Utopie sau nu, am avut o seara linistita

de Alecsandra Vlad Cultură · 21 iulie 2006 · 3 min de citit

Mda, un proiect irealizabil, fantezist, o himera, o iluzie, o inchipuire. Cred ca nu aveti cea mai vaga idee despre ce tot bodogan eu acolo. Nici eu nu stiu prea clar ce vreau sa spun de fapt. Incercam sa gasesc o legatura intre cuvantul “utopie” si clubul Utopia unde mi-am petrecut cateva ore dintr-un weekend de curand.
De fapt, atmosfera din acest club nu imi era atat de straina avand in vedere faptul ca personalul, incepand de la barmani si pana la DJ, era cunoscut de la un alt club pe care il frecventam impreuna cu gasca mea de petrecareti (ca doar cine se aseamana se aduna) si care s-a desfiintat subit fara prea multe vorbe, lasand un intreg grup fara distractia saptamanala. Asa ca nu mi-a fost prea greu sa calc pragul Utopiei. Chiar eram foarte curioasa sa vad in ce ape se mai scalda cei care ma servisera si ma suportasera timp de aproape un an de zile.
La Utopia, am fost intampinata de o atmosfera “cavernoasa” (dupa cum ar spune un cunoscut de-al meu), cu multa caramida in jur (ca doar asta se intalneste in orice local care este amplasat la subsolul unui imobil), cateva pietre de mina (cred ca erau de mina, nu am avut timp si nici posibilitatea sa le studiez ca la laborator cu microscop), cateva tobe ramase pe o scena destul de mare, semn ca cineva vine din cand in cand sa te perturbe la un microfon (si nu vorbesc de karaoke, ci de concerte in toata regula!), cativa licurici in droburi de sare care te ajuta sa ghicesti cam pe unde trebuie sa iti pui cocteilul sa nu-ti scape cumva pe jos, niste desene futuriste pe pereti, dar cu gust si chiar interesante (am avut posibilitatea sa le examinez mai in amanunt in zorii zilei, cand am parasit locatia), un bar luuung si usor serpuit ca sa iti creeze impresia ca tu esti treaz (nicidecum usor ametit de la cine stie ce bautura) si ca, de fapt, mobila este stramba.
Muzica nu mi-a zgariat timpanele cu nimic, ba chiar mi-a incantat auzul cu ceva acorduri mai vechi, si nicidecum noile trenduri muzicale (pe care, de altfel, nu le pot suporta zilnic).
Drept pentru care, atmosfera combinata de vechi cu nou mi-a priit foarte bine. Cand ma simteam ca la o galerie de arta futurista (vezi picturile de pe pereti), cand intr-un loc vechi, cu puternice accente de pestera neexplorata. In ceea ce priveste meniul, nu am avut parte sa prind vreunul in fata ochilor, fiindca este chiar inexistent, dar acest lucru nu este chiar o povara pentru cei de la bar, care sunt chiar bucurosi cand sunt solicitati de vreun client pentru cine stie ce cocteil mai deosebit.
Nu ma asteptam sa am parte totusi de o seara atat de calda si primitoare, mai ales intr-un loc care poarta numele de himera.
De fapt, cred ca acesta este si tot farmecul lui, o atmosfera relaxanta, adica o fantasma pe care orice locuitor al unui oras mare, cu un program nu prea generos cand este vorba despre timpul liber, o cauta, si o cauta…si tot o cauta…Eu am gasit-o deja…

Cultură /Unde mergem