Tips & Tricks. Mașina timpului: La ce vârstă v-ați întoarce dacă mașina timpului v-ar aștepta la scară? Și mai ales de ce?

„Să-ți vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile – folosite în mediul de business, dar nu numai – specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspirație sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, așa că După Afaceri Premium dă sfară în țară și îi pune pe reprezentanții din lumea businessului în fața unor provocări mai puțin stresante decât cele din viața de zi cu zi a afacerilor.

Luna iunie este, de regulă, prilej de nostalgii din copilărie și tocmai la un astfel de exercițiu i-am invitat de data aceasta pe cei cinci oameni din business care au răspuns provocării. Celor mai mulți, gândul le-a zburat la versiunea lor din adolescență și la visurile de pe atunci, unele dintre ele concretizate ani mai târziu. În secret sau nu, vă invităm să vă gândiți la același lucru: la ce vârstă v-ați întoarce dacă mașina timpului v-ar aștepta la scară? Și mai ales de ce?

Dragoș Bonea, proprietarul furnizorului de obiecte pentru amenajări interioare Delta Studio:

„M-aș întoarce la vacanța de vară din 1990. Atunci am avut prima mea ocazie să vizitez Occidentul. Pentru că mă încadram în categoria «cu rude în străinătate», dacă nu ar fi fost schimbarea din 1989, probabil că nu aș fi avut nicio șansă să călătoresc în Vest. În schimb, în vara aceea, tocmai datorită rudelor, am reușit să explorez pe îndelete zona de vest a Germaniei și chiar să ajung pentru câteva zile la Paris. M-am întors cu gândul să întrerup facultatea, măcar pentru un an, și să încep o afacere. Erau atâtea lucruri care încă lipseau în România și care se puteau importa, cu profituri mari, din Occident. Erau, în același timp, alte lucruri încă foarte ieftine în România, raportat la prețurile din Occident, care se puteau exporta.

Când le-am povestit părinților despre planurile mele, au fost total dezamăgiți. Vedeau un cu totul alt viitor pentru mine: să termin facultatea cu note cât mai mari, să prind o bursă de doctorat în Occident, să-mi fac acolo meseria de inginer de aviație, care era foarte bine plătită, și să las ideile mele de afaceri pe seama «bișnițarilor», care oricum erau mai pregătiți decât mine în acest domeniu. După lungi discuții în contradictoriu, tatăl meu a încheiat «negocierile» cu un argument puternic: «Atâta timp cât locuiești în casa noastră și trăiești din salariile noastre, faci ce îți spunem noi. Dacă nu, ești liber să te descurci de unul singur».

Nu știu dacă a fost teama că nu m-aș putea întreține singur sau dorința să nu-mi dezamăgesc părinții ori neîncrederea într-o schimbare atât de radicală, dar ceva din astea m-a făcut să renunț. Am continuat să merg, cu succes, pe traiectoria în care credeau părinții mei. Am terminat facultatea, am lucrat apoi într-un institut de cercetare, m-am înscris la doctorat, mi-a apărut șansa unei burse în Germania, însă gândul acela din vara anului 1990 mi-a stăruit în minte, până când, după șase ani, m-am încumetat să-l ascult.

Astăzi, privind în urmă, regret că nu am avut curajul să o fac mai repede. Am pierdut multe oportunități și am investit încă șase ani într-o direcție pe care, până la urmă, am abandonat-o. Câteodată îmi doresc să mă pot întoarce atunci, în vara lui 1990, și să reiau firul de acolo.“

Irina Pencea, general manager al retailerului eMAG România:

„O perioadă care va rămâne mereu specială pentru mine este finalul anului 2017, când am lansat campania MagicHOME, alături de echipa din agenție și de oamenii minunați de la Asociația MagiCamp, campanie care a pus în mișcare valuri de empatie și a adus împreună oameni extraordinari alături de familiile copiilor bolnavi de cancer. Am descoperit atunci cât de multă solidaritate există în România, cât de multă putere au oamenii când sunt inspirați de o cauză în care cred și când își doresc să schimbe ceva pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii. S-au așezat atunci pe scaun mult mai mulți oameni decât îmi imaginam și asta a transformat un proiect de «serviciu» într-un proiect de viață unic, care va avea întotdeauna un loc magic în sufletul meu.“

Adina Humă, antreprenoare, cofondatoarea R-Create, start-up care dezvoltă o platformă tehnologică de economie circulară:

