Supliment editat de Ziarul Financiar

Auto

Sub semnul excelenței

Ediția din acest an a Salonului Auto de la Geneva a readus strălucirea în industria auto, iar constructori precum Mercedes-Benz, Rolls-Royce sau Koenigsegg alături de marile case de tuning precum Brabus sau Mansory au contribuit din plin la această imagine.

Sub semnul excelenței
Sub semnul excelenței · Foto: După Afaceri

Ediția din acest an a Salonului Auto de la Geneva a readus strălucirea în industria auto, iar constructori precum Mercedes-Benz, Rolls-Royce sau Koenigsegg alături de marile case de tuning precum Brabus sau Mansory au contribuit din plin la această imagine.

Dintre  cele 131 de premiere mondiale din cadrul Salonului Auto de la Geneva fără doar și poate cea mai spectaculoasă prezență a fost ce a limuzinei Rolls-Royce Phantom Serenity. Cu toate că nu este un model nou, Serenity demonstrează până unde poate merge gradul de personalizare al unui Rolls-Royce, mașina fiind prezentată cu o vopsea revoluționară cu aspect perlat și un interior dominat de aspecte florale cu temă japoneză, nu doar de piele fină, ci și de mătase.

Limuzina, creată pentru a fi pe gustul unui client care deja a achitat-o, a fost prezentată pentru a demonstra până unde poate ajunge gradul de complexitate al automobilelor Rolls-Royce. Și dacă o limuzină Phantom are un preț de pornire de circa 400.000 de euro, una precum Serenity poate ajunge la peste un milion de euro, având în vedere că automobilul nu mai poate fi considerat un vehicul, ci o operă de artă.

Vopseaua „Mother of Pearl“ este una dintre cele mai scumpe dezvoltate până acum de un constructor auto și oferă un efect triplu perlat. De asemenea, vopseaua a fost lustruită timp de 12 ore. La interior Serenity dispune de inserții cu motive florale din mătase naturală pictată manual la care s-a lucrat mai bine de 600 de ore. Scaunele față sunt îmbrăcate în piele albă și dispun de cusătură din mătase naturală, în timp ce planșa de bord dispune de in­serții din lemn de cireș și bambus.

Modelele speciale precum Phantom Serenity reprezintă o cotă tot mai mare din vânzările Rolls-Royce la nivel mondial, unde aproape 90% din mașinile vândute sunt personalizate de către clienți.

Gradul de complexitate al ma­și­nilor este unul la cel mai înalt nivel, în condițiile în care spre exemplu se pot personaliza până și „stelele“ de pe plafonul limuzinei ce pot fi aranjate în funcție de constelații sau în funcție de cerul dintr-o anumită zi cum ar fi ziua cuiva de naștere. De asemenea, toate inserțiile din lemn sunt lucrate manual, iar procesul poate dura de la zeci la sute de ore, în funcție de complexitatea modelului.

Daimler nu a stat cu mâinile în sân și după eșecul brandului Maybach a revenit cu Mercedes-Maybach, o limuzină ce are la bază noul S-Klasse în timp ce la Geneva constructorul german a venit cu Mercedes-Maybach Pullman, vechiul nume al limuzinei alungite bazate pe S-Klasse.

Urmașul legendarului Merce­des-Benz 600 Pull­man din anii ’60, noul Mercedes-Maybach Pullman măsoară nu mai puțin de 6,5 metri lungime, fiind cu un metru mai lung decât modelul 600 și oferă o configurație de 2 plus 2 plus 2 locuri, cele patru fotolii din spate fiind așezate astfel încât pasagerii să stea față în față, iar cele amplasate vizavi de locurile din spate pot fi strânse pentru a oferi spațiu suplimentar. Desigur, cine dorește și mai mult spațiu, mașina poate fi rea­lizată doar cu patru locuri. În plus, tot pentru confortul pasagerilor înălțimea limuzinei a fost mă­rită cu 10 cm față de un S-Klasse.

Imaginea de lux este completată de habitaclul acoperit integral de piele de cea mai bună calitate, iar cei din spate au la dispoziție un televizor cu diagonala de 47 cm și un sistem de sunet surround 3D de la Burmester. Clientul are posi­bi­litatea de asemenea de a configura și personaliza limuzina după gustul său.

În ceea ce privește achiziția unei astfel de limuzine, prețurile încep de la 500.000 de euro pentru varianta clasică și urcă spre un milion de euro pentru versiunea blindată. Cu toate că cel mai așteptat automobil sport de la Geneva era ediția finală a lui Bugatti Veyron, suedezii de la Koenigsegg au venit cu Regera, un supercar de peste 1.500 CP putere și 2.000 Nm cuplu motor, „cifre“ furnizate de un motor V8 de 5,0 litri alături de trei motoare electrice ale căror baterii pot fi încărcate chiar și de la o priză normală. Și tocmai pentru a uimi până la capăt, mașina nu dispune de o cutie de viteze obișnuită. Regera poate accelera dincolo de „bariera“ de 400 km/h în mai puțin de 20 de secunde, ceea ce readuce brandul suedez în cursa pentru cel mai rapid automobil din lume. Tocmai la Geneva.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția