Un alt fel de mobila
In galeriile de arta bucurestene ajung obiecte cu o istorie tumultuoasa. Au apartinut candva marilor familii, au fost nationalizate, vandute, iar acum se intampla sa fie revendicate, restaurate si iar vandute. Desi valoreaza mii de euro, sumele scrise pe eticheta spun prea putin despre valoarea lor sentimentala
In galeriile de arta bucurestene ajung obiecte cu o istorie tumultuoasa. Au apartinut candva marilor familii, au fost nationalizate, vandute, iar acum se intampla sa fie revendicate, restaurate si iar vandute. Desi valoreaza mii de euro, sumele scrise pe eticheta spun prea putin despre valoarea lor sentimentala. Sau despre povestea primilor proprietari.
Prin anticariate si galerii de arta se gasesc obiecte care au apartinut familiilor cu renume (si cu bani) de la inceputul secolului trecut. Politicieni, diplomati sau oameni de cultura ai epocii interbelice au cumparat din strainatate si au adus in tara piese de mobilier autentice. “Acum multi dintre colectionarii de odinioara (sau mostenitorii lor) au conturile mult diminuate si doresc sa valorifice obiectele de arta pe care le detin. Asa au ajuns sa se gaseasca in acest moment pe piata o serie de piese extraordinar de frumoase si in mod cert autentice”, precizeaza Andrei Stomff, directorul galeriei Djaburov Art.
Colectionarii zilelor noastre asteapta ani intregi pana “pun mana” pe o piesa rara. Asta datorita tendintei de tezaurizare, sustin galeristii. “Impatimitii tezaurizeaza aceste piese de colectie, expunandu-le in locuintele personale ca intr-un muzeu. Din momentul in care colectionarul achizitioneaza o piesa foarte valoroasa, in mod cert aceasta va disparea de pe piata pentru o perioada de cel putin 10-15 ani”, adauga Stomff.
Raritatea si autenticitatea sunt principalele criterii dupa care tanjesc colectionarii de antichitati. Nu este de mirare ca unii dintre ei sunt dispusi sa plateasca mii de euro pentru un “Ludovic” sau pentru un “Biedermeier”. La care se adauga costurile (destul de ridicate) ale restaurarii.
Ion Burcea, restaurator de mobila de arta, isi aduce aminte ca una dintre cele mai importante lucrari pe care le-a avut a fost un salon Napoleon al III-lea care apartinea unei familii cu renume din provincie: o canapea, doua fotolii si sase scaune. Fiind prima restaurare executia a durat un an si jumatate. “Din tapiserie nu se mai putea salva nimic – era ca arsa, iar lemnul trebuia tratat caci era mancat de cari. In schimb, intarsia de sidef iti lua ochii. Era o piesa care valora acum cativa ani 300 sau 400 de milioane de lei”, isi aminteste Burcea.
Indiferent de preturi, colectionarii nu ezita atunci cand este vorba despre autenticitate sau de o piesa rara. La Galeria Djaburov Art se gaseste un dormitor Vernis-Martin, mobilier cu panouri pictate de catre ebenisti francezi. Vernis-Martin s-ar traduce (in limbajul specialistilor) “mobilier pictat si vernisat”. Insa nu pictura este elementul care ii confera distinctie acestui set de mobilier. Raritatea consta in faptul ca fiecare bucata de lemn poarta (inca) stampila atelierului din Paris unde a fost realizat. Setul are varsta venerabila de aproape 200 de ani. “Si daca valoarea sa reala (pe piata din strainatate) este de aproximativ 50 de mii de euro, in Romania nu se poate obtine un pret mai mare de 15 mii de euro”, marturiseste Andrei Stomff.
Fiecare piesa de colectie are in spate o poveste care ii confera un plus de autenticitate. Uneori povestea obiectului sau valoarea sentimentala este cea care primeaza in cadrul unei licitatii.
Ion Burcea a restaurat acum cativa ani doua fotolii englezesti (mostenire de familie) pentru Alexandru Paleologu. “L-am intrebat daca sa slefuiesc bratelele fotoliilor, marturiseste Burcea. Mi-a interzis fara sa ezite: “Trebuie sa simt amprenta strabunicului, a bunicului si a tatalui meu. Nu vreau sa slefuiesti si sa iei mirosul strabunilor mei.”
Se stie ca celebritatea fostilor proprietari sporeste valoarea antichitatilor. Si cum obiecte din recuzita regala nu se gasesc decat in muzee, colectionarii vaneaza obiecte care au apartinut marilor case din Bucuresti.
Este si cazul unei mese de joc de la galeria Djaburov. A apartinut familiei Stirbei, apoi familiei Bellu, ultimul proprietar fiind o descendenta a acestor familii boieresti – Beatrice Rascanu Bagdat. Nume mari ale Bucurestiului de altadata au jucat sah, table sau carti la aceasta masa. Pe langa valoarea sa istorica, piesa este o raritate in materie de tehnica a realizarii. Toate suprafetele sunt acoperite cu intarsie din furniruri de diverse esente si culori, decupate in baghete de cativa milimetri patrati. Este “o broderie” in furnir.
Iar pretul este pe masura dichisului si a varstei sale. Dateaza de prin 1800 si, chiar daca valoarea sa este cu mult mai mare, astazi ea poate fi cumparata cu (doar) 15 mii de euro. stela.nadoleanu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
