Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Unul din zece suporteri din Statele Unite pleacă beat de la stadion

Aproape unul din zece suporteri americani părasește stadioanele de fotbal american sau baseball cu un nivel al alcoolului în sânge peste limita legală, conform unui studi derulat de publicația Alcoholism, scrie Bloomberg.

Unul din zece suporteri din Statele Unite pleacă beat de la stadion
Unul din zece suporteri din Statele Unite pleacă beat de la stadion · Foto: După Afaceri

Aproape unul din zece suporteri americani părasește stadioanele de fotbal american sau baseball cu un nivel al alcoolului în sânge peste limita legală, conform unui studi derulat de publicația Alcoholism, scrie Bloomberg.

În Statele Unite sunt organizate anual peste 5.000 de întreceri sportive care sunt urmărite de mai mult de 130 de milioane de fani. Stadiolul echipei de fotbal american New York Giants are o capacitate de 82.500 de locuri, iar conform datelor publicate de studiu, după fiecare meci aproape 6.600 de suporteri, 8% din total, pleacă spre casă sub influența băuturilor alcoolice.

“Opt procente nu pare așa mult, însă cifra se ridică la câteva mii de oameni care pleacă băuți de la stadion”, a spus Darin Erickson, autorul studiului, profesor de epidemiologie la Universitatea din Minnesota.
Studiul, care a fost derulat pe un eșantion de 362 de fani prezenți la 13 meciuri de baseball și 3 de fotbal american, a arătat că 40% dintre cei testați cu aparatul etilotest consumaseră băuturi alcoolice. Fanii sub 35 de ani s-au dovedit a fi de nouă ori mai predispuși decât ceilalți pentru a avea concentrații de alcool în sânge peste limita legală.

Un alt studiu efectuat de cercetătorii canadieni a arătat că prevalența accidentelor auto provocate de consumul de alcool este mult mai mare imediat după încheierea întrecerilor sportive decât în timpul acestora sau în zilele când nu au loc meciuri.

În Statele Unite, limita legală pentru nivelul alcoolului în sânge este de 0,8 g/litru de sânge. În Europa, majoritatea țărilor permit consumul moderat de alcool la volan, limitele legale admise situându-se în jurul a 0,5 g/litru de sânge. În România consumul de alcool la volan este interzis, se consideră infracțiune o concentrație de alcool în sânge de peste 0,8g/litru.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția