Surprize, surprize la TIFF 2008

Unul dintre cele mai placute, sper, aspecte pentru organizatorii unui festival este, fara indoiala, adrenalina. De cele mai minutioase pregatiri se poate alege praful din capriciul unei vedete, din cauza hazardului sau a unui spectru atat de larg de cauze si motive incat nici cea mai scurta enumerare nu are rost. Acesta a fost si cazul ultimei editii a festivalului Transilvania, doar ca aici autorii surprizelor n-au fost doar invitatii sau colaboratorii, ci mai ales organizatorii.
De la includerea unui documentar in competitia festivalului (de altfel singurul film care a placut tuturor membrilor juriului si prin urmare a plecat in Mexic cu trofeul Transilvania), pana la campania de spoturi avandu-l ca protagonist pe un James Bond foarte romanesc multiplicat, ironizat si pastizat de sapte ori, TIFF a fost mai ceva ca o editie a prea longevivei emisiuni “Surprize, surprize”, totul culminand cu gala de decernare a premiilor.
Ce s-a intamplat aici? Yulene Olaizola, tanara autoare a documentarului “Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo”/”Shakespeare colt cu Victor Hugo”, a urcat prima oara pe scena pentru a primi un premiu acordat conationalului ei, mexicanul Fernando Eimbcke, laureat cu premiul special al juriului pentru “Lake Tahoe”. Cateva minute mai tarziu, Olaizola multumea iarasi in fata microfonului, recunoscand ca “de aceasta data este mult mai bine”. Filmul ei, un documentar cu twist in care ni se dezvaluie portretul surprinzatorului chirias al bunicii regizoarei, un pictor si chitarist minunat, dar asasin pe timpul noptii, imbina extrem de inspirat documentarul si filmul politist, dezvaluind cu compasiune portretul unui ucigas chinuit de schizofrenie, care si-a dezvaluit gazdei sale numai latura fermecatoare, carismatica, pastrand-o pentru obscure camere de hotel pe cea a unui Ted Bundy argentinian. Faptul ca politia din Ciudad de Mexico n-a rezolvat niciodata cazul Roisse nici nu mai conteaza, aspectele juridice, analogice, de “vinovat-nevinovat” ale cazului palind in fata pozitiei ambigue, cvasimaterne, a bunicii regizoarei, Rose.
O alta imensa surpriza la TIFF 2008 a fost prezenta lui Catherine Deneuve. Eveniment aflat tot timpul sub semnul intrebarii din cauza mortii bunului prieten al actritei, creatorul de moda Yves Saint Laurent, intrarea “marii doamne a cinematografului francez” in sala arhiplina de la Republica a lasat pe toata lumea cu gura cascata, mai ales din pricina surprinzatoarei decizii vestimentare a lui Deneuve. Initial am crezut ca este un indraznet omagiu adus prietenului ei decedat, dar ne inselam: rochia aproape transparenta, care ar face si o adolescenta sa se gandeasca de doua ori inainte de a o lua de pe umeras, ii apartine de fapt lui Jean-Paul Gaultier. Dar aceasta alegere, care initial sugera un gust cat se poate de indoielnic (vestimentatia a primit urgent titlul de “rochia xxx”), a capatat imediat o alta valoare o data cu inceperea conferintei de presa a lui Deneuve. Extrem de eleganta, aproape princiara, actrita a raspuns cu un umor si o rabdare admirabile intrebarile jurnalistilor, chiar si celor mai neinspirate, cum ar fi “cand aveti de gand sa va pensionati?”.
A fost TIFF 2008 editia cu cel mai mare numar de filme (si prin urmare cea mai obositoare), cu un palmares care a multumit pe toata lumea si doua premii de excelenta acordate lui Catherine Deneuve si Radu Beligan. Dar mai emotionant decat discursul ei a fost al lui, maestrul Beligan comentand ca “cea mai mare opera de arta este o viata bine traita”. Ii dorim si noi, ca Tudor Giurgiu, directorul onorofic al TIFF si prezentatorul galei, un premiu de interpretare la urmatoarea editie a festivalului.

Cultură /FILM