Studii cu parfum aristocratic

Tinerii din elita romaneasca au redescoperit scolile din strainatate, precum stramosii lor din secolul al XIX-lea, care, dupa cum remarca pana si Eminescu, se scoleau doar la Paris si la Viena. In asteptarea unei cariere de top, ei aleg universitati de prestigiu in care, pe langa studii, stilul de viata cantareste destul de greu.

“Mersul la scoala nu poate fi niciodata interesant”, ar spune cu un zambet ingaduitor orice tanar aflat in fata listei de “optiuni educationale” pe care i le ofera parintii. Dar daca optiunea ar fi o facultate peste mari si tari, numita Oxford sau Yale, colegii ar fi printi, iar activitatile extrascolare ar insemna excursii in Franta sau Maroc? Atunci ar fi randul parintilor sa zambeasca resemnati si sa scoata cecul. Mai ales ca renumele scolii promite a fi direct proportional cu viitorul salariu al absolventului.

Fiica cea mare a lui Dan Sucu, directorul general al Mobexpert, s-a hotarat sa mearga la London School of Economics. Faptul ca mai multi prieteni ai Ioanei (19 ani) vor studia in strainatate a contat destul de mult, dar, dincolo de influenta amicilor, tatal considera ca programa scolilor de business de afara e mai actuala decat la noi. “In Romania sunt cursuri foarte teoretice, departe de actualitate”, spune Sucu.

Si Alexandra Copos studiaza de trei ani finantele la Princeton (SUA). “Ea a luat decizia, eu nu stiam multe despre universitatile din afara”, spune mama sa, Cristiana Copos. Alexandra a facut un an la ASE Finante, dar inca din anul I s-a inscris la Princeton. Avantajul e ca are acces la cele mai mari firme din domeniu (banci, societati de consultanta), la care in fiecare vara studentii se inscriu pentru practica.

“Distanta e singurul dezavantaj, dar toate se compenseaza”, spune doamna Copos. Iar la sfarsitul studiilor, Alexandra se va intoarce pentru a lucra in investitii hoteliere, de pilda, in cadrul grupului Ana, proprietatea familiei. S-a vorbit chiar de un “contract de fidelitate”, dar mama spune ca e vorba de un joc, o intelegere intre tata si fiica.

Dan Sucu completeaza la capitolul dezavantaje, cu un zambet resemnat: “Cand copiii au 19 ani, nu te mai intrebi cat de des o sa-i mai vezi, ci cat de des o sa vrea ei sa te vada. Cred ca plecand din tara incearca sa scape de controlul parintilor – si acesta e un motiv”.

Oxford si Cambridge pot fi alte optiuni de pe lista, dar unele exclusiviste, la care putini au acces. Jurnalistul britanic Tom Wilson, care a studiat la Oxford si apoi s-a stabilit in Romania, sustine ca educatia primita acolo e net superioara, in primul rand pentru ca aceasta universitate functioneaza dupa sistemul “tutorial”. La o facultate obisnuita 500 de persoane stau intr-o sala de curs si asculta un profesor, apoi lunar 10-20 de studenti “discuta” cu alt profesor pe o anume tema sau scriu o lucrare. La Oxford si Cambridge, in schimb, ai de scris in fiecare saptamana cate un eseu pe care il sustii in fata profesorilor. Nu orice eseu si nu orice profesori: “Imagineaza-ti ca ai de scris o lucrare despre marxismul analitic, pe care trebuie sa o prezinti celui mai mare specialist in marxism”, spune Tom Wilson.

Cantitatea de munca e enorma, dar din punct de vedere intelectual, nimic nu se compara cu Oxford. Concluzia experientei sale este: “Daca ai vreodata ocazia sa mergi acolo, du-te cu toata increderea. Nu e usor sa patrunzi la Oxford, sunt multe examene si interviuri, dar te simti pur si simplu privilegiat daca ajungi sa studiezi acolo”.

Totusi la Oxford se traieste in trecut, dupa spusele lui Wilson. E locul potrivit daca vrei sa studiezi greaca sau economia, dar pentru mass-media sau postmodernism incearca in alta parte. Pana si partea moderna din cadrul unei discipline clasice e dispretuita: profesorii de filosofie se inclina in fata lui Aristotel, nu si a lui Derrida. “Oxford trebuie sa se hotarasca intre a fi o institutie academica de elita sau un muzeu”, adauga jurnalistul britanic.

O parte importanta a experientei universitare de peste hotare e socializarea. Si din punct de vedere social Oxford e “un pasaport minunat”. “Nu ma laud”, spune Tom Wilson, “dar am fost coleg cu fiul lui Jack Straw (ministru de externe), il stiu pe Lord Freddy Windsor, al 9-lea pretendent la tron sau cam asa ceva si am iesit cu o printesa din Malaiezia!”. Iar lucrul acesta are multe avantaje: inveti sa te porti, sa socializezi cu oameni din inalta societate, ceea ce iti da o siguranta de sine speciala. Altfel, toata aceasta lumea ar fi la fel de indepartata ca planeta Marte pentru un tanar obisnuit.

Pe de alta parte, Oxford nu e un loc “normal”, dupa spusele lui Wilson. Are tot felul de traditii si termeni proprii: de pilda, uniforma se numeste “sub fusc” (de la expresia latina care ar insemna “pe sub negru”), petrecerile – “bops”, iar sportul preferat e “punting” pe raul Cherwell (de la “punt”, un fel de barca). Pentru multe familii normale, toate detaliile astea par ridicole, iar studentii de acolo – niste snobi care beau numai sampanie. Copiii din clasa muncitoare nu merg la Oxford sau Cambridge (nici inainte de introducerea taxelor nu mergeau), pentru ca e un loc aparte. “Locul acesta mi-a fost mai strain decat mi s-a parut Romania vreodata! Aici mi-a fost mult mai usor sa ma adaptez decat la Oxford”, adauga Wilson.

Dar si in cadrul universitatilor de prestigiu se fac diferente. La Oxford si Cambridge sunt mai multe colegii, care pot fi normale sau “la moda”, bogate sau sarace, spune jurnalistul britanic. De pilda, Balioll College si St CatherineÃs sunt foarte “la moda” , St John e bogat, Pembroke e sarac. De aceea au si fost introduse taxele, pentru ca unele colegii nu se mai puteau intretine.

“In Marea Britanie tot ce tine de scoala e privit ca o afacere, de la servicii de cazare, in regim de internat sau apartamente, la tot felul de brosuri informative”, spune Dan Sucu. Cat despre costuri, totul trebuie vazut ca o investitie in studiile copilului. “In principiu cheltuielile ajung la 2.000 de euro pe luna, adica in jur de 35.000 pe an”, spune tatal Ioanei Sucu. Fara sa fie vorba de o viata extravaganta, ci “una rezonabila, la o facultate buna”.

Si la Oxford au fost introduse de curand niste taxe suplimentare care ajung la aproximativ 4.000 de lire sterline pe an. Tom Wilson spune ca inainte de 2005 insa se platea la fel de putin ca la o universitate mai “modesta”, adica 1.000 de lire/an.

La Yale patru ani de studii costa in jur de 140.000 de dolari, in timp ce la Princeton studentii platesc in functie de venituri. Cristiana Copos spune ca familia plateste bursa Alexandrei integral, ceea ce ar insemna in jur de 35.000 de dolari pe an, conform site-ului Princeton.

Dar oare renteaza toata aceasta “distractie”? Daniel Enache, administrator si consilier de vanzari la Continental Hotels, a terminat acum trei ani Economia artei si a culturii la una dintre cele mai prestigioase universitati europene, Luigi Bocconi din Milano. El spune ca “rentabil este orice fel de studiu pe care il faci intr-o institutie de elita, un loc cu reputatie”, dar nu stie daca rentabilitatea este usor de masurat in cazul sau avand in vedere ca lucreaza pentru Radu Enache, tatal sau si proprietarul lantului hotelier Continental. S-a intors in Romania pentru a lucra la firma familiei, iar acesta ar fi pentru el singurul “dezavantaj” al studiilor facute in Italia pentru ca aici nu se aplica chiar toate regulile invatate la Milano.

Teoria spune ca toate cheltuielile vor fi recuperate dupa absolvire, cand tanarul/tanara cu o scoala de elita in CV se va angaja cu un salariu mare. Jurnalistii de la Wall Street au vrut sa verifice insa daca un absolvent din Ivy League (cele mai bune universitati americane, printre care Yale si Harvard) are intr-adevar o viata mai buna decat absolventii unor universitati “de stat”. Asa au descoperit ca diferenta de venit dintre cele doua categorii a crescut de-a lungul anilor: de la 15% in 1972 la 39% in 1982, in favoarea “privilegiatilor”. Studiul nu i-a inclus pe George W. Bush si Bill Clinton, ambii absolventi de Yale.

Totusi, mai nou pare sa conteze mai mult ce stii sa faci decat ce facultate ai facut, iar eventualele diferente se estompeaza in timp. Cel putin in SUA. O universitate “de stat”, precum North Carolina Chapel Hill costa mai putin de jumatate din taxa Yale, de pilda: 61.000 dolari/ 4 ani fata de 160.000 de dolari, dar salariile absolventilor sunt asemanatoare.

Economistii citati de site-ul MSN Money au ajuns astfel la concluzia ca nu este deloc rentabil sa-ti trimiti copilul la Yale sau Harvard si asta dintr-un singur motiv: daca tanarul e suficient de inteligent sa intre la una dintre universitatile de elita (si sa produca bani multi mai tarziu), va fi la fel de inteligent si daca studiaza la o scoala de stat.

Alan Krueger, profesor de economie la Princeton, si Stacy B. Dale de la Andrew W. Mellon Foundation sunt cei care au dat acest “verdict”.

Pe de alta parte, cativa cercetatori de la Rand Corporation citati de acelasi site sustin ca a studia la o scoala de elita este din nou la moda, dar avantajele sunt mai mult de natura sociala. Altfel spus, relatiile conteaza mai mult decat salariul.

Distractii la colegiu

La colegiul elvetian Aiglon ziua incepe cu o meditatie (momente de liniste). Se organizeaza excursii cu ocazia marilor meciuri de la Milano sau Paris, se prezinta filme, piese de teatru, concerte. Si elevii de la Marlborough (Marea Britanie) merg adesea in excursii in strainatate, fac scufundari in Marea Rosie sau viziteaza Marocul si Vietnamul. Colegiul Le Rosey (Elvetia), unde studiaza membrii familiei Rotschild, e mai practic: are un campus de iarna in Gstaad.

Gastronomie