Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Un nou jucător a intrat pe piața românească a ciocolatei de lux. Care e povestea brandului belgian Daskalidès, care are o istorie de aproape 100 de ani?

Pe Calea Dorobanților din Capitală, la numărul 109, brandul de ciocolată de lux Daskalidès, originar din Belgia – de unde altundeva dacă nu din patria celui mai iubit desert din lume ?! –, a deschis primul magazin de pe piața locală

Un nou jucător a intrat pe piața românească a ciocolatei de lux. Care e povestea brandului belgian Daskalidès, care are o istorie de aproape 100 de ani?
Un nou jucător a intrat pe piața românească a ciocolatei de lux. Care e povestea brandului belgian Daskalidès, care are o istorie de aproape 100 de ani? · Foto: După Afaceri

Pe Calea Dorobanților din Capitală, la numărul 109, brandul de ciocolată de lux Daskalidès, originar din Belgia – de unde altundeva dacă nu din patria celui mai iubit desert din lume ?! –, a deschis primul magazin de pe piața locală. Pentru cei care au ajuns în vestul Europei și au descoperit deja povestea casei, această inaugurare reprezintă, cu siguranță, o surpriză frumoasă. Pentru toți ceilalți, care acum iau primul contact cu brandul, După Afaceri Premium și-a luat rolul de narator al istoriei Daskalidès, ce se întinde pe parcursul a aproape un secol.

„Sunt persoane care au descoperit brandul datorită magazinului nostru, dar există și unele care îl știau din călătoriile din Franța și Belgia și care ne-au spus că se bucură să îl descopere la București“, povestește antreprenorul Cosmin Constantin, cel care se ocupă de distribuția mărcii Daskalidès pe piața din România și care, pe data de 17 mai a acestui an, a deschis primul butic monobrand al companiei pe plan local.

Uitându-se în urmă la lunile care au trecut de la inaugurare, el spune că cea mai frumoasă surpriză a fost atunci când cineva care a locuit în Belgia a venit la doar câteva zile de la deschidere să cumpere bomboane de la Daskalidès București.

„Ce mă mai bucură este că cine a venit o primă dată a revenit.“

De formație, Cosmin Constantin este inginer, iar cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o ca director administrativ al departamentului auto din cadrul grupului Farmexim, activ în industria farma.

„Mai bine de două decenii am coordonat activitatea flotei grupului. Apoi, am decis să fac ceva pe cont propriu, să fac primii pași în antreprenoriat. Era începutul anului 2020. Și a venit pandemia.“

Știa ce vrea – să își dezvolte propria firmă de transport. A pornit cu două mașini pe care le folosea pentru a face subdistribuție și pe care apoi le-a închiriat.

„Totuși, anul 2020 a fost dificil pentru că era greu să intri în contact cu oamenii. Am continuat businessul în 2021 și 2022, însă anul trecut, printr-o conjunctură, am cunoscut pe cineva care era consultant pentru Daskalidès.“

Atunci a aflat că brandul avea intenția să intre pe piața locală, făcuse deja o serie de studii care relevaseră că în România nu era decât Leonidas ca nume mare pe segmentul de lux din piața ciocolatei. „Studiile au mai atras atenția asupra faptului că local consumatorii sunt iubitori de ciocolată“, adaugă antreprenorul.

România nu este însă singura țintă a grupului, brandul își dorește o expansiune rapidă în următorii ani, vizând să ajungă la 100 de magazine până în 2027. Astăzi sunt circa 30 de unități.

Totuși, Daskalidès e prezent deja pe piața din Bulgaria, spre exemplu, unde sunt deschise două unități. Primul magazin a fost inaugurat acum 12 ani, iar al doilea în 2022.

În România, brandul belgian de ciocolată de lux a venit acum doar patru luni, o perioadă mult prea scurtă pentru a putea fi făcute estimări sau predicții. „Am deschis buticul pe data de 17 mai. Consumul de ciocolată este unul sezonier, iar lunile de vară sunt slabe ca vânzări în toată lumea.“ În septembrie debutează sezonul ce durează până în mai. Deja începe să se vadă o efervescență, spune Cosmin Constantin, dar consumul culminează de sărbători, când brandul are în ofertă și o serie de produse speciale. „De altfel, noi deja ne pregătim pentru acea perioadă. Ce îmi doresc până la finalul acestui an pentru business este să devenim a doua opțiune a consumatorilor locali pe piața pralinelor și bomboanelor de lux.“

Portofoliul Daskalidès cuprinde în total circa 70 de produse, dintre care unele sunt sezoniere. În magazinul de la București există circa 30 de creații, asta pentru început. Cele mai vândute astăzi în România sunt cupele, urmate de bomboanele în formă de inimă. „Iubitorii gustului intens de ciocolată aleg Origin Daskalidès, care sunt și favoritele mele, alături de Palet Piment, cu piper roșu.“

Produsele Daskalidès sunt realizate integral în Belgia, iar procesul este unul artizanal, ce implică multă muncă manuală, mai ales în zona de detalii. „Astfel, noi aducem produsele din Belgia, lucrăm cu o firmă locală care face săptămânal curse, e vorba de un transportor cu temperatură controlată, lucru foarte important în industria noastră.“

În acest context, în care temperatura joacă un rol-cheie, la ce trebuie să fie atent un consumator atunci când cumpără bomboane de ciocolată?

„Un consumator trebuie să fie atent la două aspecte –  ciocolata să nu fie umedă, transpirată (tocmai de aceea sunt foarte importante condițiile de transport și depozitare) și să nu fie albită.“

Până la acest business, Cosmin Constantin nu avusese contact cu lumea ciocolatei, dar recunoaște că a fost dintotdeauna pasionat de gastronomie și de tot ce ține de zona gourmet. „Eu și gătesc și plăcerea e să gătesc pentru cei dragi. Similar, îmi place să ofer ciocolată și să văd cum oamenii se bucură să descopere universul Daskalidès.“

Investiția inițială, atât în marfă, cât și în amenajarea magazinului de la București, a fost de 20.000 de euro. În ceea ce privește businessul, planul antreprenorului este ca anul viitor să mai deschidă un magazin, poate nu stradal de data aceasta, ci în mall. „Pentru prima unitate am ales această variantă pentru că nu am găsit un alt spațiu adecvat. Acum avem 36 de metri pătrați cu tot cu depozitul care e foarte important. Dacă mergeam cu primul magazin în mall, ar fi trebuit un spațiu separat pentru depozit. Amenajarea buticului am făcut-o local, dar brandul ne-a oferit consultanță în ceea ce privește unele detalii.“

Cum a ajuns însă antreprenorul să își lanseze un business în industria ciocolatei?

„După acea întâlnire cu consultantul din industrie, i-am contactat pe cei de la Daskalidès pe site și, după o perioadă mai lungă de discuții, în vara lui 2022 ne-am întâlnit față în față.“ Iar în decembrie 2022 au semnat contractul. „Discuția cu acel consultant a fost primul meu contact cu brandul pentru care acum sunt distribuitor autorizat pentru Româia.“

Cosmin Constantin spune că ce l-a atras la Daskalidès au fost în principal două aspecte – istoria brandului și modul în care e construită imaginea lui.

Fondatorul Daskalidès este un cofetar grec care a plecat din țara-mamă în Italia ca să vândă vin. Apoi, a ajuns în SUA, iar la începutul secolului al XX-lea a primit o invitație să participe la un târg de ciocolată din Belgia. A fost premiat ca urmare a prestației sale. A revenit în Belgia în 1913, când a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție și a rămas.

El a început businessul cu ciocolată ulterior, în 1931, și apoi a deschis un salon de ceai în Ghent, unul dintre cele mai mari de la momentul acela, un local cu câteva sute de locuri.

Firma Daskalidès a devenit însă cunoscută datorită fiului său, Jean Daskalidès, care era medic ginecolog, dar care a compus și cântat jazz și care a și produs filme. Reprezentantul celei de-a treia generații – Alexander – a fost pentru o vreme chiar CEO al Leonidas, iar asta în condițiile în care fondatorul Daskalidès era văr cu fondatorul Leonidas. Între timp, compania a fost achiziționată de un investitor din SUA, apoi a ajuns în mâinile unui producător mare de ciocolată din Germania, pentru ca în 2020 să fie răscumpărată de Dimitri Daskalidès – reprezentantul celei de-a cincea generații a familiei – și de alți parteneri. El a decedat anul trecut, dar copiii săi duc mai departe povestea.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția