Un chimist-parfumier italian realizează arome pornind de la momentele marcante din viața noastră. Ce credeți: A ce miroase copilăria? Dar casa bunicilor?
Povestea Dr. Vranjes Firenze începe să se scrie în 1983.
A ce miroase copilăria? Dar casa bunicilor? A ce miroase prima zi de școală sau prima întâlnire? Bineînțeles că, pentru fiecare dintre noi, parfumul asociat unor asemenea evenimente este diferit. Totuși, toate locurile sau momentele marcante din viața noastră sunt, de regulă, legate de niște arome. Iar acestea, în momentul în care ne intersectăm cu ele, ne transportă în timp și spațiu. Astfel de „călătorii“ olfactive l-au inspirat pe Dr. Paolo Vranjes, un chimist-parfumier italian, în a crea brandul ce-i poartă numele – Dr. Vranjes Firenze – și casa de parfumuri omonimă.
În lumea parfumeriei de nișă, drumul alchimiștilor olfactivi începe mereu cam din același punct – parfumul. Mai departe, călătoria în universul inepuizabil al aromelor poate continua în direcția parfumurilor de cameră, al celor de păr, a lumânărilor sau a produselor de îngrijire. Pentru Dr. Paolo Vranjes lucrurile au stat cumva diferit.
„Brandul Dr. Vranjes Firenze este unul aproape 100% italian, ba chiar 90% este «made in» Florența și împrejurimi“, spune Cristina Rebollini, export manager Dr. Vranjes Firenze.
Ea nu face referire doar la faptul că producția este realizată în Italia sau că aici locuiește fondatorul și nasul casei. Întreg procesul de creație și producție este puternic localizat. Astfel, și sticla care încapsulează aromele, și hârtia folosită pentru ambalaje, dar și anumite ingrediente provin din Italia. Sunt, într-adevăr, și unele esențe naturale cumpărate din Grasse, centrul mondial al parfumeriei, un oraș din sudul Franței.
Povestea Dr. Vranjes Firenze începe să se scrie în 1983, când chimistul specializat în parfumerie, Dr. Paolo Vranjes își deschide un mic butic în inima orașului Florența. Acest magazin, ce purta numele Antica Officina del Farmacista (în traducere Vechiul Birou al Farmacistului), avea propriul laborator, unde fondatorul realiza parfumuri, creme și alte produse de îngrijire a pielii.
Fiind un business mic, la început de drum, artizanul italian și-a dat seama că pentru a reuși trebuie să își canalizeze întreaga energie în direcția unui singur produs. Așa a ales parfumurile de cameră de tip diffuser, care au fost încă din primii ani, și au rămas până astăzi, creația fanion a casei care, între timp, și-a adăugat în portofoliu și parfumuri, lumânări și odorizante pentru mașină.
„În această călătorie în lumea parfumeriei, Dr. Paolo Vranjes a pornit cu crezul că amintirile sunt declanșate de aromele din jurul nostru. Spre exemplu, mirosul de plăcintă cu mere e posibil să te ducă automat cu gândul la copilărie“, explică Cristina Rebollini.
De aceea, el și-a dorit ca fiecare dintre creațiile sale să readucă clienților săi un moment de plăcere din trecut.
De-a lungul a circa patru decenii, el a creat 30 de parfumuri de cameră diferite și în cazul fiecăruia procesul de creație a fost același, rezultatul fiind posibil datorită unui mix de călătorie în trecut și chimie. „Dr. Paolo Vranjes nu urmează trenduri, el merge în căutarea unor arome pe care le asociază cu momente din viața sa sau a celor dragi.“
Folosind această „rețetă“, businessul a crescut, inițial prin deschiderea de noi magazine proprii, iar apoi cu ajutorul distribuitorilor care au dus produsele în Italia mai întâi, apoi în Europa, iar ulterior dincolo de granițele Bătrânului Continent. Astăzi, brandul Dr. Vranjes Firenze este prezent în 60 de țări, își dezvoltă operațiunile din Asia și intră pe piețele din America de Sud. În SUA, China, Marea Britanie și, bineînțeles, Italia, compania are propriile birouri, în rest lucrând prin parteneri. În România, spre exemplu, este vorba despre lanțul de parfumerii Obsentum.
„Mergem cu produsele noastre în buticuri premium, suntem în 600 de magazine partenere.“
Sub brandul actual, businessul operează din anii ’90, când fondatorul a decis să își pună propriul nume pe produsele pe care le creează, alăturând acestuia și denumirea orașului unde se întâmplă întreaga alchimie – Firenze (Florența).
„Orașul a jucat un rol major în istoria companiei noastre. Este urbea cu cea mai lungă tradiție în parfumerie, mergând până la Caterina de Medici (anii 1500 – n.red.).“
Cristina Rebollini spune că cea care avea să devină una dintre figurile marcante din istorie a lucrat încă de când era acasă, în Italia, cu o serie de artizani care să o ajute să creeze parfumurile dorite. Când a plecat în Franța, unde s-a căsătorit, a luat cu ea și această artă.
„Paolo a ales orașul Florența pentru a pune bazele casei de parfumuri știind importanța sa în lumea aceasta a aromelor.“ El e originar de lângă Bologna, dar s-a mutat în Florența pentru a porni în lumea afacerilor. Ba mai mult, s-a lăsat inspirat de orașul artelor pentru a crea unele produse din portofoliul Dr. Vranjes Firenze. Una dintre sursele sale de inspirație au fost grădinile din urbă. De altfel, Florența își pune amprenta nu doar asupra unor arome, ci și asupra ambalajelor creațiilor casei de parfumuri.
„Într-o zi, Paolo era împreună cu soția sa în Florența, în fața unui magazin artizanal de sticlă. Meșteșugarul realiza în momentul respectiv o lampă în forma Domului din oraș.“
Atunci, soția antreprenorului a venit cu ideea de a utiliza această formă octogonală iconică și pentru sticlele parfumurilor casei. Înainte, acestea erau simple, pătrate. Acum, toate produsele ce poartă brandul Dr. Vranjes Firenze sunt încapsulate într-un ambalaj care te duce cu gândul la acest obiectiv turistic recunoscut în toată lumea. „Forma asta octogonală face parte din ADN-ul nostru. La sticlele de parfum ea e ceva mai stilizată, dar inspirația e aceeași.“
Multă vreme, chimistul-parfumier și-a concentrat atenția asupra creației care l-a consacrat – odorizantul de cameră. În 2017, un fond de investiții a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al casei și, datorită infuziei de capital, au putut fi dezvoltate noi tipuri de produse.
„Paolo a rămas creatorul, inima acestui business“, spune directorul de export al companiei.
Totuși, atragerea fondului în acționariat a accelerat apariția unor produse precum parfumul, odorizantul de mașină, lumânările și chiar unele articole de îngrijire a pielii. Primele lansate au fost lumânările, în 2018, pentru ca trei ani mai târziu portofoliul să fie completat cu celelalte.
Casa Dr. Vranjes Firenze are șase parfumuri de cameră iconice – Rosso Nobile, Ambra, Ginger Lime, Milano, Aqua și Oud Nobile. Pentru acestea, artizanul a dezvoltat întreaga gamă de produse. Pentru celelalte nu.
Totuși, pentru fiecare nouă lansare se va pune pe piață întreaga paletă. Așa s-a întâmplat cu Rosa Tabacco, cea mai nouă „operă“ a lui Dr. Paolo Vranjes.
„Această creație a pornit de la o poveste de dragoste istorisită de un prieten de-al lui Paolo. Pentru a o „pune în scenă“, el a alăturat trandafirul de damasc – o aromă feminină, cu tutunul – ceva pur masculin.“ Creația olfactivă are totodată note de vanilie și mosc.
A durat mai bine de un an ca Rosa Tabacco să fie gata pentru a fi pusă pe piață în toate formele sale – parfum de casă, lumânare parfumată, parfum de mașină, lampă cu parfum, apă de parfum, spray de păr, spray de corp și loțiune de corp.
„Nu ne grăbim nicăieri, nu avem un calendar de lansări de care să ne ținem. Dr. Paolo Vranjes își ia timpul de care are nevoie pentru a crea.“
Cristina Rebollini spune că inițial discutau ca viitoarea lansare să aibă loc în 2023, dar cum artizanul mai are nevoie de timp pentru a-și desăvârși creația, ea nu poate înainta un deadline.
Deși Dr. Paolo Vranjes este creierul creativ al businessului, în total echipa casei numără peste 150 de oameni implicați în producție, vânzări sau distribuție.
„Avem o fabrică proprie în zona industrială din Florența, fapt care ne permite un control mai bun al întregului proces. În general, încercăm să avem un lanț de producție cât mai scurt.“
Multe materii prime, inclusiv sticla, sunt aduse din apropiere de Florența, din Toscana. Hârtia este de la Fedregoni din Verona, iar aromele – naturale pe cât se poate – vin în bună parte din Grasse, Franța.
„Paolo are o adevărată bibliotecă de arome în atelierul său.“
Ce urmează pentru brandul italian? Dezvoltarea în continuare. În Italia există buticuri monobrand în patru orașe – Roma, Bari, Milano și, bineînțeles, Florența (unde sunt patru), iar în Europa în general, o piață matură, brandul e deja cunoscut pentru parfumurile sale de cameră. Japonia și Orientul Mijlociu sunt piețe puternice, Asia este în plină dezvoltare, iar America de Sud vine încet, dar sigur, din urmă.
„Sunt unele piețe unde nici parfumeria de nișă nu e încă bine ancorată, darămite segmentul parfumurilor de cameră.“
Brandul este prezent, în funcție de piață, în parfumerii de nișă, în buticuri de design poziționate în zona de lux (parfumurile de cameră fiind complementare pieselor de mobilier) sau în magazine de tip department store.
„Parfumurile de cameră sunt un produs diferit, dar totuși strâns legat de lumea parfumurilor.“
În acest segment, clienții pot alege o aromă diferită pentru fiecare cameră, ținând cont de știința din spatele fiecărui miros, nu de preferințele lor olfactive. Spre exemplu, Rosa Tabacco este potrivit în living pentru că deși poate avea efect relaxant, mirosul este totuși puternic. În dormitor, e indicat un parfum mai puțin pronunțat, poate ceva acvatic sau cu iz de ambră.
Totodată, în funcție de mărimea spațiului, există dimensiuni diferite de ambalaje, ce pornesc de la 250 ml și merg, gradual, până la 5 litri, acestea din urmă fiind potrivite încăperilor de peste 50 mp. Cel mai mic gramaj e adecvat în camere de până în 10 mp.
„În domeniul acesta, al odorizantelor de cameră, nu e ca în parfumerie, unde ții cont doar de aromele preferate, e ceva mai multă știință în spate“, conchide executivul italian „lecția“ despre arome, chimie și o notă de „magie“.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția