Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Un alt fel de calendar pentru 2005

Un alt fel de calendar pentru 2005



Pentru fiecare, inceputul de an reprezinta un prilej bun de a face planuri, de la cele mai prozaice (“nu mai merg la filme siropoase”) pana la cele cu adevarat indraznete (“o sa merg la sala de fitness de 4 ori pe saptamana”). Pasionati de inedit ar putea incerca o partida de golf pe gheata, o baie in craterul unui vulcan noroios sau o plimbare cu barca prin Siberia…





Balaceala in noroiul vulcanic, Columbia



Pe coasta Columbiei, la distanta de numai o ora cu autobuzul de orasul Cartagena, Volcan del Totumo reprezinta o atractie turistica deosebita. De-a lungul coastei se gasesc o sumedenie de vulcani noroiosi (dintre care unii sunt simple fisuri in scoarta pamantului), dar El Totumo este, la cei 15 metri ai sai, unul dintre cei mai mari din lume. De pe o platforma din lemn, amatorii de senzatii tari se pot cufunda in craterul vulcanului, pentru o baie inedita intr-un lichid cald, sulfuros si consistent, adanc de pana la 2 kilometri.





Golf pe gheata, Islanda



Campinatul de golf pe gheata (cu 36 de gauri) are loc intre 31 martie-5 aprilie, pe unul dintre cele mai nordice fiorduri din Islanda. Decorul fascinant din ghetari si apropierea ursilor polari sporesc farmecul acestei competitii, in care amatorii se pot multumi admirand spectacolul si peisajul.





Inotati cu rechinii, in Belize



Reciful de corali din Belize este cel mai lung din emisfera nordica, adapostind o gama larga de fauna subacvatica. Cu barca pana la Stingray Alley, va puteti arunca in apele azurii pentru a inota alaturi de una dintre cele mai docile specii de rechini (rechinii doica) si raze jucause de soare.





Cu barca prin Siberia



Puteti contrazice toate stereotipele referitoare la ostilitatea peisajului siberian daca raspundeti provocarii unei excursii de cinci zile pe raul Lena. Perioada optima cuprinde lunile iunie si iulie, cand zilele sunt mai lungi si mai calduroase, ideale pentru a vasli de la Ust Kut la Yakutsk, admirand superbe asfintituri de soare oglindindu-se n apele raului. In drumul sau catre Oceanul Arctic, Lena strabate sute de kilometri de taiga, unduindu-se peste dealuri rosiatice si printre sate izolate. Yakutsk este capitala regiunii Sakha, bogata in minerale si cu o bogata identitate culturala si etnica.





Momiji-gari, Japonia



Cei care indragesc culorile vibrante ale toamnei pot gasi unele dintre cele mai spectaculoase privelisti in Japonia, unde sa admiri culorile schimbatoare ale copacilor devine, in luna octombrie, un sport national. In centrul atentiei sunt frunzele artarului japonez (momiji), care in fiecare toamna se imbraca in frumoase nuante de roz, rosu si aramiu, adunand mii de admiratori. Dimensiunea spirituala a acestui obicei este legata de comemorarea stramosilor, in vreme ce varianta de primavara, hanami, este mai putin incarcata spiritual.





Eclipsa de Soare, Madrid, Spania



Capitala Spaniei este perfect plasata pentru vizionarea unuia dintre cele mai importante evenimente astronomice ale anului 2005, pe 3 octombrie, ora 9:56 a.m., cand luna va acoperi 90% din suprafata Soarelui. Eclipsa va traversa Portugalia, Spania, nordul si estul Africii… dar numai in Madrid poti iesi dimineata dintr-un club pentru a te trezi in mijlocul unei eclipse de soare perfect vizibila.





Polo, Buenos Aires, Argentina



Poate nu veti imparti bazinul cu membrii familiei regale britanice (Printul Harry si Sarah Fergusson sunt printre cei mai inflacarati jucatori de polo care prefera Buenos Aires), dar veti putea sa va laudati cu aceleasi gusturi rafinate. Argentine Polo Open este marele eveniment al sezonului, care se desfasoara in fiecare an in noiembrie si decembrie. Fara indoiala, este mai bine sa va faceti rezervarile din timp pentru a admira elita acestui sport la Ascotul Argentinian.





Skyventure, Orlando, Florida



Tunelul din Orlando ofera vizitatorilor sansa sa experimenteze senzatiile unei reprize de sky-diving fara a parasi Pamantul. Pentru 38$ primiti un costum de zbor, ochelari de protectie si casca, necesare pentru a face fata unei rafale de vant (eliberata de un dispozitiv special) care, la 198 km/h, da aceeasi senzatie de adrenalina, dar fara parasuta.
andreea.melinte@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția