Tanti Colivareasa e bine sanatoasa

Cand am citit Cartea Nuntii de Calinescu, am avut o epifanie care m-a oripilat: locuiam cu versiuni contemporane ale celebrei Tanti Colivareasa. Spre deosebire de mine, care sunt obsedata de spatiu si de nevoia de a arunca tot ceea ce nu este absolut necesar, parintii si bunici mei, ca de altfel si toate rudele pana la al 25-lea grad si-au dedicat viata adunarii, pastrarii si conservarii diverselor “lucrusoare” care au ajuns sa ocupe circa 99% din suprafata locuintelor . Poate ca nu mai aveam loc sa ne miscam, dar aveam, in schimb, zeci de cutii cu kilograme de nasturi, nenumarate elemente de mobilier mostenite si cumparate, care, in multitudinea de stiluri si epoci alcatuiau un tot atat de armonios incat te-ai fi putut crede in depozitul unei case de licitatii.

Dupa ce mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc cu ideea ca eram prizoniera acestor obiceiuri, am inceput sa investighez discret, printre prieteni, pentru a afla daca nu cumva clanul Badea era singurul afectat de aceste simptome ale unei maladii ciudate. Ca un bun roman ce sunt, m-am bucurat din suflet cand a murit si capra vecinului – adica atunci cand am aflat ca mai toate casele romanesti sunt locuite de cate o Tanti Colivareasa: sute de bibelouri mai mult sau mai putin indoielnice, zeci de covoare (a caror prezenta sufocanta este motivata de planul de a le da “drept zestre”), tone de mileuri, macrameuri, carpete, goblenuri, stergare, servete si alte asemenea elemente nepretuite, care trebuie musai sa se afle la casa omului.

Asa am cazut in extrema cealalta si, actualmente, sunt fericita locuitoare a unei case semi-goale. Bineinteles ca, la prima vizita, mama a scapat ca prin urechile acului de un atac de cord si, de frica dezonoarei, mi-a interzis sa primesc vreo ruda in vizita pana cand casa va arata “mai plinuta”. Ceea ce, dupa socotelile mele, se va intampla atunci cand voi fi batrana si senila.

Ingrijorator este insa faptul ca aceasta afectiune se face simtita si la generatia tanara – unul dintre colegii mei, care a primit recent o promovare, a suferit enorm atunci cand, la mutarea in noul sediu, directorul general ne-a anuntat imperturbabil ca birourile vechi si burdusite cu “lucrusoare” vor fi inlocuite cu mobilier minimalist, care nu va mai permite acumularea de tone de maculatura. Astfel, colegul cu pricina a petrecut noaptea de dinaintea mutarii varsand lacrimi amare deasupra vrafurilor de ziare, reviste, comunicate de presa si situatii financiare, suferind mai cu seama ca a trebuit sa lase in urma si multele agende in care salasluiau deja familii intregi de paianjeni, atrasi probabil de colbul omniprezent. Merita mentionat ca respectivul coleg are un calculator cu un hard de 20 de giga, dar, probabil, stocarea electronica nu are acelasi farmec precum muntii de hartii.

Pana una-alta, am descoperit acasa, plasate strategic, vreo doua bibelouri si un mileu imens (pe masina de spalat). Cu riscul de a fi renegata si dezmostenita de propria mama, le-am aruncat.

raluca.badea@zf.ro

Cultură