„Chiar cred că uneori e necesar să fixăm mental o amintire bună, ca un semn de carte, la care să ne întoarcem. Amintirea la care mă întorc uneori este plasată undeva la 17 ani, în sufrageria părinților mei, care devenea cameră de studiu pentru câteva ore pe zi. Pentru că sunt născută în era analog, timpul avea complet altă dimensiune, neexistând nimic care să-ți distragă atenția. Mă pregăteam mental pentru terminarea acelei etape «de acasă» din viața mea și seara scriam cu entuziasm pe caiete studențești toate planurile de viață care îmi veneau în minte, sintetizate din cărți citite, discuții cu oameni, puținele informații pe care le aveam și multă imaginație. Aveam o stare de liniște și concentrare și puteam construi mental planuri complexe descrise în cele mai mici detalii, trăind astfel bucuria unică a anticipării și a speranței. Deși am pierdut din naivitatea vârstei, e o metodă la care mai apelez și acum, în special pentru a preîntâmpina anxietatea și procrastinarea, de care ne-am molipsit cu toții. Și mă bucur că încă funcționează.“

Mihai Purcărea, CEO al societății de administrare a activelor BRD Asset Management:

„O perioadă interesantă a fost în jurul vârstei de 22 de ani, când tocmai terminam facultatea. Era perioada anilor 2004-2005, când România înregistra una dintre cele mai rapide creșteri economice din istoria sa. Atunci, în doar câțiva ani, PIB-ul României s-a dublat, iar PIB-ul per capita a crescut de trei ori. Intraserăm de curând în NATO și, câțiva ani mai târziu, în 2007, am aderat la Uniunea Europeană. A fost o perioadă plină de optimism și oportunități, în care părea că orice este posibil pentru noi și pentru țară. Atunci mi-am început și eu cariera în domeniul investițiilor financiare și mă consider norocos că am avut șansa să-mi încep viața de adult într-o asemenea perioadă. Dacă ar fi să dau un sfat lui Mihai de 22 de ani, acela ar fi «fii pozitiv și deschis oportunităților!»“.

Alina Rachieru, antreprenoare, fondatoarea brandului de cămăși Pineberry:

„Vârsta la care aș vrea să mă întorc este cea de 16-17 ani, în perioada liceului. Perioada aceea mi s-a părut cea mai frumoasă, uitându-mă în urmă acum și având cu ce să compar. A fost perioada în care mi-am legat cele mai frumoase prietenii, care durează și astăzi, perioada în care mi-am cunoscut oamenii de suflet, prietenele care mi-au fost alături în toate momentele frumoase și mai puțin frumoase ale vieții, alături de care am crescut, m-am maturizat și am creat cele mai frumoase amintiri. Liceul pe care l-am urmat, George Coșbuc, a fost și locul care mi-a deschis orizonturi noi, care mi-a oferit modele de urmat, oameni care m-au influențat pozitiv în formarea mea ca tânăr adult, într-un mediu libertin pentru vremea aceea. A fost vârsta la care nu aveam griji și timpul nu trecea atât de repede ca astăzi. Am trăit multe experiențe frumoase în acel liceu, mai ales că cei din conducere ne organizau diferite evenimente/ proiecte la care să participăm, experiențe rar întâlnite în alte licee, în acei ani (vorbim despre perioada 1995-1999).

Țin minte cu mare drag un astfel de proiect, organizat de o fundație americană, cu sprijinul UNICEF, proiect care se numea «O zi la serviciu cu fetele noastre». Fiecare elevă a însoțit la muncă, pentru o zi, o femeie cu carieră profesională și a luat parte la întreaga activitate. Îmi amintesc că una din aceste femei și promotoarea proiectului a fost Andreea Esca, pe care noi toate o admiram nespus și ne rugam, fiecare în parte, să fim trase la sorți cu ea în acea zi. O altă colegă a mea a fost desemnată să meargă la PRO TV, iar eu am fost aleasă să însoțesc un doctor virusolog din cadrul Spitalului Colentina, care procesa testele HIV în laborator și care mi-a explicat detaliat tot ce se putea despre acest virus – cum te poți infecta, care sunt simptomele, ce tratament poți urma. Experiența a fost atât de puternică, încât detaliile acelea mi-au rămas în minte mult timp după aceea. Mi s-a părut uimitor, la acea vârstă, să primesc informații atât de prețioase și să văd efectiv cum se fac testele în laborator. Proiectul s-a încheiat cu o gală la Centrul Cultural American și cu un mic interviu pe care l-am oferit unui ziar cunoscut la acea vreme, fapt care mi-a ridicat foarte mult stima de sine la acea vârstă.“

Stil de viață