Too much information

Aproape de fiecare data cand merg cu taxiul, in ultima vreme, imi doresc sa fiu in New York – nu ca sa imi cada vreo bomba terorista in cap, ci pentru ca am vazut eu prin filme cum taximetrele lor au acel minunat geam despartitor, care il impiedica pe sofer sa abereze pret de cativa kilometri buni, pe nervii si pe banii pasagerului.

Sa luam de pilda cazul soferilor de taxi romani in care un mic Woody Allen se zbate sa iasa la suprafata – adica au mare nevoie de psihoterapie, dar nu stiu inca sau nu vor sa recunoasca. Prin urmare, isi aleg o victima inocenta (de pilda persoana pe care o transporta dintr-un capat al Bucurestilor in celalalt) si incep sa-i spuna povestea vietii lor, profitand ca pasagerul nu se poate arunca din taxi. Si povestesc cu amanunte. Multe amanunte. Oamenii astia nu au auzit pana acum de acel sanatos principiu: too much information. Asa am aflat cum un sofer avea gemeni infectati cu streptococ auriu, altul se gandea ca il insala nevasta, iar unul foarte preocupat de sanatatea sa mi-a descris in amanunt rezultatele analizelor si regimul alimentar la care se inhamase, plus diverse proceduri medicale despre care as fi preferat sa nu aflu nimic niciodata.

Dar mai sunt si soferii deprimanti – cea mai rea specie. De pilda, cel care mi-a spus ca nu mai exista scapare pentru Romania, ca nu vom intra in UE, ca nimanui nu-i pasa de noi si ca, dupa gripa aviara, vor mai veni o sumedenie de dezastre care vor sfarsi prin a decima populatia. Si ca ne vom scufunda in haos si saracie ca Atlantida in ocean.

Dar preferatul meu, de departe, a fost cel care a prezis disparitia Bucurestiului. Era o zi frumoasa, iar eu ma gandeam cu bucurie ca o sa apuc sa ma trezesc in masina in drum spre redactie. Si ca poate mai gandesc si vreo doua subiecte interesante. Dar n-a fost chip: omul a inceput sa trancane din momentul in care am pus piciorul in masina: suntem cel mai murdar oras din Europa, prezentam cel mai ridicat risc de pandemie (care de altfel o sa se si intample si o sa ne omoare pe toti), carosabilul se spala cu apa infestata din Dambovita, vom muri din cauza gripei aviare, metroul se va inunda deoarece s-au descoperit niste tunele misterioase care fac legatura cu Casa Poporului si care sunt pline ochi de apa, vom fi sufocati de gunoaiele de pe strada, cladirile vechi or sa cada peste noi chiar daca nu vine vreun cutremur, iar cei care vor scapa vor continua sa sufere din cauza rautatii crescande a oamenilor. Si a incheiat, in timp ce eu ii lasam bacsis pentru o cursa de neuitat: “Nu mai e nici o speranta, domnisoara”.

Marturisesc totusi ca, desi m-a stresat ingrozitor cu diverse teorii ale conspiratiei, daca ar fi aratat ca Mel Gibson nu m-ar fi enervat atat de tare…

raluca.badea@zf.ro

Stil de viață