Taxa pe kilometru - cum vă sună acest concept?
Taxa de drum este un subiect aprins printre șoferii de la noi din țară, dar asta nu este o situație locală valabilă doar în România, pentru că în vestul Europei oficialii ar fi tentați de o înlocuire a acesteia.
Taxa de drum este un subiect aprins printre șoferii de la noi din țară, dar asta nu este o situație locală valabilă doar în România, pentru că în vestul Europei oficialii ar fi tentați de o înlocuire a acesteia.
Vesticii sunt în continuă căutare de metode (eficiente) de taxare, sau cel puțin sunt dispuși să găsească alternative pentru plata unei taxe anuale de drum. Pentru asta, autoritățile din Belgia vor derula începând cu 17 februarie un amplu proiect cu titlu experimental, prin care șoferii vor fi taxați în funcție de numărul de kilometri acoperiți cu vehiculul personal.
Se estimează că 1.200 de șoferi vor lua parte la experimentul ce va fi derulat pe durata a două luni de zile – marea majoritate navetiști. Sistemul presupune ca taxarea să fie făcută în funcție de două criterii: tipul de drum pe care se circulă (autostradă, intraurban) și ora la care se efectuează deplasarea.
Conform ministrului belgian al transporturilor, încă nu s-a luat o decizie favorabilă împlementării sistemului pay-as-you-drive. În cazul în care proiectul este aprobat, acest tip de taxare va înlocui taxa anuală de drum. Unul din țelurile experimentului este să arate dacă șoferii vor plăti mai mult decât o fac deja cu vechiul sistem și ce impact social asupra șoferilor ar avea această schimbare.
Citiți mai multe detalii pe www.promotor.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția