Teroarea purta halat alb

A fost o data ca niciodata un mester harnic, ce se numara printre fruntasii cetatii unde salasluia. Acest mester avea o meserie extrem de cautata si profitabila – de fiecare data cand unul dintre concetatenii sai benchetuia prea mult si cadea la pat cu dureri feroce de dinti sau daca, in cursul vreunui duel, combatantii se alegeau cu dantura sparta, bunul mester se ocupa de aceste probleme cu cea mai mare blandete si mila fata de suferintele pacientilor. Asa de mult i se dusese vestea bunului dentist (caci asa se numea artizanul), incat oameni din toate colturile tinutului veneau la el, pentru a le ostoi suferintele, mai ales ca inventase si un procedeu care elimina orice durere.

Poveste de adormit copiii si barbatii in toata firea carora le este prea teama de dentist, veti spune. Asa si este. I-am servit acest basm partenerului meu (ce va fi desemnat pe parcursul acestui articol prin termenul Victima), care ar fi preferat sa fie sfasiat foarte incet de fiare salbatice decat sa ajunga in scaunul unui dentist. Manat insa de cruda realitate a durerilor de dinti, a acceptat sa faca o vizita la cabinetul unui stomatolog despre care i-am spus ca are doua calitati: are “mana usoara” si “nu ia foarte multi bani”.

Ziua fatidica in care a pasit pragul cabinetului a marcat si momentul oribilei transformari la fata si la portofel: dintr-un om normal s-a metamorfozat intr-o creatura permanent umflata si tumefiata (in urma tratamentului plin de blandete), iar fluxul de lichiditati, in loc sa se indrepte catre magazinele respectabile (la urma urmei nu am decat vreo 25 de perechi de pantofi), este absorbit in totalitate de buzunarele distrugatorului in halat alb. Indignata de secatuirea brusca a fondurilor alocate in mod normal lucrurilor importante din viata (tone de haine si mese la restaurant), i-am sugerat Victimei desfigurate niste solutii alternative care ar rezolva problema mai rapid: un ciocan, un polizor sau chiar un picamer mai mititel (daca se fabrica si varianta de buzunar). Sugestia mea a fost insa ignorata, ceea ce ma face sa cred ca dentistul cel sadic are si veleitati de hipnotizator sau ca pune in plombe anumite substante datatoare de dependenta. De mentionat ca am ajuns la aceasta concluzie dupa ce am efectuat o cercetare amanuntita a terenului si m-am asigurat ca nu exista in cabinet nici un exemplar gen Cindy Crawford care sa explice accesul prelungit de masochism al Victimei.

Cu riscul de a-i supara pe dentistii din familie, trebuie neaparat sa dezvalui si ultima concluzie a profundelor mele meditatii: cred ca, pe parcursul facultatii, stomatologii in devenire sunt obligati sa vizioneze de nenumarate ori seria de filme horror despre dentistul sadic, care isi tortura pacientii in cele mai cumplite moduri. De fapt, sunt convinsa ca filmul face parte din programa de cursuri. Altfel nu se explica acele, frezele, ciocanelele, clestii, sondele si alte asemenea instrumente de chin.

Ca urmare a acestui manifest curajos, astept cu interes represaliile care se vor abate asupra mea la urmatoarea vizita la dentist. Sper doar sa nu foloseasca iar acul!
raluca.badea@zf.ro

Gastronomie