariu ca fraierii au crezut ca stranutul e de fapt un semnal ca sa ii incurajez sa se ia de mine”. Asta e o chestie noua chiar si pentru ea – nu credeam ca a dezvoltat un soi nou de Morse al agatamentului.
* Sunt adancita intr-o discutie cu o cunostinta de sex feminin, cand suntem intrerupte de un prieten care vine sa ma intrebe ce mai fac. Aici trebuie precizat ca prietenul respectiv este ceea ce eu numesc “o vedetuta”, adica un solist talentat, oarecum mediatizat. Vorbim vreo 30 de secunde pentru ca el e grabit, timp in care amica mea nu se baga in discutie. Dupa aceea, contrar obiceiului, nu sufla nici o vorba despre infatisarea respectivului, de unde eu deduc ca nu i-a placut deloc. Dupa cateva zile, ma suna lovita brusc de o revelatie: “Auzi, tipul ala cu care ai vorbit, nu era cumva cantaretul Cutarita?”. Eu recunosc ca el era. Ea: “Acum imi dau seama ca arata foarte bine. Nu vrei sa ne faci cunostinta?”.
* Din nou cu o prietena intr-un magazin oarecum snob, care probabil ca e pe cale sa dea faliment si vinde marfa la preturi “foarte mici” dupa cum spun ei. In realitate, acum, dupa reduceri succesive, s-a ajuns la niste preturi aproape decente. Si eu si prietena mea reusim sa ne cumparam niste jeansi pe care, incredibil dar adevarat, ii nimerim de la prima pereche probata. Incurajata de rezultat, ma indrept catre niste tricouri pasabile, exprimandu-mi interesul. Ma uit pe eticheta si am un soc. Citesc de doua-trei ori pretul si tot nu-mi vine a crede. Gandind ca e vorba de vreun creator care sa justifice claia astronomica de bani cu care ar trebui sa cumpar petecul de panza, ma uit repede la eticheta, dar nici vorba. E un nume (mult prea) obscur. Imi adun curajul si o intreb pe vanzatoare: “Chiar acesta este pretul? Sau nu vad eu bine?”. Ea ma striveste cu o privire indelung exersata si imi serveste replica de gratie: “Acesta ESTE pretul REDUS”.
Stil de viață /Despre lume si viata
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
