Tablourile ei au înregistrat o creștere rapidă a valorii. Cum a reușit Irina Dragomir să-și facă loc pe piața artei și să aibă anul acesta un pavilion dedicat la Art Safari?

Irina Dragomir este una dintre puținele artiste ale cărei tablouri au înregistrat o creștere rapidă a valorii de piață, claritatea mesajului fiind un magnet irezistibil într-o perioadă extrem de tulbure. Ajunsă în atenția publicului odată cu ediția din 2019 a Art Safari, cel mai mare eveniment dedicat artei din România, Irina Dragomir revine anul acesta la Art Safari, dar într-un pavilion dedicat în totalitate ei și curatoriat de Alexandru Rădvan, artist la rândul lui.

„Sunt artist! Desenez și pictez cu plăcere dintotdeauna. Tuturor copiilor li se pune la un moment dat în mână un creion, o cariocă sau o pensulă, iar de mine ele nu s-au mai dezlipit niciodată. Nu le percep ca pe niște instrumente cu care îmi realizez picturile, ci sunt parte integrantă din personalitatea mea“, spune Irina Dragomir.

Momentul adevărat al descoperirii ei de către public a fost ediția din 2019 a Art Safari, transformat prin eforturile depuse de Ioana Ciocan, general manager, în cel mai amplu eveniment de artă din România.

„Îmi aduc aminte clar momentul în care mi-am văzut picturile prin București, pe blocuri, pe autobuze, în metrou, pe cartelele de metrou, ba chiar și în Art Safari Airport Museum! Nu mi-a venit să cred. Imaginile mele ieșiseră magic din atelier și acum împânzeau Bucureștiul, a fost un moment fantastic.“

Dacă în februarie 2020 un tablou de-al Irinei Dragomir se vindea cu 600 de euro, la finalul anului trecut operele semnate de ea au ajuns la 3.500 de euro, un nivel fabulos pentru aproape orice artist român. Ce anume a atras atenția asupra picturilor ei?

„Picturile mele îmi seamănă. E ceva jucăuș și copilăresc, dar și ceva sobru și serios în ele și în mine. Dacă aș crede în horoscop, aș putea să dau vina pe zodia mea – gemeni.“ Totuși, înclină mai mult să creadă că dualitatea este una dintre caracteristicile pe care noi, oamenii, le avem în comun, indiferent de zodii.

Tablourile ei se remarcă prin compoziții simetrice, prin geometrie, proporții potrivite și contraste cromatice. Personajele alese sunt femei, asta pentru că este de la sine înțeles că transpunerea în artă a emoțiilor feminine de către o femeie este ceva natural. Iar această naturalețe, claritatea mesajului, până la urmă, a fost ceea ce a spart gheața pentru Irina Dragomir. La această onestitate s-au adăugat culorile primare, puternice, fără tonuri. Simple.

„Am o mare nevoie de claritate în toate aspectele vieții mele.“ În muncă, acest lucru se manifestă prin faptul că preferă să picteze realist, pentru a nu lăsa loc de interpretări. Alege povești ușor recognoscibile și traductibile, folosește tonuri primare și alb și negru, nu amestecă prea mult culorile între ele și pune titluri care dau cheia de interpretare a imaginii. „Îmi place să ofer povești și imagini clare, pentru că asta îmi doresc să și primesc.“ Irina Dragomir se definește ca un căutător de frumusețe, lucru care se transpune în mesajele pozitive transmise de tablourile ei.

„Atât în pictură, cât și în viața personală, încerc să-mi scot la iveală latura luminoasă, fără însă a nega că am în mine și opusul ei. Consider că în lume există suficient întuneric și nu vreau să contribui și eu în plus.“

Acest mesaj luminos al Irinei Dragomir va fi vizibil și în ediția de anul acesta a Art Safari, într-un pavilion dedicat doar ei. Pentru prima dată în istoria evenimentului, Art Safari – care are loc în acest an în perioada 12 mai-7 august – folosește doi ani la rând același spațiu, Palatul Dacia-România, din centrul vechi al Bucureștiului, în baza unui parteneriat între Art Safari și Muzeul Municipiului București.

„Am primit foarte multe cereri de a prelungi evenimentul. Chiar am făcut acest lucru și-n 2020, și-n 2021. Așa că am ascultat cererile și am transformat Art Safari într-un eveniment de 3 luni!“, spune Ioana Ciocan, general manager al Art Safari. Anul acesta, evenimentul va cuprinde cinci expoziții semnate de artiști români și internaționali.

Dacă Pavilionul Central găzduiește în acest an întâlnirea istorică dintre Picasso și Dali, Pavilionul Contemporan îi este dedicat în întregime Irinei Dragomir, expoziția fiind curatoriată de Alexandru Rădvan, artist la rândul său. „Aici ne vom putea bucura de arta tânără, reprezentată de lucrările artistei Irina Dragomir. O artistă-fenomen, în plină ascensiune, care s-a remarcat încă de la absolvirea Universității de Artă din București prin arta numită «figurative pop»“, spune general managerul Art Safari.

În anii trecuți, lucrările Irinei Dragomir au fost incluse în expoziții de grup și au fost printre preferatele publicului Art Safari, primind mii de share-uri pe rețelele de socializare, deoarece sunt intens colorate și accesibile. „Astfel, am hotărât să îi dedicăm prima expoziție personală.“

Deși nu se întâmplă mereu, relația dintre artist și curatorul său ar trebui să fie esențială pentru amândoi, simbiotică aproape, Alexandru Rădvan, curatorul-artist din spatele artistei Irina Dragomir, spunând, la rândul său, că tablourile nu fac decât să ducă mai departe sinceritatea pictoriței.

„Lucrările Irinei Dragomir îi seamănă foarte mult, într-un mod care nu este afișat, iar ăsta este, din punctul meu de vedere, un semn al autenticității. Își vede de treabă într-un mod care poate că nu este spectaculos în sine, dar care permite ca rezultatele să se strângă, să se adune, fără să se ardă etape“, spune Alexandru Rădvan. Admite cât se poate de sincer că dacă i-ar fi povestit cineva picturile Irinei, ar fi zis „bleah!“ și le-ar fi catalogat imediat ca fiind facile și dulcege.

„Or, întâlnirea cu ele, mai ales pe viu, nu stă deloc sub semnul dulcegăriei ori al facilului. Mă intrigă.“ E un exces în ele, o mică doză de arsenic, hașiș, bețișoare parfumate și au, în același timp, și ceva magnetic. „Un soi de mahmureală cumplită, dar veselă.“

„Minuțiozitatea și seriozitatea cu care Irina pictează și găsește rezolvări pe care le mixează fără rețetă sunt doza de «sare în bucate», plus puțin piper când nu te aștepți“, adaugă el. „Nu în ultimul rând, recunosc public că mă atrage la pictura ei caracterul fals frivol și manipularea kitsch-ului în cea mai urbană manieră.“

Având și pălăria de artist, Alexandru Rădvan înțelege din interior această muncă. Tot din această dublă calitate, curatorul-artist este conștient și de disfuncționalitățile pieței de artă.

„Cred că o mare parte din curatorii pe care îi văd activi și foarte activi în peisajul nostru nu au o dragoste, o înclinație ori un apetit chiar pentru artă și, cu atât mai puțin, înțelegere față de aceasta și față de artist.“

Sunt de fapt persoane preocupate să își construiască rapid și improvizat o carieră, folosindu-se de artiști ca de figuranți, ca de bunuri de unică folosință, explică Alexandru Rădvan. Iar asta, mai departe, se vede în calitatea expozițiilor, dar și într-o manipulare a lucrărilor artiștilor pentru a îndeplini aspirațiile comerciale ale unor curatori.

Ultimii doi ani au pus o presiune și mai mare atât pe artiști, cât și pe cei care îi reprezintă.

„Dacă ar fi să fac un tablou despre ultimii doi ani, ar fi ceva cu multe elemente nefirești, care să emane dezolare prin toți porii.

L-aș picta cu mâna stângă ca să fiu sigură că iese suficient de eșuat“, spune Irina Dragomir.

Dar dincolo de fotografia de moment, peste ani, când toate de acum exact asta vor fi, o fotografie de moment, vor rezista exact cei care înțeleg că sinceritatea este cel mai puternic instrument împotriva uitării pe care o aduce mainstreamul.

„Va fi foarte interesant de observat acest moment peste treizeci de ani. Va fi exact distanța care ne separă de momentul Revoluției. Uitați-vă cât și cum mai rezonează în mintea generațiilor foarte tinere acele momente sau comunismul“, spune Alexandru Rădvan.

Se fac bancuri cu Holocaustul, cu bomba atomică, cu absolut toate figurile istorice și cu toți sfinții.

„De ce să ne imaginăm că acest moment, acum, e mai dramatic și nu va fi și el uitat sau nu va deveni subiect de ștouri pentru cei ce acum molfăie suzeta?“ Din fiecare epocă au rămas doar cei puternici, spune el, cei care au crezut în viziunea lor, nu în ceea ce le-a fost sugerat din exterior.

„Vor rămâne cei care au avut și forța de a înota contra mainstream-ului, care nu au vrut neapărat să fie ce se poartă azi.“

Curatorul mai face un îndemn. Adaptarea speciilor continuă, indiferent de gravitatea momentului de acum, arta în sine neavând puterea de a opri tragedii sau de a schimba istoria. Puterea ei este cu totul alta.

„Arta nu ține de foame sau de cald. Cu toate acestea, o facem neîntrerupt încă de pe vremea când locuiam în peșteri. De ce? Pot doar să vorbesc în numele meu: fiindcă este deosebit de puternică, pentru că mintea și sufletul uman au o nevoie inexplicabilă de ea, fiindcă ea are forța de a umaniza și cele mai nenorocite contexte, este ceea ce rămâne mereu în urma epocilor (care au avut absolut toate momentele lor dure și îngrozitoare). Rolul artei nu cred că se schimbă. Formele ei da.“

Cultură