Stop cadru - Sora cea buna si sora cea rea

Bun, doua surori care nu se inteleg. Si ce-i cu asta? ar suna intrebarea fireasca. Una - snoaba perfecta, cealalta provinciala perfecta (asta e si problema - amandoua par intruparea unor clisee perfecte). In timp ce Martine traieste in Paris, fara ambitii si fara iubire, cealalta, Louise, e demodata si stangace, dar traieste o frumoasa poveste de dragoste intr-un oras obscur si a scris un roman d…

de Iulia Stancu · Beauty editor Stil de viață · 27 ianuarie 2006 · 2 min de citit

Bun, doua surori care nu se inteleg. Si ce-i cu asta? ar suna intrebarea fireasca. Una – snoaba perfecta, cealalta provinciala perfecta (asta e si problema – amandoua par intruparea unor clisee perfecte). In timp ce Martine traieste in Paris, fara ambitii si fara iubire, cealalta, Louise, e demodata si stangace, dar traieste o frumoasa poveste de dragoste intr-un oras obscur si a scris un roman despre asta. Te face sa te gandesti in pielea cui ai vrea sa fii… O intrebare retorica pana la urma, pentru ca prima sora exceleaza nu numai in eleganta si snobism, ci si in rautate. In aceste conditii, oricine ar prefera sa fie esteticiana cu mustati de ciocolata care traieste vizita la Paris, la sora sa, precum un copil la Disneyland.

E o comedie tensionata, cu momente dramatice, asa ca cei in cautarea a doua ore de distractie superficiala vor avea probleme cu inghitirea popcorn-ului. Si nici macar nu e nevoie sa ai o sora ca sa empatizezi. De vina sunt unele scene emotionante si chiar socante, rezultate din ciocnirile inevitabile intre o sora prea “rea” si una prea “buna”, care sunt nevoite sa stea impreuna cateva zile. Uneori te intrebi chiar daca nu va urma o scena telenovelistica in care sa se dezvaluie ca sunt, de fapt, surori vitrege… Dar ceea ce le desparte cel mai mult e si ceea ce le uneste: copilaria dificila si felul in care inteleg relatia cu mama lor alcoolica. Filmul ne face martori la “une affaire de famille” incomoda si adeseori jenanta. Dar daca n-ar fi fost Isabelle Hupert (“Opt femei”) si Catherine Frot, probabil ca povestea ar fi aratat precum varianta sa americana, nesarata si aproape omonima “Eu cu sora mea mai mica” (“In Her Shoes”, cu Cameron Diaz si Toni Colette).

Ce e frumos la filmele frantuzesti e ca nu sunt americane – si deci nu au nimic din finalurile prefabricate de la Hollywood. Sfarsitul e simplu si realist: Louise pleaca acasa, Martine ramane. Prima e si mai fericita ca inainte, a doua si mai nefericita. Niciuna dintre surori nu se schimba fundamental, Louisei ii scapa una din grimasele acelea naive care o enerveaza atata pe Martine, iar aceasta isi pastreaza malitiozitatea. Si totusi…

Stil de viață