Traversare spre o alta realitate

Era vineri seara si venise vremea sa fac din nou turul cluburilor, de data aceasta impreuna cu mai multi romani pe care ii cunoscusem in timpul saptamanii. Am petrecut noaptea inspectand cateva baruri, de la Cotton Club, la Office, Bamboo si Downtown. Niste fete pe care le cunoscusem recent m-au luat de la hotel cu un taxi si, pe drum, mi-au cerut sa le spun cateva glume din California, ca sa treaca timpul mai placut. M-am concentrat, iar pana la urma le-am reprodus un banc romanesc pe care tocmai il auzisem, ceva cu niste vaci si drumuri de tara. Au ras toate, dar cred ca din politete.

Ajuns la club, am comandat o bautura si m-am asezat pe un scaun langa ringul de dans, ca sa-mi dau seama cum se danseaza pe aici. E cam asa: fetele isi unduiesc soldurile si cerceteaza cu atentie camera, probabil pentru a face rost de un partener mai bun de dans sau pentru a vedea cum sunt imbracate celelalte fete. Barbatii fac cam aceleasi miscari si isi tuguie mereu buzele, ca si cum ar fi top-modele. Din cate am observat, nu e neaparat nevoie sa te misti in ritmul muzicii, deoarece lumea dansa ca si cum ar fi ascultat in acelasi timp doua melodii diferite.

Dupa ce am privit cateva minute, m-am intors catre prietenul meu Vlad si i-am spus plin de entuziasm: “Le arat eu cum se face!”. Am insfacat o bruneta inalta cu care vorbisem ceva mai devreme si am incercat sa o antrenez intr-un tango dezlantuit, cu piruete si pasi complicati de dans. Ea s-a uitat la mine ca si cum imi pierdusem mintile si a inceput sa-si unduiasca soldurile, aruncandu-mi o privire ce parca spunea: “Vezi? Asa trebuie sa faci si tu”. Dupa cateva momente, am oftat si m-am asezat la loc.

Dintr-o data, am auzit o sirena la intrare si toata lumea a intors capul pentru a vedea ce se intampla. Clubul a fost imediat invadat de o armata de zece fete imbracate in niste costume stramte din piele rosie, care strigau si zambeau de parca adevarata petrecere tocmai atunci incepea. Conducatoarea grupului a mai sunat o data sirena, pentru a capta atentia tuturor. Toate erau presarate din cap pana in picioare cu etichete Marlboro.

Una dintre fete s-a infiintat plina de sine la masa mea si mi-a aruncat o privire mustratoare. “Nu fumezi Marlboro”, mi-a spus, zambind dezaprobator. “Daca ai fuma Marlboro, ai putea primi un breloc ca acesta!” Dupa care mi-a fluturat niste brelocuri rosii prin fata, parca pentru a ma hipnotiza cu frumusetea lor. Am dat din cap, pentru a exprima cat de minunate mi se pareau brelocurile cu pricina, dar si-a dat probabil seama ca nu ajungea nicaieri cu mine, asa ca a trecut la urmatorul potential client.

A doua zi m-am trezit cu o durere cumplita de cap, dar eram hotarat sa vizitez manastirile din Buftea cu un coleg, deoarece asteptasem cu nerabdare excursia toata saptamana. Ne aflam pe drumul ce duce spre iesirea din Bucuresti, cand o fata a traversat brusc chiar prin fata masinii, drept pentru care toata lumea a franat cu disperare. Ea insa nici macar nu s-a uitat in directia noastra, ci, privind fix inainte, a continuat sa mearga incet.

Colegul meu care conducea mi-a spus: “Asta e problema cu multi oameni din tara asta. Ii iubesc pe romani, dar uita-te si tu. E o trecere de pietoni o idee mai incolo, dar refuza sa mearga pana acolo sau sa-si astepte randul la traversare. Nu are pic de rabdare sau respect pentru regulile civilizatiei. Pur si simplu traieste in propria ei lume si se asteapta ca altii sa o observe si sa nu o loveasca cu masina”.

In timp ce asteptam sa se termine periplul stradal al fetei, un tiganus s-a repezit la noi, cu mana intinsa. De la cluburi la manastiri si tigani, experientele si perspectivele mele in Romania devin tot mai variate.

(Drew Atkins este un jurnalist american aflat in vizita in Romania). datkins7700@yahoo.com

Călătorii