Cultură /Business Test Drive
Un mobil complet
Nu mai are nimeni telefon mai jos de generatia a treia (3G), iar aici, noul model K770i de la Sony Ericsson se conformeaza. Caracteristicile care il scot din multime sunt camera de 3,2MP si tastatura care isi schimba functiile ca prin farmec pentru a servi reglajelor foto
Nu mai are nimeni telefon mai jos de generatia a treia (3G), iar aici, noul model K770i de la Sony Ericsson se conformeaza. Caracteristicile care il scot din multime sunt camera de 3,2MP si tastatura care isi schimba functiile ca prin farmec pentru a servi reglajelor foto. Nici designul nu-i deloc rau. Fata mobilului are un design clasic si toate butoanele sunt dispuse exact la fel ca la majoritatea telefoanelor Sony Ericsson lansate in ultima vreme. Mobilul are grosimea de numai 14,5 mm. M-a surprins foarte tare faptul ca ii trebuie doar o secunda sa treaca din modul foto in cel de telefon si invers. Clapeta din spate face trecerea chiar daca tastatura mobilului e blocata. Este excelent daca vrei sa faci repede o poza. Il scoti din buzunar, culisezi capacul si apesi declansatorul. Aplicatiile se deschid ultrarapid. Mobilul Sony Ericsson face parte din seria K, asa ca e un mobil cu interfata Cyber-shot, iar camera s-a comportat excelent. Am reusit sa fac poze foarte bune chiar si noaptea, fara blit. Iar asta s-a intamplat in modul automat, fara sa umblu la reglaje. In modul foto, butoanele 1, 4, 7, *, 3, 6, 9, si # capata functii de control al fotocamerei. De pilda, 3 si 6 sunt pentru zoom, cu 1 se schimba modurile de fotografiere, iar cu 7 scenele. De fapt, pe taste sunt incrustate si mici icoane care reprezinta aceste functii. Ideea nu e noua. Producatorul a folosit-o si la K810i, dar numai pentru patru butoane. In meniul entertainment de gasesc radioul FM, jocuri, TrackID cu care poti identifica o melodie trimitand un fragment din aceasta la serverul Gracenote, player video, VideoDJ, PhotoDJ si MusicDJ cu care iti verifici talentul in creatie multimedia si functia de reportofon care se comporta foarte bine. In acelasi meniu este si aplicatia “Remote control”. Conectat la PC prin cablu sau Bluetooth, K770i poate deveni un fel de telecomanda pentru acesta. Controlezi din butoanele lui prezentarile Powerpoint, Media Player-ul sau pur si simplu inlocuiesti mausul cu butoanele de navigare in meniuri ale mobilului. Mobilul vine in pachet cu un card de memorie M2 cu capacitatea de 256MB. Pe site-ul producatorului scrie ca ar putea gazdui pana la 200 de poze la calitatea cea mai buna. Gresit! Incap peste 300 si am avut grija sa pozez la calitate si rezolutie maxime. N-am reusit sa umplu tot cardul, dar am tras 50 de cadre, iar contorul din stanga jos imi arata ca mai pot face inca 288 in aceleasi conditii. K770i s-a dovedit a fi o combinatie foarte buna intre functiile de telefon 3G si camera foto, dar nici pe partea de muzica nu sta foarte rau. E un mobil multimedia bun si complet. De altfel nici nu i-am gasit defecte suparatoare. In curand va putea fi cumparat si din magazinele romanesti.
Cultură /Business Test Drive
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția