Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură /Tendinte

Urban. Trendy. Industrial

White House poate parea un nume pretentios pentru un spatiu industrial. Situat in vecinatatea Ateneului, locul este folosit in special pentru evenimente urbane si/sau pentru concerte cu trupe mai putin cunoscute la noi. In hala White House se ajunge urcand pe trepte la etajul cladirii

Urban. Trendy. Industrial
Urban. Trendy. Industrial · Foto: După Afaceri

White House poate parea un nume pretentios pentru un spatiu industrial. Situat in vecinatatea Ateneului, locul este folosit in special pentru evenimente urbane si/sau pentru concerte cu trupe mai putin cunoscute la noi. In hala White House se ajunge urcand pe trepte la etajul cladirii. Sus este o terasa, un spatiu deschis, foarte putin amenajat, unde se afla doar o punte din lemn. Dincolo de aceasta punte este locatia urban-trendy-industrial. Adica o incapere destul de intunecoasa, de dimensiuni mari. Este de fapt o sala goala in care se pot monta ad-hoc scene pe care sa urce trupele. Sau se poate pune un pupitru pentru DJ. Odata inceput evenimentul (doar pentru connaisseuri) sala de la White House nu mai pare nici goala, nici prea mare, nici prea industriala. Asta pentru ca publicul este unul foarte colorat – urban.
Un alt exemplu este Fabrica (fost Test Point), un loc de petreceri amenajat intr-o fosta fabrica de ciorapi de pe strada 11 iunie, la numarul 50. Aici incap peste o mie de persoane pe doua niveluri, cel putin trei baruri si o terasa, vara. Pe parcursul a doi ani, de cand este folosita in “scopuri underground”, locatia a suferit mai multe modificari. In prezent se numeste simplu Fabrica si gazduieste aproape saptamanal cateva dintre cele mai interesante evenimente urbane ale Bucurestiului.
“Afara spatiile industriale sunt mult mai multe. In Bucuresti ele sunt daramate pentru a se construi locuinte. Lispa spatiilor de entertainment cumulata cu nonconformismul oferit de fostele fabrici, acum dezafectate, va incuraja dezvoltarea activitatilor de gen, poate chiar si a unora culturale clasice sau sportive. Da! Va fi un trend”, spune Mihai Mironenco (Jay), PR & Event Organizer Fabrica.
In acest sens, Mironenco promite in 2008 “expozitii de pictura, piese de teatru, proiectii de filme, poate chiar si prezentari de moda”. Odata cu diversificarea evenimentelor de la Fabrica, aceasta va fi deschisa aproape zilnic sub numele de “spatiu cultural si de entertainment”.
Tot la capitolul urban-trendy-industrial se incadreaza si locurile in care si-au lansat petrecerile cei de la Tralala Events in colaborare cu Up2 Events. Seria de evenimente Stereo Avalanche a avut loc in cateva dintre cele mai neobisnuite locatii.
Prima editie s-a “dezlantuit” intr-o fosta fabrica de ciocolata de pe Bulevardul Serban-Voda (langa Parcul Tineretului), a doua editie a fost intr-o hala industriala din incinta Rocar si a treia editie s-a desfasurat in incinta Flores, pe strada Ion Minulescu.
Mihaela Biris, event promoter la Tralala Events, spune ca urmatoarea editie va fi “la sfarsitul lui martie intr-un loc la fel de neconventional, un loc care sa ofere cat mai multa posibilitate de expresie”.
Si in Timisoara se afla o astfel de locatie. Cel mai important festival de muzica electronica de la noi, TMBASE, are loc in fostele hale industriale Fructus. TMBASE a ajuns deja la a zecea editie. “Trendul cu locatiile industriale a venit din lipsa spatiilor de evenimente si din dorinta de locuri alternative, underground. In afara tarii sunt extrem de multe astfel de locatii. Unele dintre ele sunt cluburi de sine statatoare, nu doar spatii pentru evenimente. Cred ca in 2008 se vor descoperi noi locuri industriale pentru petreceri. Singura problema este ca o hala nu ofera confortul unui club. Iarna trebuie sa stai cu haina pe tine, de obicei nu sunt mese si scaune etc. Dar toate acestea iti dau senzatia ca te afli la baza partiei de schi la un vin fiert”, spune Igu de la feeder.ro (site despre evenimente culturale urbane).
Un spatiu cu aer industrial a fost si terasa E-Uranus, deschisa in anul 2007, in Rahova, unde au avut loc concerte, proiectii de film in aer liber si alte evenimente cultural-urbane. Nu se stie inca daca terasa va mai fi activa si in 2008. Tot anul trecut a avut loc si o lansare de moda “industriala”.
Creatoarea Elena Perseil si-a prezentat colectia de primavara/vara 2008 intr-o hala din cladirea Academiei de pe strada 13 septembrie. Peretii de beton ai salii inalte de cel putin 10 metri au fost decorati cu materiale fluide. Din loc in loc au existat niste radiatoare speciale – punct de atractie pentru spectatorii care simteau frigul (in jur de 0 grade in interiorul incintei).

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția