Un 80 buclucas

Confuzia mea a debutat chiar de la statutul localului. Pe internet “La 80” figura ca restaurant, pe cand in ghidurile after-hours este trecut ca fiind un bistro-bar. Mirosul ademenitor de mancare pe care l-am simtit in curtea interioara am crezut ca ma lamureste, dar cand am intrat in cladirea de la Gradina Icoanei n-am mai stiut sa fac diferenta. Insa, din moment ce ajunsesem acolo, oricum nu mai conta.
Pornisem “La optzeci” cu gandul ca o sa gasesc o locatie care sa-mi aduca aminte de anii aceia. Si eram foarte curioasa – mai ales in ceea ce priveste muzica. Asta pentru ca perioada cu pricina mi se pare foarte… “interesanta” e putin spus. Dincolo de usa cu vitralii multicolore ma asteptau insa alte surprize. Doua incaperi micute situate de o parte si de alta a holului de la intrare comunica cu spatiul central prin “ferestre” taiate in perete. In ceea ce priveste decorul predomina lemnul usor lacuit de culoarea alunelor rosiatice. In camera centrala (de dimensiuni mari) se afla barul si un “foisor” suspendat. Adica un mini-etaj urcat pe o platforma in forma de melc. Sus sunt doar cateva mese rotunde, de la care se poate zari tot localul.
In asteptarea chelneritei am dat atentie muzicii. Insa am constatat ca m-am inselat. Soundul nu era nici pe departe “de nisa”, ci cat se poate de variat. Au fost chansonete, apoi Julio Iglesias. Am auzit “Mentirosa”, “Let’s twist again” si chiar Tarkan. Tot intrebandu-ma de ce s-au ales in playlist atatea stiluri, am ajuns cu privirea la un afis. Incadrat cumva de steagul Marii Britanii, acesta reamintea de expeditia in 80 de zile cu numele romanului pentru copii. Mi-am spus atunci ca asta e sigur tema localului. Mai ales ca am descoperit decoratiuni si elemente specifice multor destinatii, imprastiate prin cele trei camere pe post de suveniruri. Asa am dat (tot cu privirea) peste cateva masti afro-americane (probabil), peste evantaie asiatice, harti englezesti sau radiouri rusesti, iar langa bar am zarit un jukebox american. Predominante au fost elementele bastinase – vestitele rasnite, mojare sau un antic fier de calcat. M-au impresionat insa elementele care mi-au adus aminte de Franta: niste firide pe post de minibiblioteci ferecate cu ferestre patrate. Prin geamul acestora se zareau tomuri de anticariat si chiar cateva ilustrate ingalbenite.
Si meniul mi-a adus aminte de ocolul Pamantului in 80 de zile. Mai ales forma – semana cu palaria lui Passepartout. Atent legat, imbracat in panza de sac, meniul s-a dovedit un adevarat ocol culinar. N-am apucat sa-l studiez pe indelete. Dar, pe langa preparatele romanesti si internationale clasice, dulciurile m-au cucerit. Mai ales perele scaldate in suc de citrice (pere, lamaie, lime, scortisoara, inghetata de vanilie si coniac). Si lista de bauturi era destul de lunga: de la cafele pana la shot-uri sau long drinks. M-am aventurat sa comand (in necunostinta de cauza) un Dr. Pepper. Adica o halba de bere in care statea rasturnat un pahar plin cu Amaretto si rom brun. Nu stiu daca vreodata acest cocteil a fost folosit pe post de doctorie, insa eu n-am putut sa-l termin. Ce-i drept se poate sa-si fi facut efectul caci de-abia cand am parasit bistroul i-am inteles numele format din doua cifre rotunde. Asta pentru ca se afla pe strada Jean Louis Calderon. Numarul 80.

Gastronomie /DJ Culture