Traieste! Si fa filme!
Filmele lui Radu Mihaileanu sunt despre supravietuire. Ca si "Trenul vietii", noul "Traieste" ("Va, vis et deviens") vorbeste despre viata pe marginea prapastiei, mereu cu suflarea mortii in ceafa. Asa cum a fost de-a lungul istoriei (si in unele parti inca mai este) viata evreilor
Filmele lui Radu Mihaileanu sunt despre supravietuire. Ca si “Trenul vietii”, noul “Traieste” (“Va, vis et deviens”) vorbeste despre viata pe marginea prapastiei, mereu cu suflarea mortii in ceafa. Asa cum a fost de-a lungul istoriei (si in unele parti inca mai este) viata evreilor. Regizorul insusi e fiul unui evreu care a evadat din lagar si si-a schimbat identitatea pentru a-si salva viata. Astfel, Mordechai a devenit Ion, iar Radu, la randul sau, a fugit din Romania in Israel in anii ”80.
“Traieste” pleaca de la un fapt real: operatiunea Moise din 1984, prin care evreii etiopieni au fost adusi in Israel de catre americani.
Aici, personajul principal isi schimba de cateva ori nu numai numele, ci si familia si tara, fara a uita insa de unde a plecat. E totusi doar un copil negru etiopian, prea mic pentru drama shakespeareana, s-ar putea spune, pe care o traieste. Cum in lagarul in care traia oamenii se stingeau la fel de usor cum se evapora apa in desert, baiatul e alungat de mama sa. Ea e cea care rosteste cuvintele “pleaca, devino si traieste !”. Adica pleaca in Israel cu falachas (evreii negri), prefa-te ca esti ca ei si traieste!
Slomo (pe noul sau nume) asa face, pentru ca nu are incotro. De acum incolo insa drumul lui va fi foarte intortocheat, cu o singura constanta: luna, careia ii vorbeste, fie ca e in Paris, fie ca e in Ierusalim, ca si cand ar fi mama sa. Un fel de Forrest Gump (si lui ii place sa alerge la propriu, uneori si la figurat), Slomo isi va cauta mereu locul, contrariat de soarta sa: in tara sa era dispretuit pentru ca nu era evreu, in tara adoptiva e denigrat tocmai pentru ca e vazut ca evreu negru.
Chiar daca incepe ca un documentar, filmul devine pe parcurs o poveste emotionanta la care vibreaza orice om care s-a simtit vreodata alungat sau dezradacinat. Nu lipsesc nici iubirea, nici umorul evreiesc: “sa tipi Ãoi,oi, ce ma doar picioareleà ca d-na X, asta inseamna sa fii evreu!”. Pe alocuri poate prea melodramatic, singurul “pacat” ar putea fi ca trece prea usor peste episodul adoptiei si nu intelegem de ce tocmai acei parinti il aleg pe Slomo si de ce tocmai ei sunt alesi de catre institutori.De fapt, nici nu ar putea altfel, de vreme ce dimensiunea istorica e mult mai importanta aici. Avand in vedere istoria sa personala si faptul ca Mihaileanu e si regizorul, si scenaristul, si producatorul filmului, in final parca avem impresia ca il auzim soptind cu timiditate: “Slomo sunt eu!”.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
