Teatru nocturn fara limita de viteza

Ca lumina – felinarele de pe strada sau bordul masinii. Coloana sonora: liniste, alternata cu hituri ale anilor

”60-”70 sau BUG Mafia. Spectatori cu bilet: trei persoane pe bancheta din spate. Privitori neinvitati si complet neavizati: trecatorii si echipajele rutiere.

Intalnirea e stabilita intr-un scuar de la sosea, pe intuneric, la 10 seara. Mai multe grupuri si masini asteapta, dar inca nu stii cine face parte din spectacol si cine e simplu figurant. Ti se dau cateva instructiuni (“nu vorbiti intre voi”, “inchideti telefoanele”), apoi esti invitat sa urci in masina. Nu stii unde mergi, nu stii ce urmeaza sau cat va dura. Se poate intampla orice. E ca si cum ai fi rapit. Numai ca in rolul “rapitorilor” sunt cativa actori care vor juca teatru pentru tine, pasagerul lor.

Proiectul teatrului pe sosea a fost initiat de actrita si regizoarea Mihaela Sirbu si actorii de la Teatrul Fara Frontiere care tocmai aniverseaza 10 ani de existenta.

Si pentru ca Neil LaBute a scris cateva piese intr-un act care se petrec in masina, numite “Autobahn” (autostrada fara limita de viteza), iar TFF nu are o sala proprie, Mihaela a spus “de ce nu chiar in masina?”. S-a mai jucat teatru in tramvaie, in piete, ba chiar si in biserica, dar teatrul in masina e cu totul altfel. Dincolo de acea intimitate speciala (oamenii isi petrec o optime din viata in masina, alaturi de cei apropiati), diferenta e ca acum cei doi actori din fata sunt cei care controleaza toata situatia: te conduc (la propriu) acolo unde vor ei, scena fiind de fiecare data alta (un parc, o parcare).

Spectatorii ajung succesiv in patru masini, a caror marca e adaptata situatiei si personajelor: o Dacie, doua Mercedes si un Chrysler. Conventia e clara: pentru actori nici nu existi (decat atunci cand iti mai arunca o servieta in brate), iar tu ii privesti si asculti in tacere. Altfel spus, ai toate conditiile sa nu iei in serios acest spectacol, si totusi nu poti. Exista costume, textul e urmat cu sfintenie, actorii joaca cu toata seriozitatea, ca si cum ar avea sute de oameni in fata.

Si desi se petrec la (pe) sosea, nu e vorba de piese bulevardiere. Cele patru tragicomedii in doua personaje au loc la cativa centimetri de tine si fiecare rasuflare, soapta sau raset infundat se aude perfect.

Cum LaBute e fascinat de ceea ce se poate discuta intr-o masina (in general probleme de cuplu in diverse etape ale vietii), dialogul te tine pe jar, fie ca e vorba despre despartire (Bench Seat si Long division), parinti si copii (Autobahn) sau fidelitate (Merge).

Unele replici te fac sa razi ca la o comedie romantica, in timp ce altele iti aduc aminte de Crash, filmul premiat cu Oscar anul acesta. De pilda: “Povestea cu Autobahn aia… Poate nu-i o idee chiar asa de rea”, spune un personaj. “Sa alergam asa toti, unul pe langa altul, prea repede ca sa ne putem opri, prea rapid ca sa ne pese (…). Poate ca asa am fi protejati, acolo, in masini, in baloanele noastre de otel si de sticla (…). Poate nu ne-am mai simti asa rataciti, raniti…”.

E un fel de voyeurism, presarat cu multe taceri si dialoguri imprevizibile, ba chiar si incidente (intr-o seara, una dintre masini a fost trasa pe dreapta de un echipaj rutier). Nici nu stii ce reactii sa ai: cand pare amuzant, nu e, cand pare trist, e comic. Sau amandoua la un loc. De altfel, LaBute, unul dintre cei mai buni dramaturgi contemporani, nu e un autor “confortabil”. “A fost greu, pentru ca e vorba de fiecare dintre noi”, spune Mihaela Sirbu, care joaca si ea un rol de femeie de afaceri. “E nevoie de o concentrare maxima, orice neadevar se simte”. Spectatorii sunt mai crispati la inceput, intra mai greu in joc si ne mai spun “Buna seara”, dar nu-i bagam in seama. Pe urma se obisnuiesc, se inveselesc si chiar aplauda”.

Evenimentul e prezentat ca “road movie teatral”, “spectacol exclusiv pentru public exclusiv”, “laborator de analiza a relatiilor umane” sau “calatorie amuzant-voyeuristica”. Cert este ca te urci in masina pe tacute, alaturi de niste straini, iar dupa cateva zeci de minute cobori aplaudand, cu sau fara zambetul aferent in coltul gurii. Si in loc sa cada cortina, se deschide portiera.

Pentru moment reprezentatiile s-au oprit si vor continua numai daca actorii de la Teatrul Fara Frontiere gasesc o noua sponsorizare, precum cea actuala, a companiei Mercedes Benz.

iulia.stancu@zf.ro

Călătorii