Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Totul despre cinema? Cinemapolisul din Torino

Un recent dictionar de filme se intituleaza "1001 filme de vazut intr-o viata". Nu stiu cate muzee ale filmului din lume merita vazute, dar cel din Torino este cu siguranta unul dintre cele mai originale. Museo Nazionale del Cinema, o initiativa a istoricului si colectionarului Maria Adriana Prolo (supranumita si Doamna Pelicula), este situat in centrul istoric al orasului Torino, foarte aproape…

Un recent dictionar de filme se intituleaza “1001 filme de vazut intr-o viata”. Nu stiu cate muzee ale filmului din lume merita vazute, dar cel din Torino este cu siguranta unul dintre cele mai originale.

Museo Nazionale del Cinema, o initiativa a istoricului si colectionarului Maria Adriana Prolo (supranumita si Doamna Pelicula), este situat in centrul istoric al orasului Torino, foarte aproape de Piazza Castello, pe locul ales de comunitatea evreiasca in 1862 pentru ridicarea unei sinagogi. Proiectul constructiei a fost preluat de municipalitate si a suferit numeroase modificari de-a lungul timpului. De realizarea lui s-a ocupat cu obstinatie arhitectul Alessandro Antonelli, de unde si numele cu care edificiul este alintat de torinezi, Mole Antonelliana. Acesta a conceput o originala constructie in forma de dom. Muzeul, inaugurat in anul 2000, este structurat vertical pe 5 niveluri si este cea mai inalta cladire-muzeu din lume (167 de metri). Din holul interior un lift panoramic din cristal urca spectaculos pana in varful edificiului, de unde se poate admira orasul.

Inca de la intrare, vizitatorul descopera atmosfera speciala a muzeului: totul este invaluit in semiintuneric si pare ca nu exista nimeni si nimic care sa te ghideze in explorare. Analogia cu o sala de spectacol este evidenta. Nu poti vedea (cu adevarat) un film cu lumina aprinsa, dupa cum fiecare spectator urmareste propriul film, proiectat numai pentru el. Posibilele trasee de urmat sunt dezvaluite totusi de un discret sistem de lumini si de pasaje care faciliteaza trecerea de la un exponat la altul si de la o sectiune la alta a expozitiei. Prea discret totusi, daca ma gandesc la momentele in care am cautat cu disperare o iesire. Prima sectiune a muzeului este dedicata istoriei tehnnicii cinematografice si cuprinde majoritatea masinariilor care au produs imagini statice si in miscare de-a lungul vremii. Diorame, panorame, teatre de umbre, kinetoscoape, cutii optice, lanterne magice si multe alte minunatii cu nume bizare si mecanisme si mai ciudate (phenakitiscop, zootrop, praxinoscop). Accesul direct la unele exponate si posibilitatea punerii lor in functiune fac vizitatorul sa se simta ca intr-o adevarata fabrica de iluzii. La urmatoarele sectiuni, dispuse circular, pe verticala, se ajunge cu ajutorul unui lift, in cautarea caruia s-ar putea sa pierdeti ceva vreme.

Aici sunt prezentate, in amanunt, etapele necesare realizarii unei productii cinematografice. De la partea de conceptie si pana la modalitatile de promovare si de reprezentare publica a filmelor, trecand, desigur, prin partea de productie propriu-zisa a unei pelicule. Totul prin intermediul numeroaselor filmulete care ruleaza fara incetare pe diverse suporturi si in cele mai neobisnuite colturi si a numeroaselor exponate: fragmente de scenarii si storyboard-uri, costume si elemente de recuzita, elemente de scenografie si decor, echipamente fotografice si camere de filmat, fotografii de platou si materiale publicitare, aparate de proiectie etc.. Unele dintre acestea cu rezonanta pentru orice cinefil. Palaria lui Charlot, un costum de-al lui Rudolph Valentino, bijuterii purtate de Marilyn Monroe sau un ou de Alien.

De la nivelul superior al expozitiei se coboara in inima muzeului, pe o spirala elicoidala tapetata cu afise originale de film. Sunt foarte bine reprezentate filmele italienesti, dar si cele straine, incepand cu pelicule din perioada fratilor Lumiere si pana la cele mai noi blockbustere hollywoodiene.

Ajunsi in Sala Templului, vizitatorii pot inspecta in amanunt mai multe “miniplatouri de filmare” in care isi pot inchipui ca detin rolul principal dintr-un western sau chiar un sciene-fiction fioros.

De pe chaises longues-urile instalate in centrul salii, se pot urmari in tihna efectele de lumini si umbre din interiorul cupolei. Ca sa nu va prinda somnul de atata relaxare, jocurile sunt intrerupte de proiectii cu secvente de referinta din filme celebre, din toate timpurile si de toate genurile. Merita sa zaboviti aici mai mult pentru a (re)vedea, intr-un mix ametitor, momente antologice din istoria filmului. Si salile de cinema (Multiplexul Massimo), cafeneaua si libraria specializata din holul muzeului reprezinta locuri in care veti putea poposi, in cel mai placut mod.

Gilles Jacob, multa vreme selectionerul oficial al festivalului de la Cannes, a fost intrebat cum poate sa vada atat de multe filme. Daca te saturi de filme inseamna ca te-ai saturat de viata, a raspuns el.

Imensele panglici de celuloid care curg fara incetare prin cele doua proiectoare gigant din Sala Templului iti intaresc parca certitudinea ca povestile vor continua sa curga fara incetare pe ecranele lumii. Si ale vietii…

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția