Stil de viață /Gift Shop
Un cadou personal
În materie de cadouri, lenjeria este pentru femei ce este ceasul pentru bărbați, mai exact cadoul perfect. Astfel, fie că alegi o piesă curajoasă de la Agent Provocateur sau una romantică de la La Perla, șansele să dai greș sunt minime.
În materie de cadouri, lenjeria este pentru femei ce este ceasul pentru bărbați, mai exact cadoul perfect. Astfel, fie că alegi o piesă curajoasă de la Agent Provocateur sau una romantică de la La Perla, șansele să dai greș sunt minime. Cea mai nouă colecție La Perla este dominată de creații dantelate cu acorduri de tulle și mătase, care și-au găsit inspirația în însorita Andaluzie. Piesele sunt pictate cel mai des în negru, însă nu lipsesc nici accentele de culoare, respectiv roșu rubiniu, albastru safir sau violet ametist.
Piesele colorate și-au făcut loc și în cea mai nouă colecție Agent Provocateur, care readuce în prim-plan siluetele feminine. Fiecare piesă, fie că este din dantelă neagră sau din mătase roșie, este creată pentru a venera corpul purtătoarei.
Atunci când negrul este prea negru, iar nude-ul prea cuminte, o opțiune poate fi oricând o piesă în tonuri vii, cu accente de roșu, bleu ciel și galben, care îmbracă silueta în broderii florale de inspirație franțuzească.
Lenjeria Zuri (foto) de la Agent Provocateur este prezentă într-un corner dedicat în cadrul multibrandului Victoria 46 și are un preț total de 1.467 de lei (ZURI slip 449 lei, portjartier 509 lei, sutien 509 lei).
Stil de viață /Gift Shop
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția